Românii din Ucraina

Zilele astea am văzut câteva ieşiri publice legate de situaţia actuală a minorităţii româneşti din Ucraina. Mai mulţi oameni politici şi jurnalişti s-au plâns şi se plâng că aceştia sunt obligaţi să se înroleze pentru a lupta într-un război care nu-i al lor. Deşi aş prefera să-i ştiu pe aceşti români în siguranţă, la fel de mult cum aş prefera să-i ştiu pe toţi cetăţenii Ucrainei în siguranţă, nu pot să fiu de acord cu astfel de poziţii.

Mi se pare că noi, românii, tindem să fim cam ipocriţi în materie de minorităţi. Toată lumea urlă-n gura mare că românii din Ucraina sunt chemaţi la luptă pentru a fi exterminaţi. Asta deşi chemarea la luptă este adresată tuturor cetăţenilor Ucrainei şi nu doar minorităţii x sau y. Dar aşa suntem noi, tindem spre ipocrizie.

O ipocrizie care este uşor de dovedit printr-un exerciţiu de imaginaţie. Să ne imaginăm pentru o clipă că România s-ar găsi în situaţia Ucrainei. Un stat a cărui existenţă şi suveranitate este ameninţată de către Federaţia Rusă. Acum să ne imaginăm că statul român ar chema toţi cetăţenii României la arme pentru apărarea acelui stat care-i hrăneşte, care-i protejează. Cetăţenii români de etnie, să zicem maghiară, ar începe să se scandalizeze că sunt exterminaţi, iar politicienii de la Budapesta ar susţine acelaşi lucru.

Vă întreb: cum am reacţiona noi în acest context ? Nu cred că am fi prea fericiţi cu ideea că nişte cetăţeni români, indiferent de etnie, refuză să lupte pentru ţara în care s-au născut, au crescut şi-n care trăiesc. Din contră, am urla în gură de şarpe că sunt aliaţi cu inamicul şi reprezintă un risc la securitatea naţională a României, asta din moment ce refuză lupta.

Când acelaşi lucru se petrece cu românii din Ucraina suntem cu dublă măsură. Românii din Ucraina sunt etnici români, da! Statul român ar trebui să-i ajute, ca pe toţi minoritarii români de pe teritoriul altor state, da! Dar acest ajutor nu implică scăparea de la datoria pe care o au ca şi cetăţeni ai Ucrainei. Atâta timp cât aceşti etnici români sunt cetăţeni ucrainieni se bucură de drepturi şi datorii egale cu toţi cetăţenii Ucrainei.

Ţinând cont de această realitate cred că ar trebui să lăsăm discursurile patriotarde la o parte. Sunt patriot şi îmi iubesc ţara, dar sunt şi un realist şi un om care încearcă să treacă peste dubla măsură caracteristică românilor. Românii din Ucraina nu sunt trimişi să moară, ci, ca toţi ucrainienii, sunt chemaţi la luptă. Nu într-un război care nu-i al lor, ci, din contră, într-un război care este de DOUĂ ORI AL LOR!

Odată pentru că sunt cetăţeni ucrainieni şi au datoria să-şi apere ţara în care trăiesc, indiferent de opinii subiective. Apoi pentru că sunt etnici români, iar România este alături de Ucraina, interesele noastre ca stat, de natură geopolitică şi geostrategică, sunt alături de Ucraina. Interese care în sec. XXI nu pot fi divizate prea uşor de interesele comune ale structurilor euroatlantice din care facem parte.

O Ucraină liberă şi independentă de Rusia înseamnă o scădere a influenţei ruseşti în regiune asta de Europă, în zona Mării Negre. Ori asta nu poate fi decât în avantajul României. Atât din punct de vedere economic, strategic, cât şi în ceea ce ţine de politica noastră privitoare la Republica Moldova. Să nu uităm că tocmai această trece a Ucrainei de parte occidentului a permis Basarabiei să facă un pas îndrăzneţ spre România şi spre Europa, prin semnarea unui acord de asociere la Uniunea Europeană.

Deci, după ce am expus lucrurile de mai sus, sper să înţelegem mai bine situaţia reală şi să nu ne mai lăsăm ademeniţi de sentimentalisme şi discursuri ”naţionaliste”. Nu-i chiar prima dată când se întâmplă asta. Rusia a mai încercat odată să mizeze pe sensibilitatea românilor din Ucraina, propunând divizarea pe criterii etnice a Ucrainei între statele vecine. Propunere la care au aderat doar vecinii de peste Tisa.

Statul român are datoria şi dreptul să-i ajute prin diferite mijloace pe minoritarii români din alte ţări, dar acest ajutor nu înseamnă ignorarea cetăţeniei pe care acei etnici români o au. Nu le putem cere altor popoare să se îngrijească de ai noştri, să le acorde drepturi şi şanse egale, dacă aceştia nu primesc şi obligaţii egale cu toţi cetăţenii statului respectiv.

Sunt oameni care mă vor acuza că nu sunt un fan al discriminării pozitive, ei bine, chiar nu sunt. Cred într-o egalitate adevărată de şanse şi drepturi şi într-o democraţie reală. România trebuie să fie atât alături de etnicii români din Ucraina, dar şi alături de Ucraina, iar dubla măsură nu trebuie să devină politică de stat. La fel cum noi am avea pretenţia că toţi cetăţenii români, indiferent de etnie, să fie loiali României, aşa şi Ucraina este liberă să aibă pretenţia că toţi cetăţenii ucrainieni, indiferent de etnie, să fie loiali Ucrainei. Nu într-un mod exclusivist, dar suficient cât să contribuie la binele ei, mai ales când interesele sunt comune.

Închei şi printr-o referinţă la o problemă istorică. Am văzut că sunt oameni care blamează Ucraina pentru ruperea Bucovinei de nord de patria mamă, România. La fel şi pentru relele tratamente aplicate românilor. Vă aduc aminte, dragi români, că nu Ucraina a rupt Bucovina de nord de la România, ci Uniunea Sovietică. Dacă putem blama pe cineva pentru relele întâmplate cu românii din Ucraina acel cineva este statul rus şi nu cel ucrainean, iar dacă au fost greşeli de politică recentă din partea Ucrainei, situaţia s-a schimbat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s