Partidul România Unită: încotro ?

Un nou partid face valuri pe scena politică românească. Este vorba de Partidul România Unită al fostului deputat PSD Bogdan Diaconu. Acesta a părăsit PSD în urma unei dispute pe tema colaborării dintre partidul înainte menționat și UDMR, luând astfel decizia de a fonda un nou partid. Noul partid poartă numele de Partidul România Unită și ideologia pare să fie una naționalistă.

Evident, se pune întrebarea de ce și pentru ce a apărut acest partid, încotro se îndreaptă acest partid și cum va evolua ? Privind direcția sa am venit cu câteva teorii proprii. Plecând de la ideologia afișată a noului partid și de la principalul nucleu de susținători ai lui Bogdan Diaconu sunt aproape convins că acest partid se va dezvolta pentru a lua locul defunctului PRM ca și principalul partid naționalist din România.

PRU va urmări și probabil va reuși să-și formeze un nucleu puternic în rândurile naționaliștilor și unioniștilor din România. Oameni care deja au simpatii pentru Bogdan Diaconu și campaniile sale împotriva UDMR. Sunt șanse ca diferite organizații naționaliste și unioniste care nu au reușit să-și dezvolte un partid politic să se regrupeze în jurul acestui proiect și să să-l transforme în principala voce politică a forțelor naționaliste din România.

O voce care va fi puțin mai relevantă decât cea avută de segmentul de extremă până acum, dar cu siguranță nu va evolua într-atât de mult încât să fie o forță în viața publică românească. Românii nu au tendințe naționaliste, extremiste. Stilul lor este unul cu totul diferit. Așa că susținerea pentru un astfel de proiect va fi redusă, dar se va evidenția ca un proiect mai puternic decât cele anterioare, de tip neo-legionar sau național-comunist.

În acest sens nu m-aș mira să văd organizații precum Noua Dreaptă, Vatra Românească, Acțiunea 2012 sau grupuri minuscule de naționaliști, respectiv unioniști, regrupate în spatele acestui partid. Mai mult sau mai puțin vizibil. Aducând astfel voturile unite ale unui anumit segment din populația României. Segmentul naționalist, unionist, anti-maghiar, rasist, anti-democratic, eurosceptic, etc.

Din acest punct de vedere PRU poate fi aripa politică a acestor alegători. Noul PRM. Dar rămâne un serios semn de întrebare asupra intențiilor acestui nou partid. Un partid care refuză ordinea postmodernă a lunii, alegând modernitatea.O ideologie promovată în general de ideologii Kremlinului și ai Budapestei. Un partid care apare într-un moment dificil pentru societatea noastră și care aduce cu sine și posibilitatea unor noi conflicte pe bază etnică în România.

Să nu uităm că mai toate acțiunile politice ale lui Bogdan Diaconu în parlament au fost legate în primul rând de separatismul maghiar. Acțiuni lăudabile dintr-un anumit punct de vedere, dar limitate. Acum ne putem aștepta la un partid limitat pe acest segment de acțiuni ? Un partid care să calce pe urma celor de la Jobbik și să se provoace reciproc într-un moment de criză pentru lumea contemporană ? Dacă viitoarea bază a acestui partid tinde să fie eurosceptică, eu sunt PRU-sceptic.

P.S. Ca să nu privim doar partea negativă, trebuie spus că acest partid are potențialul să vină ca o contrapondere în parlament la UDMR. De fapt toate partidele mici, de buzunar, ar trebui să urmărească acest obiectiv în locul puterii. PRU poate să servească stopării unei dependențe politice față de UDMR, lucru pozitiv pentru interesele României, dar problema este cum va face acest lucru.

Jocul lui Putin

Criza din Ucraina este un subiect fierbinte. A evoluat peste așteptările multor analiști, iar situația nu pare să se amelioreze. Cu un occident care nu știe ce vrea și joacă în defensivă, cu o Rusie care nu vrea să-și piardă statul tampon și ieșirea la Marea Neagră și o Ucraină dornică de libertate la mijloc, această criză pare că ne va preocupa mult timp de acum încolo.

Întrebarea este cum va juca Putin pe parcursul acestei crize. De la occident lucrurile sunt oarecum clare. NATO și UE și-au asumat poziția defensivă, cu o alianță între SUA și Marea Britanie pentru a susține războiul drept, și un amplu proces al Germaniei pentru a promova o pace strâmbă. Poziția Rusiei diferă, ea folosind tehnici diferite într-un război complex de tip asimetric.

Părerea mea este că Putin nu se va opri până când o pace nu-i va fi favorabilă intereselor proprii sau până când occidentul nu va decide să reacționeze, punând Rusia în fața faptului împlinit. Același fapt împlinit pe care Federația Rusă îl folosește ca principală unealtă în campania sa din Ucraina.

Ce înseamnă asta ? Înseamnă că Rusia va continua în același stil pe teritoriul Ucrainei ca și până acum. Principala tactică a lui Putin în acest război asimetric constă în a pune Ucraina și lumea occidentală în fața unui fapt împlinit, bazându-se pe faptul că occidentul nu va reacționa din punct de vedere militar. Acest tip de reacțiune fiind principala temere a strategilor de la Kremlin, dar și cea la care se așteaptă cel mai puțin.

Credința lor și a președintelui rus este aceea că occidentul nu va reacționa militar sub nici o formă, Ucraina nefiind parte a NATO sau a Uniunii Europene. Iar sancțiunile de tip economic sunt considerate ca daune minore care pot fi suportate, fie și doar pe termen scurt. Oarecum Rusia vede tactica de reacție a occidentului similară cu a forțelor aliate la începutul expansiunii lui Hitler.

Jocul lui Putin este unul atât previzibil, cât și imprevizibil. Tactica faptului împlinit este cel mai previzibil lucru din acest joc, iar metodele prin care va folosi această tactică sunt cele mai puțin previzibile. Știm un lucru, el nu este dornic nici să înceapă un război total cu vestul, dar nici să renunțe la un punct strategic precum Ucraina, sau cel puțin partea răsăriteană a acesteia.

La fel de mult cum nu este dornic nici să renunțe la capitalul său electoral. Împotriva sa sunt ultranaționaliștii, comuniștii, liberalii. Un adevărat front. Iar poporul rus este un popor obsedat de putere. Orice studiu de psihologie a mulțimilor ne poate arăta acest lucru. La fel cum latinii tind spre sentimentalisme, tot așa și slavii tind spre un caracter obsesiv-compulsiv, puterea fiind centrul acestei obsesii, isteric și imprevizibil.

Dacă Putin ar arăta un semn de slăbiciune în fața vestului imaginea sa de lider providențial ar primi o mare lovitură. Consecințele unei astfel de lovituri sunt clare. Poporul rus nu-i va mai fi sprijinul de bază în viitorul apropiat, ci din contră. 

Ca atare Putin va continua să folosească tactica faptului împlinit pe teritoriul Ucrainei. Nu este dornic să-și asume riscurile unui eșec, iar sancțiunile economice nu se dovedesc suficient de puternice, cel puțin nu pe termen scurt. Adică în momentul de față.

Singurul lucru care ar putea să-l determine în a-și schimba tactica sau a renunța este o asigurare din partea vestului ca va interveni militar pentru Ucraina. Ceea ce nu este chiar imposibil. Dacă Ucraina ar adera, de exemplu, la NATO, atunci această asigurare ar veni în mod automat. Probabil asta încearcă actualul secretar general să arate prin declarația sa conform căreia Ucraina este liberă să adere la NATO.

Adevărul despre legea lui Dragnea

Zilele astea un subiect a dominat posturile de știri din România. Mai puțin cele psd-iste. În orice caz legea dată de vicepremierul Liviu Dragnea, aceea de a le permite primarilor locali să-și schimbe partidele politice, a fost știrea săptămânii.

Noua lege a fost dată printr-o ordonanță de urgență și este, pesemne, foarte importantă pentru Liviu Dragnea și PSD. Aceștia nedorind să renunțe la ea nici măcar în urma îngrijorării exprimate de către SUA și Mare Britanie privitoare la situația politică din România.

Ce se urmărește de fapt ? O simplă tactică electorală. De asta ordonanța dl. Dragnea apare exact cu puțin timp înaintea alegerilor prezidențiale. Cred că dincolo de toate scuzele invocate de acesta putem observa obiectivul real: acela de a prelua primari din cadrul ACL și de a slăbi forța ACL.

În urma alianței formate de către PNL și PDL aceștia au reușit să adună o forță mult mai mare la nivel local. Mai multe primării și consilii județene decât ar fi avut în mod normal. Drept urmare un avantaj electoral important, mai ales în zona de sat, de care PSD vrea să se dispenseze.

Obiectivul e simplu. Prin această nouă lege PSD fie va atrage anumiți primari din zonele mai puțin bogate, care vor surâde la gândul fondurilor venite de la guvern, fie va permite unor primari ACL să părăsească alianța în favoarea altor partide de dreapta.

Un exemplu în acest sens poate să fie primarul Clujului, Emil Boc. Deși mă îndoiesc că va lua o astfel de decizie nimic nu este imposibil. PSD a văzut susținerea fostului premier pentru Elena Udrea și PMP, încercând acum să profite de asta și să dezbine Alianța Creștin-Liberală, principalul adversar.

Evident că există și posibilitatea ca primari PSD să treacă la ACL, dar să fim serioși. Câți primari vor dori să părăsească puterea pentru opoziție și câți vor dori inversul ? La urma urmei politica locală este cu mult diferită de cea națională, iar când vine vorbe de comune și localități sărace primarii au alte interese decât cele de partid, ei fiind totodată catalizatori pentru voturi.

Dincolo de toate această lege dată printr-o ordonanță de urgență nu are nici o altă originea decât una electorală. E o tactică simplă venită din partea PSD prin care se legalizează trecerea primarilor de la un partid la altul fără ca aceștia să-și piardă funcția, deși au fost votați ca reprezentanți ai unui partid.

Ce mă îngrijorează pe mine mai mult nu este faptul că PSD legalizează traseismul politic pentru interesele sale electorale, nici nu mă așteptam la altceva, ci faptul că PSD ignoră cu bună știință vocea SUA și a Marii Britanii.

Mă îngrijorează pentru că ne arată ce fel de politică va face Victor Ponta. O politică în care nu vrea să asculte de nimeni, în care nu acceptă să fie temperat și nimeni nu va putea pune la punct corupția baronilor locali. O politică îndreptată tot mai mult spre est, același est unde actualul premier caută relații economie și politice, alternative la un occident care nu investește în corupție.

Speranța mea este că nu va reuși în această direcție. România a muncit mult pentru a intra pe un traseu european și euroatlantic. Nu ne dorim o revenire la traseul răsăritului, călăuziți de lumina falsă a stelei roșii de la răsărit și conduși de un sistem corupt, de tip feudal.

Cine sunt jihadiștii zilelor noastre ?

Faptul că Statul Islamic ( ISIS) își adună recruți din Europa nu mai este nici un mister. Din contră, este un lucru cât se poate de evident pentru oricine are curiozitatea de a căuta pe google informații despre această organizație devenită stat în stat. Internetul și moscheea le servesc drept puncte de recrutare, dar care sunt oamenii pe care Statul Islamic mizează ?

Fără doar și poate vorbim despre comunitatea musulmană. Dar și această comunitate este formată din oameni și oameni. Nu există o singură tipologie umană din care toți sunt dispuși să treacă spre viziunea Statului Islamic. Avem pe de o parte musulmanii veniți în Europa cu gândul de a propaga cultul islamic, pe de alta avem tinerii musulmani din statele mai sărace ale orientului, iar pe de altă parte avem convertiții la islam chiar din rândurile europenilor.

Am urmărit zilele astea un videoclip în care un recrut al Statului Islamic, musulman de origine franceză, își îndemna frații întru credință să pornească la jihad. În ochii lui licărea o făclie, făclia fanatismului. O făclie care se instalează cu ușurință în acei oameni care nu au avut nici un ideal în viața și cărora islamul, cu atât mai mult jihadul, le-au apărut ca ceva special, diferit și atrăgător.

Astfel cel mai important segment de recruți pentru SI este format tocmai din acești europeni care au crescut lipsiți de un ideal, lipsiți de un set de valori care să le ghideze viața. Pentru acești oameni viața era un mare abis fără început și fără rost. Islamul le-a apărut ca un lucru nou și (spre deosebire de ideologiile și religiile occidentale) exotic. Ceva de care n-au mai auzit.

Vorbim aici de ceva care a apelat la partea psiho-emoțională a creierului și așa i-a atras, dându-le un set de reguli, valori, un rost în viață. Astfel de oameni se simt cu atât mai atrași de conceptul de jihad cu cât le întărește rostul autosugestionat prin religie. Nici unul dintre ei nu merge să lupte pentru că a analizat clar situația și a determinat care tabără e bună sau rea, ci pentru că vrea să aibă un rost.

Prin predici, prin grupări islamiste și prin intermediul spațiului virtual acești oameni au fost atrași la ceea ce ei definesc ca un război sfânt. Au simțit un spirit de comunitate și un rost, o menire, iar jihadul, drept sau nedrept, li s-a părut o urmare firească. Măcar de-ar fi singurii, dar nu-s.

Statul Islamic își adună o mulțime de oameni formați în Europa și cel mai probabil își dezvoltă rețele întregi aici. Astfel de oameni sunt complet îndoctrinați de o ură oarbă pentru orice lucru care se găsește în opoziție cu valorile lor. Consideră că dețin adevărul absolut și ca atare orice altceva este minciună, este rău, implicit diabolic și trebuie combătut. Pentru ei democrația este un rău pentru că nu impune legea islamică.

Același lucru poate fi spus și de un alt bazin de recruți pentru Statul Islamic și anume tinerii din țările arabe mai sărace. Irak, Siria, sunt două exemple de state afectate fie de sărăcie, fie de război sau de dictatură. Chiar am citit idei cum că dictatura este singurul lucru ce-i ține în frâu pe islamiști. Nu sunt chiar de acord. Dictatura provoacă reacția islamiștilor, sau mai bine zis îi face pe islamiști să pară băieții buni în ochii unor tineri care abia își încep drumul în viață, căutând, la rândul lor, un ideal.

Tineri care sunt luați de mici și crescuți în spiritul Statului Islamic. Îndoctrinați și pregătiți de luptă. Deschiși la ideea de jihad prin faptul că văd orice adversar al Statului Islamic în arhetipul celor care le-au făcut rău, precum dictatorii seculari. Sărăcia și căutarea unui rost îi determină să se alăture și să accepte cu ușurință Statul Islamic.

Jihadiștii zilelor noastre sunt în primul rând oameni care se află în căutarea unui scop. Care doresc să fie mai mult decât sunt și să servească unei idei mai mari. Sunt oameni săraci și oameni oprimați care-și caută răzbunarea și o nouă familie. Dar mai presus de toate sunt un pericol. Un pericol care ne aduce aminte că somnul rațiunii naște monștri, dar la fel și lipsa valorilor comunitare sau longevitatea unui guvern dictatorial.

Momentan Statul Islamic are un amplu potențial de dezvoltare fiindcă știe să-și clădească viitorul prin recrutarea și îndoctrinarea celor tineri și prin răspândirea ideilor proprii în alte spații în care valorile religioase sunt slăbite. Spații în care există oameni ce caută misterul, noul și un rost pe pământ. ISIS este un pericol real în continuă dezvoltare. Nu o simplă organizație teroristă care se ascunde sub umbrela altor state, ci o organizație teroristă care vrea să devină un califat.

Spune-mi cu cine te înstoțești…

Machiavelli spunea că  “Prima metodă pentru a estima inteligența unui conducător este să te uiți la oamenii din jurul său”. Acest citat dintr-o carte de căpătâi pentru tot ce ține de politică, Principele, se potrivește foarte bine cu un vechi proverb românesc: spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești.

Cred că putem aplica acest principiu și la actualii candidați pentru funcția de președinte. Toți au în jurul lor anumite grupuri, anumite persoane care se clasifică într-o tipologie specifică și care spune multe atât despre personalitatea candidatului, cât și despre trecutul, prezentul și viitorul său.

În primul rând să ne uităm la cel mai puternic candidat pentru primul tur, premierul Victor Ponta. Ce oameni are în jur ? Oameni precum Liviu Dragnea și Dan Șova. Unul cu o imagine accentuată de om inteligent, dar corupt, reprezentativ pentru clasa de baroni PSD în funcția de eminență cenușie. Și un altul la fel de inteligent, mai tânăr, dar urmărit penal pentru acte de corupție.

Alți oameni din jurul lui Victor Ponta sunt Mihai Gâdea și Sebastian Ghiță. Două persoane care se manifestă prin trusturile lor de presă, unde premierul Ponta este mereu lăudat și transformat într-un exemplar al unei fantezii antibăsiste. Unul un pastor neoprotestant devenit jurnalist, învins în orice argumentație când cheamă o persoană serioasă, inteligentă și cu opinii diferite de cele propagate precum religia. Altul un om asociat cu titlul de mogulii vechi și noi.

Ce ne spune asta despre dl. Victor Ponta ? Că este o persoană deschisă corupției dacă-i aduce avantaje. Că-i place să se înconjoare de oameni care gândesc ca el, care nu-l pun într-o situație dificilă. Că-i place să fie lăudat și să aibă oameni care să-i facă treaba, pentru ca e dânsul să culeagă roadele muncii altora. Nici unul din oamenii din jurul domnului Ponta nu este asociat cu euroatlanticismul, ci cu spiritul de dâmbovița, ca atare deducem că dl. Ponta nu este interesat de imaginea europeană și euroatlantică.

În al doilea rând îl avem pe Klaus Iohannis. Un om cu o imagine de neamț gospodar. Acesta s-a înconjurat la rândul său de o anumită echipă, de o anumită tipologie umană, dintre care se evidențiază nume precum Vasile Blaga, Cătălin Predoiu sau Mihai-Răzvan Ungureanu.

Primul având imaginea unui om politic puternic, dur, categoric în tot și toate. Un bulldog al campaniilor electorale, cât și un creștin ortodox obișnuit, acesta având un duhovnic la țară. Al doilea fiind asociat (ca și Monica Macovei) cu imaginea reformei în justiție, cu un discurs electorale despre programe și soluții. Iar al treilea având imaginea unui intelectual ce a studiat în Marea Britanie, profesori universitar, istoric, profesionist în domeniul diplomației și al relațiilor internaționale, un simbol de competență, dar și persoană care se asociază cu istoria și anticomunismul (în casă are un tablou cu Mareșalul Mannerheim, care a condus războiul de iarnă contra URSS).

Ce ne spune asta despre Klaus Iohannis ? Că-i place să se înconjoare de oameni profesioniști care nu pot fi trași cu ușurință în jos. Că este o persoană deschise spre dialog asupra unor idei diferite, având în vedere originile ideologice ale celor trei. Că este atras de ideea omului potrivit la locul potrivit și că nu tinde să vorbească mult, ci lasă trecutul să vorbească. Că nu ține așa mult la ideologii, fiind dispus să treacă peste diferențele de ordin ideologic pentru un interes comun. Toate cele trei persoane sunt asociate cu europenismul și euroatlanticismul, ca atare Iohannis dorește să fie asociat cu această viziune.

Evident, cele trei nume invocate mai sunt asociate de către detractori și cu imaginea guvernării Boc, cu mandatul lui Traian Băsescu. Ceea ce spune că Iohannis este indiferent la acest subiect de propagandă al PSD, antibăsismul, și că are cu totul alte direcții pentru mesajul său electoral. Neacceptând să intre în jocul câtorva oameni politici și jurnaliști care repetând o idee la nesfârșit (Băsescu-i de vină, domnule!) au propagat în inconștientul colectiv o imagine aproape demonică a actualului președinte.

Printre candidații la prezidențiale o avem și pe doamna Elena Udrea care s-a înconjurat în primul rând de persoane tinere. Persoane cu anumite competențe în domenii proprii, unele cu renume, altele fără. Cu siguranță ar fi dorit să se înconjoare și de intelectualii dreptei, dar acest proiect a eșuat când marea parte s-au temut, pe bună dreptate, că sunt puși în umbră de către acolita dl. președinte.

Nume precum Eugen Tomac și Ruxandra Dragomir îmi vin în minte. Primul, o persoană mai puțin cunoscută, dar cu origini în Basarabia, ușor de asociat cu unionismul și suflul tânăr, dar și ușor de pus în umbra doamnei Elena Udrea. A doua o persoană cu renume, asociată cu excelența sportivă, cu neparticiparea la viața politică, bună pentru a o asocia pe doamna Udrea nu doar cu un suflu nou, ci și cu imaginea unei persoane care se vrea a fi alături de profesioniști, de oameni competenți în domeniul lor.

Și ca să nu uit, cel mai important nume de asociere al Elenei Udrea este cel al președintelui Traian Băsescu. Doamnei Udrea îi place să fie asociată cu persoana lui Băsescu, cu proiectele acestuia (îndeosebi reforma), cât și cu greșelile sale și criticile care i se aduc.

Ce ne spune asta despre doamna Udrea ? Că este o persoană căreia îi place să fie în centrul atenției, dispusă să-i pună în umbră pe alții, dar care își și dorește să aibă un scut din buna reputație a altora. Vrea să aibă imaginea unei persoane care promovează ceva nou în viața publică și, oarecum, chiar dorește să facă acest lucru. Este dispusă să renunțe la alte persoane care nu sunt de acord cu ideile proprii, dar totodată este o persoană loială față de cei care au reușit să o convingă.

Cam aceștia sunt principalii candidați la prezidențiale cu oamenii din jurul lor. Restul, majoritatea independenți, nu contează așa mult. Asta deși vor avea un rol oarecum important în turul II. În orice caz înțelepciunea lui Machiavelli și a proverbelor românești este de actualitate chiar și acum. Toți ne însoțim cu o anumită tipologie de persoane, sau mai multe, iar asta spune multe despre noi.

Aspectele ideologice ale crizei din Ucraina

Conflictul care are loc în momentul de față pe teritoriul Ucrainei este în primul rând unul de natură pragmatică. Apărarea unor interese naționale sau, după caz, comunitare reprezintă principalul motiv în numele căruia se desfășoară conflictul din zona respectivă. Dar în ciuda acestui lucru mai există și un aspect ideologic al crizei din Ucraina, ea putând determina triumful unui worldview general.

Acest aspect ideologic ține de conflictul între modernitate și postmodernitate. Între o viziune a lumii bazată pe putere ca factor dominant în relațiile internaționale și o viziune bazată pe dreptul internațional ca și factor dominant. Cu alte cuvinte un conflict între lumea autoritară (reprezentată în Ucraina de Rusia) și lumea liberală (reprezentată de SUA, Uniunea Europeană și o Ucraină care vrea să facă parte din această lume).

Din acest punct de vedere trebuie să ținem cont de natura ideologică a conflictului din Ucraina atunci când analizăm situația de acolo, sau când urmărim să ne alegem o tabără spre care să ne canalizăm simpatia.

Nu este de mirare că mulți ultranaționaliști tind să susțină Rusia și viziunea veche a lumii în defavoarea noii orânduiri pe care occidentul a stabilit-o. De fapt nu este de mirare că Rusia se bucură de susținerea mai multor forțe politico-religioase și sociale. De la extrema dreaptă la extrema stângă, de la islamiști la fundamentaliști creștini, Rusia se bucură de susținerea celor care nu sunt de acord cu postmodernitatea, alegând să susțină un regim de tip autoritar și în opoziție cu acesta.

Aici se vede și un aspect al războiului psihologic derulat de către Federația Rusă în ultimii ani. Nu demult Rusia a început să se prezinte ca o forță de opoziție față de tot ce înseamnă postmodernism. Și-a luat asupra sa costumul de țară tradiționalistă și prin asta a reușit să-și atragă simpatii care se pot dovedi folositoare într-un context precum cel din Ucraina.

Criza din Ucraina este dominată de un aspect care ține în primul rând de realpolitik. De urmărirea și apărarea intereselor fiecărei națiuni. Rusia și le urmărește pe ale ei (un stat care să o separe de Europa și să-i ofere acces la Marea Neagră), iar Ucraina pe ale ei (câștigarea suveranității și independenței, trecerea de partea vestului). Dar latura ideologică apare în acest conflict ca un rezultat al său. În Ucraina se duce și o luptă de viziune asupra lumii.

Va triumfa oare viziunea postmodernistă, acea viziune în care regulile domină relațiile internaționale ? Sau ne vom trezi cu o întoarcere la modernitate, la perioada sferelor de influență când națiunile puternice puteau să impună orice fără alte complicații diplomatice ? Este o întrebare interesantă și depinde de cum va reacționa lumea occidentală la provocările Rusiei. O lume în care Germania dorește o pace strâmbă, iar America un război drept. Lipsa unității de decizie își spune cuvântul.

P.S. Fiindcă i-am menționat și pe naționaliști cred că merită să aduc aminte de faptul că în rândurile acestora există o amplă dezorientare. Mulți sunt tentați să susțină Rusia datorită viziunii autoritare și moderniste asupra lumii, în opoziție cu viziunea liberală și postmodernistă. Dar situația devine mai complexă când se pune în discuție interesul național pe care, teoretic, aceștia ar trebui să-l urmărească. Astfel că mulți naționaliști sau ultranaționaliști se identifică cu lupta Ucrainei și cu naționaliștii ucrainieni care luptă pentru propria independență, suveranitate și stabilitate împotriva unui inamic tradițional al lumii occidentale.

Ideologii politice în spațiul românesc post-decembrist

Când vine vorba de partide politice tindem să vorbim în mod abstract despre concepte precum dreapta și stânga și despre persoanele care fac politică. Dar câți înțeleg cu adevărat aspectul ideologic al diferitelor partide pe care aleg să le susțină ? Fiindcă dreapta și stânga nu înseamnă doar o singură ideologie ( socialism vs liberalism ) ci mai multe. Fiecare cu idei specifice.

În acest sens intenționez să fac o mică listă a diferitelor ideologii politice care au afectat societatea românească după 1989 și până astăzi. Nu o să intru în detalii despre partidele care și-au asumat stindardul ideologiilor respective, ci am să scriu doar despre setul de idei a unor astfel de ideologii.

1. Social-Democrația

Printre cele mai evidente ideologii ale vieții politice românești se află social-democrația. O ideologie care inițial a fost asociată cu mișcarea revoluționară a lui Marx, iar odată cu triumful revoluției bolșevice a fost asociată cu o formă mai moderată de socialism.

Ca și-n alte forme de socialism statul, respectiv societatea, joacă rolul principal. Social-democrația favorizează implicate statului în toate formele de economie. Astfel piața liberă este supravegheată de către stat și ”echilibrată” de acesta.

De obicei partidele socialiste tind să se arate mai puțin interesate de valori etice, geopolitice, diplomatice, de tradiție, națiune sau individ ca și concept. Acestea tind să pună probleme adresate claselor de jos precum dreptatea socială, problemele de ordin economic și financiar.

2. Liberalismul

O altă ideologie care a ieșit în evidență după revoluție este liberalismul. Având la bază o lungă tradiție istorică liberalismul a evoluat spre a deveni o forță semnificativă în societatea românească, deși la început ideologia liberală era dezbinată în mai multe partide cu forme diferite de liberalism.

Liberalismul cel mai vizibil în România este cel de dreapta, de tip național-liberal și de tip liberal-conservator.

Național liberalismul îmbină valorile fundamentale ale ideologiei liberale (libertatea persoanei umane, deschiderea spre progres, clasa de mijloc și economia de piață) cu un naționalism moderat (servirea intereselor patriei și apărarea suveranității).

Liberal Conservatorismul pe de altă parte îmbină aceleași valori liberale cu cele conservatoare. O deschidere echilibrată spre progresul de formă evolutivă, nu revoluționară și apărarea valorilor tradiționale. Schimbăm ce trebuie schimbat, păstrăm ce funcționează.

3. Conservatorismul

Ideologia conservatoare nu s-a arătat prea devreme în România într-o formă vizibilă. Partidul Umanist al lui Dan Voiculescu și-a schimbat primul numele, asumându-și această ideologie, dar nu s-a dovedit prea vizibil în apărarea valorilor conservatoare.

Momentan ideologia conservatoare a fost cel mai bine asumată de organizații ale societății civile și de partide noi, mai puțin vizibile. Printre acestea se evidențiază partidul Noua Republică. Format de Mihail Neamțu după modelul Partidului Conservator din Marea Britanie (până și simbolul este similar).

Conservatorismul este o ideologie care, în ultima vreme, și-a asumat și precepte liberale, dar le subordonează celor fundamental conservatoare. Tradiția, ordinea societății, economia de piață, diferența de clasă ca lucru natural sunt concepte promovate de conservatori.

4. Creștin-Democrația

O ideologie care s-a remarcat la nivel global în Europa Războiului Rece, creștin-democrația a pus bazele a ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană. În România ea s-a manifestat cel mai vizibil, la început, prin PNȚ-CD, iar mai apoi prin PDL.

Ca ideologie creștin-democrația se găsește la dreapta eșichierului politic, dar unește concepte liberale, conservatoare și socialiste în conformitate cu învățătura creștină prezentă în Rerum Novarum.

De la liberalism își asumă apărarea libertății persoanei umane și a pieței libere, în opoziție cu individualismul și relativismul promovat uneori de liberali. De la conservatori își asumă apărarea tradiției, ordinea socială, în opoziție cu discriminarea pe bază de clasă. Iar de la socialiști își asumă dreptatea socială, o economie de piață supravegheată în care statul are rol de arbitru, în opoziție cu controlul total al statului, cu subordonarea individului față de stat.

Ca valoare fundamentală a creștin-democrației se evidențiază demnitatea persoanei umane. De această valoare se leagă toate celelalte.

5. Naționalismul

O ideologie mai puțin remarcată în prezent, naționalismul s-a evidențiat la început prin partide precum PRM și prin organizații cu caracter neo-legionar. Astăzi PRM-ul s-a cam destrămat, iar organizația neo-legionare tind să monopolizeze discursul naționalist. Deși un partid nou format de Bogdan Diaconu poate să atragă o unificare a naționaliștilor sub umbrela sa.

Naționalismul pune mai presus de toate națiunea și interesele sale. Cel puțin teoretic. În prezent acest lucru se îmbină cu o retorică fie populistă, fie anti-sistem.

Anti-americanismul, anti-europenismul se evidențiază ca aspecte ale ideologiei naționaliste în prezent, iar majoritatea adepților acestei ideologii tind să fie atrași de o retorică anti-țigani sau de aspecte istorice, de mitologia legionară.

Mulți naționaliști spun că sunt de dreapta, deși promovează idei și soluții care aparțin mai mult stângii. Un curent a celei de-a treia căi se manifestă printre promotorii ideologiei naționaliste. Oarecum similar cu creștin-democrația, acest curent diferă prin promovarea unui concept de rasă sau națiune, unui concept identitar, mai presus de alte valori.

În încheiere…

Cam acestea sunt principalele ideologii prezente în spațiul politic post-decembrist. Când votăm un partid nu votăm doar oameni, nu votăm băsiști sau anti-băsiști cum insinuează, în lipsă de altceva, anumiți membri de partid. Votăm și o ideologie, un set de valori, un steag.

Ideologia reprezintă un aspect important al vieții politice și determină legăturile cu familiile europene, dintre partidele interne și chiar viitoarele proiecte de partid. Avem în acest sens exemplul ACL în care ideologii similare, național-liberalismul și liberal-conservatorismul mixat cu creștin-democrația au ales să se unească pentru a opri o ideologie opusă.

Când votăm să ținem cont de toate aspectele vieții politice. Fapte, persoane, dar și ideologii. Pentru că ideologie reprezintă sufletul unui partid și determină majoritatea acțiunilor sale politice. Și dacă tot votăm să ne aducem aminte de sacrificiile făcute pentru această diversitate ideologică.