De ce l-a schimbat Ponta pe prefectul de Harghita ?

Am aflat în această dimineaţă că prefectul de Harghita, dl. Adrian-Jean Andrei, a fost schimbat din funcţie de către guvernul Ponta. Acesta a declarat pentru Hotnews că nu ştie nimic despre această decizie, adăugând că negocierile se duc în biroul de coaliţie. Adrian J. Andrei stă acum singur şi se întreabă (ca şi mulţi alţi români): de ce ?

Singurul răspuns la această întrebare este în patru litere: UDMR. Patru litere care formează numele unei formaţiuni politice pe baze etnice din Parlamentul şi Guvernul României. Decizia de a-l schimba pe actualul prefect de Harghita nu poate fi văzută altfel decât ca un compromis făcut din partea PSD Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

Asta pentru că Jean Andrei nu a fost un prefect oarecare. Deşi realizările sale nu sunt neapărat nişte lumini care atrag atenţia, acesta a fost până astăzi un scut împotriva separatismul teritorial pe criterii etnice.

Opunându-se unui memorandum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc pe criterii etnice Adrian-Jean Andrei s-a pus pe sine scut între viaţa românilor din Ţinutul Secuiesc şi interesele UDMR în zonă. Acum că UDMR se află la guvernare şi reprezintă un partid indispensabil pentru PSD, Victor Ponta este pregătit să cedeze anumite lucruri partidului etnic.

Printre aceste cedări se numără şi numirea Rozaliei Biro la Ministerul Culturii. În virtutea actualei colaborări PSD-UDMR Ponta este obligat să numească la cultură un reprezentat al uniunii. Ori asta ori, probabil, un minister mai greu. În orice caz Ponta le-a cerut celor din UDMR o persoană tânără, a uitat să specifice capabilă, iar aceştia i-au oferit-o în femeia dintr-o familie non-bipedă. Preţul compromisului!

În mod cert UDMR doreşte să-l vadă pe Jean Andrei scos din cale şi ar prefera un om din propriul partid pentru prefectura Harghitei. Asta sau un om mai uşor de controlat din cadrul PSD. Rămâne de văzut cine va ocupa funcţia de prefect. Dar spre binele românilor de acolo şi în interesele statului român este de preferat ca Victor Ponta să nu cedez mai mult în faţa UDMR.

Prefectul de Harghita trebuie să urmărească interesele tuturor românilor din regiune şi nu doar a unui grup restrâns pe baze etnice. Această cerinţă minimă trebuie îndeplinită de orice persoană pe care premierul o va numi în locul ”pensionatului” la prefectura judeţeană.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s