Suferința și lumina din întuneric

Suferința este ucenicia marilor voințe omenești. – Balzac

 De-a lungul vieții fiecare om trece prin diferite stări emoționale. Psihicul uman se găsește uneori într-un paradis propriu, plin de fericirea adusă de succes, de familie sau de prieteni, iar alteori se găsește întemnițat în abisul propriilor dezamăgiri interioare. În astfel de momente sentimentele negative ajung să domine individul, instaurând stări de tristețe, anxietate și chiar depresie.

Toți oamenii trec prin astfel de situații la un moment dat. Singura diferență ține de felul în care dezamăgirile noastre evoluează sau, mai bine zis, de felul în care reacționăm în astfel de situații. Întâmplările negative din viață pot fi constructive sau pot fi distructive, în funcție de puterea pe care le-o acordăm și de cum alegem să folosim aceste întâmplări pe parcursul vieții noastre.

Sunt oameni care la prima dezamăgire, la primul eșec, cad în genunchi și se victimizează la nesfârșit. Acești oameni văd numai răul din momentul de viață prin care trec și nu reușesc să schimbe nimic. De cele mai multe ori sfârșesc prin a se condamna singuri la o viață tristă. Pe de cealaltă parte se găsesc acei oameni care aleg să transforme un sfârșit într-un nou început, adică să folosească întâmplările negative din viață pentru a învăța lucruri noi și pentru a evolua.

Nu degeaba o mulțime de psihologi și învățători spirituali au scos în evidență rolul jucat de suferință în evoluția unui individ. Napoleon Hill vedea în suferință ocazia prin care viața ne forțează să schimbăm o anumită rută, să acceptăm lucruri noi și să evoluăm spre succes. Fondatorul Ordinului Iezuit, Ignațius de Loyola, spunea că dacă Dumnezeu îți dă multă suferință și durere atunci sigur plănuiește să te facă un sfânt. Dacă privim în viața marilor personalități ale istorie vedem că toți au împărtășit o anumită durere, o cruce pe care au purtat-o înaintea coroanei de lauri.

De fapt suferința este în sine o condiție a fericirii care vine ca urmare a acesteia. Astfel se respectă o lege a naturii, o lege a schimbului echivalent, a karmei, și după bucurie vine tristețe, la fel cum după tristețe vine bucurie. În natură această lege este simbolizată de felul în care o furtună este adesea urmată de frumusețea curcubeului și de renașterea naturii, renaștere care urmează iernii.

Suferința oferă adeseori o lecție sau un prilej de schimbare. Un mic test al vieții. Ea poate fi o scară, dar pentru a îndeplini acest rol este absolut necesar ca individul să fie dispus să urce această scară. Dacă individul alege resemnarea în starea de suferință și nu învață nimic atunci această stare temporală nu-i va servi la nimic. Totul depinde de voința individului, de abilitatea lui de a vedea lumina din întuneric, acea făclie care întotdeauna se vede mai tare noaptea decât ziua. La fel cum lumina lunii strălucește mai tare în timpul nopții, la fel și lumina speranței strălucește mai tare în cele mai întunecate momente.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s