Ce mai face Crin ?

Crin Antonescu s-a propulsat în politica românească într-un mod diferit de toți predecesorii săi. Nu a fost omul calm care a stat să caute aliați pentru partid, ci a fost liderul carismatic permanent în conflict cu toată lumea. A reușit să pună PNL pe locul trei la alegerile din 2009 și să-l facă un partid relevant. Apo s-a luat de braț cu Ponta contra lui Băsescu și cu Blaga contra lui Ponta. Acum a picat. Mai exact a eșuat la alegerile parlamentare (nu doar din vina lui) și la competiția internă de putere.

De atunci nu l-am mai văzut pe Crin așa des. A plecat în vacanță, nu a participat la ședința de fuziunea PNL-PDL. Și totuși, ce va face Crin Antonescu acum ? Care va fi rolul său în campania lui Klaus Iohannis ? Se va implica măcar în această campanie ? Eu cred că da.

Crin Antonescu este unul din puținii oameni politici care se pot mândri cu o carismă extraordinară. Stilul său de discurs rapid și agresiv a făcut victime în rândul unor politicieni, dar și al unor jurnaliști. Mihai Gâdea este cel mai memorabil caz, datorită felului în care acesta din urmă a fost umilit de liderul Partidului Național-Liberal.

Nu cred că ACL își permite să piardă această piesă importantă pentru alegerile prezidențiale. Cu atât mai mult cu cât dl. Iohannis nu dorește să fie tipul de politician care apare la televizor și vorbește mult. Domnia sa alege să mizeze pe cu totul altă imagine, iar această imagine merge la o parte din români, dar nu și la alta, iar aici intervin rolul unor personalități mai vorbitoare din noua alianță. Oameni precum Cătălin Predoiu, Ludovic Orban, Sulfina Barbu și, evident, Crin Antonescu.

Omul care l-a înfrânt odată pe Gâdea o poate face din nou. Carisma lui Crin Antonescu mai poate fi utilă în campania Alianței Creștin Liberale pentru atragerea unui alt număr de votanți. Acei votanți care sunt atrași de un discurs înflăcărat, de atacuri politice, de ironii și sarcasm. Lucruri în care Antonescu pare să exceleze, ceea ce nu-i chiar de mirare, doar a citit Maestrul și Margareta.

Ce mai face Crin ? Eu cred că se pregătește de campanie. Nu are motive să facă altceva. A declarat că poate face mai mult decât să fie un simplu sprijin și o să facă. Chiar și rănit la orgoliu, știe că trebuie să lucreze pentru acest nou proiect numit ACL, cea mai importantă moștenire lăsată de Crin Antonescu politicii românești. Metaforic vorbind, Crin Antonescu va juca rolul bombardierului care pregătește drumul pentru tancul german, Klaus Iohannis.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s