Unde greșește occidentul ?

Astăzi s-a deschis summit-ul general al NATO. Personalitățile importante din cadrul alianței se vor aduna pentru a discuta și analiza problemele actuale. Personal nu am mari așteptări de la acest summit. Motivele diferă, dar primul motiv este eroare pe care occidentul o face în repetate rânduri. Eroarea de a privi lumea prin prisma acelorași valori și idei.

Oricât de liberal aș fi în convingerile mele nu pot să cred că toți oamenii sunt la fel. Din contră, fiecare popor are un fel aparte de a fi, un fel construit pe tradiție, istorie, educație, ADN. Aspectele precum cultura, politica, instituțiile de stat nefiind altceva decât simple haine care îmbracă acest schelet al oricărei civilizații. Lucru afirmat și de Gustave le Bon în Psihologia Maselor.

Și totuși, în ciuda acestui fapt, lumea occidentală continuă să privească spre spațiul arab sau asiatic ignorând diferențele de gândire și de percepere a realității. Privim peste tot prin prisma valorilor liberale și democratice ale lumii occidentale, considerând că oamenii sunt la fel peste tot.

O astfel de viziune este cu totul eronată și a condus la o mulțime de eșecuri strategice în politica externă a lumii occidentale.

Am mers în Irak să doborâm un dictator ignorând trăsăturile specifice populației din acele zone. Ignorând tendințele naturale anti-democratice pe care lumea orientale le-a arătat de atâtea ori. Nu ne-am gândit că înainte de a înlătura un dictator și a pleca să trecem poporul irakian printr-un amplu și lung proces educațional, de schimbare a unor lucruri întipărite în timp.

Acum înlăturând dictatorul am făcut un lucru bun și am scăpat de un adversar, dar am eliberat o gloată de adversari. Lucru valabil și-n țări precum Siria unde un dictator precum Bashar Al-Assad este un adversar al intereselor euroatlantice în orient, dar totodată și singurul om care ține în frâu o hoardă de adversari (jihadiștii).

Lumea orientală este clădită pe alte valori și structuri decât cea occidentală și o simplă schimbare de regim sau de instituții nu schimbă o mentalitate generală. Nu înlătură cu adevărat tendințele spre anarhie, terorism sau chiar dictatură ale unui popor, dictatură care poate fi instaurată oricând în locul celei alungate.

Lucru valabil și în Rusia unde vorbim de un popor instabil, un popor al extremelor, un popor obsedat de putere. Citeam adineauri un articol în care asasinarea lui Vladimir Putin era sugerată ca opțiune pentru stabilizarea situației la granițele Europei. O prostie.

Vladimir Putin este un lider puternic peste o gașcă de oligarhi. Dacă ar cădea Rusia ar fi pusă într-o situație dificilă, dar nu ar trata cauza imperialismului rusesc. Nicidecum.

Poporul rus ar tinde în mod natural spre alte opțiuni care să-i satisfacă orgoliul. Ar alege o extremă dreaptă, o extremă stângă. Persoane mai mult sau mai puțin competente, care ar duce Rusia tot pe o politice de expansiune sau ar destabiliza țara, a doua opțiune fiind bună pentru occident în măsură în care-și asumă să intervină pentru a ține în frâu hoardele haotice ale stepelor.

Aici fac o paranteză și arăt o greșeală similară făcută și de către Rusia. În momentul de față Federația Rusă pierde orice șansă în Ucraina. Mentalitatea poporului ucrainean este la rândul ei una tipică slavilor cu bunele și relele acestei mentalități. Ucrainienii nu uită și nu iartă nimic din ce face astăzi Rusia. Au mândria lor și dorința lor de putere și sunt dispuși să lupte până la capăt pentru aceasta.

Occidentul greșește când privește la alte popoare și crede că democrația sau libertatea, cultura sau drepturile omului, sunt la fel de prețuite precum în lumea postmodernă. Vorbim de spații în care oamenii au mentalități și idei diferite structurate de-a lungul timpului și transmise mai departe prin educație, ADN, cultură, etc. Lucruri care nu se pot schimba decât tot cu trecerea timpului.

Până și la noi a fost nevoi de o perioadă lungă de timp până acest valori au devenit fundamentale, similare unor dogme religioase. Căci înainte dogmele proveneau din sânul religiei. A fost nevoie de o lungă perioadă în care prin literatură, filosofie, teologie și progresul natural al științei vechile temelii ale lumii s-au dărâmat, făcând loc pentru altele noi.

Ataturk în Turcia, Cuza în România, Robespierre în Franța. Acești oameni nu au fost decât rezultatul unor idei care deja s-au impus în mentalul colectiv. Idei care s-au impus din timp și nu la un moment dat când unul a venit și a urlat împotriva unei rânduiri socio-politice. 

Greșeala occidentului este cea a unui idealism care își face prea mult loc în realpolitik.

Aceasta este greșeala care a dat naștere revoluției bolșevice și răului ce a urmat (Germania știe mai bine), care a permis Statului Islamic să crească până la limite inadmisibile și pe care occidentul nu o mai poate repeta le nesfârșit. Orice analiză și operațiune în exterior trebuie să țină cont de realitatea de facto din zona respectivă. De tendințele naturale ale popoarelor și persoanelor care le compun.

Nu ajunge să dai jos un dictator sau o oligarhie ca să schimbi o mentalitate, o stare de fapt. Schimbarea se realizează în timp și prin procese mult mai complexe decât o simplă invazie militară sau schimbare de instituții statale. Această realitate este de la sine evidentă, iar ignorarea ei este costisitoare.

Viitorul aparține celor care înțeleg mecanismele naturii. În cazul de față natura și psihologia popoarelor, a civilizațiilor. Ignorarea acestor lucruri a avut adesea consecințe nefaste și va continua să aibă până când liderii și analiștii politico-militar vor înțelege să privească o zonă geografică din perspectiva celor care trăiesc acolo și ținând cont de istorie, popor, tradiție, cultură, etc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s