11 septembrie în istorie

Data de 11 septembrie este una extrem de relevantă în istorie. Ea marchează trei evenimente importante care și-au adus contribuția la felul în care lumea arată astăzi. Odată marele asediu asupra Maltei, apoi lovitura de stat a lui Augusto Pinochet împotriva guvernului comunist a lui Salvador Allende, iar mai recent atentatele de la 11 septembrie 2001.

Toate cele trei evenimente au influențat mai mult sau mai puțin lumea în care trăim.

Bătălia de la Malta a fost un eveniment care a dovedit lumii întregi că Imperiul Otoman poate fi oprit. Atunci o întreagă flotă otomană a fost înfrântă de către cavalerii Ordinului de Malta, Rodos și al Sf. Ioan din Ierusalim. Aceștia au rezistat o lungă perioadă asediului otoman, iar pe 11 septembrie otomanii au fost forțați să se retragă, învinși de un ordin de cavaleri depășiți numeric.

În acest fel expansiunea maritimă a Imperiului Otoman a fost oprită în Malta. Insula unde o simplă relicvă a istoriei, a cruciadelor, și-a stabilit principalul sediu de luptă împotriva Imperiului Otoman.

Al doilea eveniment important, lovitura de stat a Generalului Augusto Pinochet împotriva guvernării comuniste din Chile, nu este la fel de cunoscut, dar cu siguranță este unul relevant. Guvernarea lui Pinochet este astăzi blamată de un număr foarte mare de oameni, ca urmare a propagandei stângiste, dar în acele vremuri Pinochet s-a bucurat de sprijinul lumii occidentale. De la Margaret Thatcher la Papa Ioan Paul al II-lea, Augusto Pinochet a avut prieteni în această lume.

Asta pentru că acțiunea întreprinsă de acesta împreună cu armata chileană nu a eliberat doar Chile de sub un dictator marxist care-și înfometa poporul după un model similar cu al lui Ceaușescu. Acțiunea și duritatea lui Pinochet au oprit Chile din a deveni un pion sovietic în America latină. Într-un spațiu dominat de astfel de pioni. Păstrând astfel un important echilibru geopolitic între cele două forțe globale, SUA și Uniunea Sovietică. Lumea liberă și lumea totalitară.

Cel mai recent eveniment istoric pe data de 11 septembrie este reprezentat de atentatele teroriste din 2001. Moment în care America a fost lovită de al-Qaeda exact în inima sa, pe teritoriul propriei țări. Suferința și dezastrul acelor zile a provocat o schimbare în paradigma geopolitică și de securitate a întregii lumi. În special a unui occident care până atunci se credea de neatins și în deplină siguranță pe baza noilor construcții postmoderne.

Cu această ocazie NATO s-a realiat prima dată după războiul rece împotriva unui inamic comun: terorismul internațional; iar lumea occidentală a realizat în mod clar că forțele non-statale precum al-Qaeda se pot folosi cu ușurință de locuri precum Afganistan, unde statul este prin definiție un non-stat, pentru a lansa atacuri împotriva vestului.

Această schimbare de paradigmă se resimte și astăzi când un nou pericol non-statal pare să se ridice dintr-un orient afectat de instabilitate. Statul Islamic preia locul ocupat până acum de al-Qaeda și pare să promită riscuri mai mari decât cele reprezentate de o simplă organizație teroristă, aceștia urmărind să devine un stat în sine, un stat de tip pre-modern construit pe fundamente religioase.

Făcând astăzi o comparație între evenimente putem spune că lumea islamică amenință din nou occidentul. Odată printr-un imperiu, apoi printr-o grupare teroristă, iar acum printr-o grupare teroristă care se dorește a deveni imperiu. Iar de asemenea avem un urs la răsărit care nu mai doarme de multă vreme și care vine cu propriile amenințări și care continuă politica spațiilor de influență. Nu pot decât să sper că am învățat din istorie și că acum suntem pregătiți să ne apărăm de mai multe pericole decât în trecut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s