Rolul președintelui

Cum ar trebui să fie un președinte european ? Acesta este titlul unei pagini pe care am fost invitat să o apreciez în această dimineață. Pagina conține câteva idei numerotate despre cum ar trebui să arate un președinte european, despre caracteristicile sale obligatorii. Evident, simbolul paginii este cel folosit de PSD în campania mândru că sunt român, iar printre cerințe este mândria de a fi român.

Nimic rău cu asta. Doar că-i o pagină mascată de propagandă. Președintele este format după imaginea lui Ponta și nu invers. Iar această imagine este una falsă, pentru că actualul premier nu îndeplinește jumătate din condițiile afișate pe pagina respectivă de propagandă. În final singurele lucruri pe care le mai are în comun cu propria propagandă online este simbolul și motto-ul naționalist-populist.

Dincolo de propagandă pagina respectivă m-a făcut să mă gândesc la rolul președintelui și la cum ar trebui să fie pentru a îndeplini acest rol. Un lucru pe care l-am mai făcut și un lucru trist. Asta pentru că actualii candidați la prezidențiale (prea mulți, parcă suntem o țară de președinți, ca să-l citez pe Pleșu) îndeplinesc cu greu sau deloc condițiile de competență pentru funcția supremă în stat.

Rolul unui președinte este în primul rând unul de mediator, de arbitru al vieții politice și al spațiului public în general. El trebuie să fie capabil să coaguleze forțele politice, să inspire încredere, să treacă dincolo de diferențe ideologice și de partid odată devenit șeful și simbolul statului român. Român, nu liberal, nu socialist, nu naționalist, român. Iar aici patriotismul trebuie să fie valoare supremă.

În al doilea rând acesta are atribuții de politică externă. Un președinte are prea puține legături cu politica internă, cu economia și infrastructura, cu justiția și finanțele. El este principalul diplomat al țării, principalul nostru ambasador și Comandantul Suprem al Armatei. Atribuțiile sale țin de politica externă, de domenii precum diplomația, relațiile internaționale și securitatea statului.

Dintre candidații actuali doar unul pare să aibă un profil adecvat pentru aceste atribuții. Dar acel unul are și șanse extrem de mici de a intra în turul al doilea. Principalii candidați nu au o expertiză în domeniile pe care lucrează un președinte. Iar unul din ei nu reușește nici să reprezinte acel mediator, acel factor de stabilitate al țării, iar aici mă refer la premierul Victor Ponta. Un om care atrage ură.

Desigur aceste lucruri se pot învăța în timp. Dar ne permitem asta ? România este înconjurată de incertitudini, de instabilitate politică și economică la tot pasul. În astfel de momente apar pericole și oportunități. Motiv pentru care avem nevoie de un președinte competent pe domeniul de politică externă și totodată un președinte care să fie un simbol de unitate, un factor de stabilitate.

Cu alte cuvinte avem nevoie de un președinte constituțional, un președinte care să-și îndeplinească strict rolul său fără a intra peste alții și fără a provoca scandal. Și totodată un președinte care să-și cunoască bine domeniul de lucru. Asta lăsând la o parte alte cerințe precum necesitatea ca acest om să fie de încredere nu doar pentru popor, ci și pentru aliații noștri euroatlantici.

Nu am observat un om care să îndeplinească toate aceste condiții la un loc și care să aibă și șanse să câștige alegerile. Klaus Iohannis are potențialul de a fi un bun mediator al spațiului public, un președinte constituțional care să-și respecte limitele și care să formeze relații bune cu lumea occidentală, fiind totodată un factor de stabilitate socio-politică. Dar cu politica externă stă mai greu.

Nu este un om cu o amplă expertiză în domeniul relațiilor internaționale, al diplomației și geopoliticii, sau al securității. Adică în acele domenii în care președintele joacă un rol fundamental. Competențele sale sunt mai mult de domeniul politicii interne, motiv pentru care ar fi un excelent premier sau ministru, ceea ce a dovedit la Sibiu.

Dar contracandidatul său îmi inspiră și mai puțină încredere. Acestuia îi lipsesc toate competențele pe politică externă și nu se oprește aici. Nu este capabil de a fi un mediator al spațiului public. Mai degrabă ar fi un al doilea președinte jucător, după modelul lui Traian Băsescu, adăugând aici toate corupția baronilor din partidul său.

Spre deosebire de Iohannis nici n-ar asculta de profesioniștii din jurul său. Asta pentru că vorbim de o persoană extrem de orgolioasă care-și este suficientă. Mă rog, probabil baronii l-ar pune la punct dacă le-ar amenința interesele, ceea ce nu s-ar întâmpla. Dar cu certitudine un astfel de om are toate minusurile necesare pentru funcția de președinte. De la politică externă la factor de stabilitate.

Alegerile de anul ăsta ne oferă o gamă largă de candidați. Din această gamă largă doar doi contează in the long run, iar aceștia doi au prea puțin în comun cu ceea ce înseamnă munca de președinte. Dar probabil că este explicabil. Mulțimea nu votează profesioniști și intelectuali. Mulțimea nu votează cu rațiunea, ci cu sentimentul și instinctul. Un om perfect pentru domeniu n-ar avea șanse.

Ca atare partidele vin cu acei oameni care pot atrage votul mulțimii. Iar factorii care definesc rolul unui președinte se rezumă la prestigiul său public, capacitatea de a atrage voturi și stilul său oratoric. De asta profesioniștii ajung să stea în umbră. Fie ca și consilier, fie ca și miniștri. Iar alegerea președintelui trebuie făcută prin a vedea care îndeplinește măcar o parte din criterii și ce oameni are-n jur, cât și de faptul dacă poate sau nu să învețe domeniul în care lucrează direct la serviciu.

Desigur, aș vrea să aud discuții despre criza din Ucraina, poziția României la această situație. Relația noastră cu alte puteri ale zonei, precum Turcia. Cum va reacționa România față de pericolul iminent numit Statul Islamic. Ce relații vom dezvolta în continuare cu marile puteri și cum vrem să ne întărim poziția și rolul în Uniunea Europeană și-n NATO, asta dacă vrem. Dar votanților le pasă ?

Votanții sunt interesați de viața proprie. De economie și finanțe. De ce-i afectează aici și acum. Iar votul lor merge pe baza unui prestigiu deja format al candidatului. Acest prestigiu, imaginea candidatului, devine în final criteriul suprem și principalul subiect de discuție al alegerilor prezidențiale. Nu vorbim despre ce poate face în politica externă, ci despre mondenități.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s