De la începuturile crizei din Ucraina Uniunea Europeană și NATO se confruntă cu o mulțime de probleme. Natura lor diferă de la caz la caz, la fel și felul în care acestea afectează interesele strategice și politice ale acestor organisme suprastatale. Dar printre aceste probleme se numără și copiii obraznici (ca să le spun așa) de la sânul Europei. Etnii care-și cer independența în momente precum acesta sau, după caz, state care prin politica lor aduc un deserviciu intereselor comune ale Europei.
Un astfel de stat este și cel ungar, un stat care s-a evidențiat printr-o colaborare tot mai strânsă cu Federația Rusă și partenerii acesteia. Printr-o politică cu un vădit caracter ultra-naționalist care vine în opoziție cu direcția post-modernă a lumii occidentale, ca și prin diferite tentative de a provoca haos, în interesul aliatului răsăritean, la granița estică a spațiului euroatlantic. Lucruri care se văd, care sunt și afirmate de lideri maghiari precum Viktor Orban (admiratorul lui Putin și cel care a spus că lumea liberală este de domeniul trecutului) și care ridică o întrebare legitimă: mai este Ungaria un stat european ?
Nu vreau să intru în argumente de natură istorică, argumente legate de originea maghiarilor sau de poziția lor în sfera relațiilor internaționale de-a lungul timpului. În schimb vreau să mă leg de prezent și să-mi exprim o îngrijorare serioasă cu privire la acest partener de neîncredere. Larry Watts și-a denumit o carte cu titlul de Ferește-mă Doamne de prieteni, iar această denumire ne poate atrage atenția și asupra prietenei noastre din cadrul UE, Ungaria. O prietenă de neîncredere, de la care nu știm la ce să ne așteptăm și care ne poate lovi pe la spate din poziția de… aliat.
În momentul de față Ungaria este un stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice. Din această perspectivă ea este un aliat al nostru, un aliat la care credem că putem întoarce spatele pentru a ne confrunta cu alți adversari, adversari pe față. Într-un astfel de moment acest aliat ne poate înjunghia pe la spate. Un lucru de care orice analist de securitate ar trebui să țină cont atunci când pune în discuție conflictele prezentului și ale viitorului. Conflicte în care un stat mic precum Ungaria poate duce la foarte mult haos în strategia comună de securitate a lumii euroatlantice.
Deja am văzut tentative ale Ungariei pentru destabilizarea securității României și implicit ale graniței estice a NATO și UE. Am văzut tentative ale Ungariei pentru a sprijini politica externă a Federației Ruse în opoziție cu politica Uniunii Europene din care Ungaria face parte. Întoarcerea de la Moscova a liderului Jobbik, Gabor Vona, a avut un popas prin România. Concomitent în Ținutul Secuiesc au existat tensiuni ale minorității maghiare. Statul maghiar a încercat să se alăture politicii rusești de dezmembrare a Ucrainei, în ciuda vocii comune a Europei, iar în momentul de față ignoră sancțiunile economice date de Europa Rusiei.
Ce reiese clar din aceste lucruri, cât și din declarațiile liderilor de la Budapesta, este că Ungaria și-a reorientat cu totul traseul politic. Atât cel intern, dar mai ales cel extern. Iar în momentul de față nu există o garanție solidă pentru un stat ca România că Ungaria va continua să respecte deciziile NATO și UE, sau că această nu ne va lovi pe la spate atunci când se va ivi ocazia. Putem asuma că tocmai acesta este obiectivul statului maghiar. Recucerirea Transilvaniei sub autoritatea Moscovei. Ceea ce nu le-a reușit la Bruxelles caută acum la Moscova, alături de o politică ultra-naționalistă regrupată în jurul țarului de la Kremlin.
Oricând putem vedea omuleți verzi venind din Ungaria în Ținutul Secuiesc. Oricând putem vedea Ungaria cum boicotează diferite acțiuni economice, politice sau chiar militare ale lumii euroatlantice. Nu cred că vrem să fim luați prin surprindere de niște mișcări care sunt tot mai evidente în contextul actual. Din contră, vrem să fim pregătiți, iar pentru asta trebuie să vedem Ungaria așa cum este ea de fapt. Ca un outpost eurasiatic în spațiul european. Un outpost care așteaptă ordinele de la Moscova și totodată șansa de a captura diferite teritorii ce i-au aparținut odată.
Nu știm cu certitudine ce va urma, dar trebuie să ținem cont de niște schimbări la nivel geopolitic și la cel al relațiilor internaționale. State precum Ungaria își schimbă politică și sacrifică post-modernitatea în favoarea modernității. Un lucru ce era previzibil printr-o simplă analiză sociologică a mentalității generale care predomină în spațiul maghiar. Momentan acest stat face parte din UE și NATO, deși are o politică opusă, dar noi trebuie să ținem cont de interesele noastre strategice, iar atunci când privim spre est unde au loc atâtea conflicte să tragem cu ochiul și la vecina noastră. O vecină de neîncredere.
Alexandru Sudițoiu 