Trei aliați esențiali pentru România

Când vine vorba de politică externă și de securitate România a pus și pune un mare accent pe apartenența sa la NATO și la Uniunea Europeană. Două structuri care reprezintă foarte bine o viziune a lumii postmoderne. Dar totodată două structuri care au ajuns să fie reprezentate mai degrabă de principalele state membre, decât de propria lor existență. În acest sens când vorbim de NATO spunem, de fapt, SUA, iar când ne gândim la Uniunea Europeană tindem mai mult să vorbim despre Germania. Asta pentru că restul statelor membre nu par să se implice cu adevărat în obiectivele celor două structuri suprastatale. Uniunea Europeană este oarecum un eșec, datorită faptului că ignoră niște realități sociale, psihologice și politice, iar NATO depinde aproape sută-n sută de americani. Într-un astfel de context țări precum România, oricât de mult s-ar putea baza pe astfel de structuri pentru propria lor securitate, au nevoie de ceva mai mult. De o conexiune mai strânsă cu state din cadrul alianței sau al uniunii care împărtășesc interese comune sau amenințări comune. În esență despre trei astfel de state și nevoia unei strânse colaborări intenționez să scriu în articolul de față.

Așa cum afirma și analistul geopolitic George Friedman, la nivelul Uniunii Europene și al NATO există trei aliați esențiali pentru România. Polonia, Turcia și Statele Unite. Acestea sunt principalele state cu care România ar trebui să colaboreze, să-și consolideze relațiile și parteneriatele. Cu SUA avem deja un important parteneriat strategic, care valorează mult mai mult decât apartenența la structuri precum NATO (nici aceea de ignorat), dar acesta nu este valorificat suficient. În timp ce cu Polonia și Turcia nu există relații suficient de puternice, vizibile și bine închegate pentru a garanta o bună colaborare în virtutea apărării intereselor noastre comune. Aceste interese sunt multe și ele variază de la sfera economică până la cea geopolitică sau de securitate, strategică. În fond SUA este principalul garant al securității noastre, iar Polonia și Turcia sunt cele mai apropiate țări aliate cu care împărtășim obiective și amenințări comune, în special acum când ursul rusesc s-a trezit, iar amenințarea islamistă bate la ușă. Dar acest lucru merită elaborat în trei puncte, unul pentru fiecare din acești trei aliați esențiali ai României.

În primul rând să ne raportăm la Polonia. Acest stat aliat din nord-estul Europei împarte cu România o istorie similară, căzând adesea pradă marilor imperii care au găsit statul polonez o piedică în calea planurilor proprii de expansiune. Cel mai dur exemplu este cel al ocupării Poloniei de către cel de-al Treilea Reich și împărțirea acesteia cu Uniunea Sovietică. La fel ca și România Polonia nu a fost prea avantajată de poziția sa geografică, căzând astfel pradă diferitelor puteri care au găsit în Polonia un câmp de luptă unde se puteau confrunta cu adversarul pentru interesele proprii. Situația nu este diferită nici astăzi, cu excepția faptului că flancul vestic, european, nu mai reprezintă un pericol datorită apartenenței la structuri comune precum NATO și UE, dar nici un ajutor pe care trebuie să contăm prea mult. Nu în cazul noilor tipuri de conflicte, economice și psihologice, care înlocuiesc sau premerg conflictele de tip militar, convențional. Polonia, la fel ca și România este un stat de graniță al UE, iar din acest punct de vedere Rusia reprezintă o amenințare comună. Indiferent prin ce căi aceasta alege să se materializeze, ea se află acolo, în est. Acum, în contextul crizei din Ucraina, România și Polonia pot colabora pentru apărarea comună și satisfacerea unor interese comune pe care cele două state le au în estul Europei, la granița cu Rusia și în criza ucraineană. O colaborare care poate contribui la intimidarea Rusiei, sau la stoparea acțiunilor acesteia. Și-n ciuda acestui fapt ea nu apare. Politicienii celor două state nu reușesc, sau nu încearcă, să strângă relațiile între aceste două state extrem de similare.

Un al doilea aliat esențial este Turcia. Situația Turciei este puțin diferită de a Poloniei, dar interesele comune există. Având ieșire la Marea Neagră și făcând conexiune între aceasta și Marea Mediterană Turcia reprezintă o poartă, dar și o putere ce nu poate fi ignorată în orice strategice privitoare la spațiul rusesc. Ea are una din cele mai puternice flote militare de la Marea Neagră (lucru de care noi chiar avem nevoie) și poate astfel contribui enorm la securitatea acestui spațiu atât de relevant din punct de vedere strategic și geopolitic pentru interesele României, dar și ale NATO, respectiv UE. O mai strânsă colaborare între România și Turcia, printr-un parteneriat strategic similar cu cel pe care-l avem astăzi alături de SUA, ar contribui într-un mod pozitiv la securitatea țării noastre și la satisfacerea unor interese comune pe care, atât România cât și Turcia, le au la Marea Neagră și în spațiul est-european. La rândul ei România poate să ofere Turciei ajutor în dorința sa de aderare la Uniunea Europeană, lucru care ar întări și mai bine relațiile dintre cele două state.

Fac o pauză aici, înainte să trec la Statele Unite ale Americii, pentru a mă întoarce puțin în istoria modernă a României. Mai exact în perioada interbelică și la cel de-al doilea război mondial când România a încercat formarea unor alianțe sau structuri suprastatale în spațiul balcanic, bazat pe securitatea colectivă a acestui spațiu și pe interesele comune ale statelor membre. Avem de la proiectele lui Titulescu până la cele ale lui Mihai Antonescu exemplele necesare în acest sens. România poate juca acest rol de catalizator și astăzi. Ea poate lua inițiativă pentru formarea unei alianțe mult mai strânse în interiorul NATO sau al UE între România, Polonia și Turcia, eventual chiar alte state din această zonă geografică, cu interese comune. Important este că România să poată forma, alături de Polonia, respectiv Turcia, un adevărat zid strategic și de legătură față de răsărit. Un zid capabil să respingă orice acțiuni ofensive sau amenințări venite din stepa rusească sau de la Marea Neagră. Și asta într-un mod rapid, asigurând abilitatea noastră de a rezista în timp până la o intervenție americană.

Cu asta îmi îndrept atenția către actualul, și principalul, partener strategic al România, Statele Unite. România și SUA au format un parteneriat strategic extrem de valoros. Astfel că pe teritoriul României avem trupe americane, iar SUA joacă rolul de garant al securității și suveranității noastre teritoriale. Evident, SUA este un stat îndepărtat, motiv pentru care avem nevoie și de parteneri mai apropiați (Polonia și Turcia), dar este cel mai puternic aliat pe care-l avem în momentul de față. Din păcate și unul cu care nu ne fructificăm îndeajuns parteneriatul strategic. Acest parteneriat nu trebuie să fie unul exclusiv militar, de securitate, menit să intimideze în politica externă. El se poate dezvolta și într-o direcție economică prin care să avantajăm industria de armament a României și, de ce nu, economia propriu-zisă. Un parteneriat strategic poate implica aducerea de investitori din Statele Unite, investitori care ar veni cu specialiști proprii, tehnologie proprie, dar, așa cum au făcut peste tot în lume, ar folosi mână de lucru băștinașă, aceasta fiind clar mai ieftină Un astfel de lucru ar contribui enorm la dezvoltarea economică a României, creând totodată și locuri de muncă. Statul român ar trebui să lărgească parteneriatul strategic în această direcție, asigurând totodată condiții sigure pentru investitori, pentru atragerea acestora. Ce înseamnă condiții sigure ? Un spațiu economic și politic stabil, o justiție independentă și funcțională. Adică un spațiu în care investitorii americani să poate investi într-un mod sigur, fără a se teme din cauza schimbărilor de regim care ar fi urmate de schimbări de reguli.

Evident, mai există și alte state cu care România poate și trebuie să colaboreze. Nici Germania în sine nu este un stat de ignorat. În special în cazul în care proiectul european va fi repus în funcțiune, adică pe o traiectorie funcțională, moment în care relațiile bune cu Germania vor juca un rol esențial. Dar până atunci România nu se poate baza pe așa ceva sau pe apartenența la structuri precum UE și NATO, nu în mod exclusiv. Dezvoltarea unor relații cât mai strânse cu state precum SUA, Polonia și Turcia reprezintă un obiectiv fundamental în momentul de față, pe când dezvoltarea și păstrarea unor relații flexibile cu Germania sau Franța ar fi suficient pentru moment. Relații suficient de flexibile încât să ne permite o colaborare mai strânsă cu SUA astăzi și cu Germania în contextul în care interesul strategic ar cere acest lucru în viitor.

Ca și concluzie România are trei posibili aliați esențiali pentru strategia sa geopolitică și de securitate, dar și pentru o mai bună dezvoltare economică. Avem deja un statut de alianță cu aceste state, dar acest lucru nu garantează o bună colaborare în sine. Buna colaborare este un lucru la care se lucrează în interiorul alianței, între state care au interese mai apropiate unele față de altele decât alte state din cadrul alianței respective. Această bună colaborare este reflectată cel mai bine prin intermediul conceptului de parteneriat strategic. Avem un astfel de parteneriat cu SUA, un parteneriat pe care trebuie să-l dezvoltăm și mai mult, și trebuie să formăm astfel de parteneriate cu Polonia și Turcia, state a căror politică externă și de securitate este profund legată de cea a României, de interesele noastre geostrategice și geopolitice. Acest parteneriat strategic poate forma un zid euroatlantic față de est, un zid care să apere interesele comune ale statelor de la granița Europei, printre care și România, într-un mod mult mai eficient decât simpla apartenență la diferite structuri suprastatale. Structuri care nu sunt de neglijat, acesta contând la rândul lor pentru securitatea și dezvoltarea noastră, dar care nu pot fi privire ca asigurarea supremă a securității noastre. Mai mult, el poate evolua într-o structură după modelul Micii Antante, Liga Balcanică, etc. care ar contribui și mai mult la asigurarea intereselor noastre comune. În momentul de față România are trei aliați esențiali cu care trebuie să-și dezvolte relațiile, asigurând astfel satisfacerea intereselor prezente și viitoare ale statului român.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s