Globalizarea ca fenomen natural

Despre globalizare s-a scris și s-a vorbit enorm. Este un subiect actual în planul politicii, al economiei și al relațiilor internaționale. Un subiect care stârnește multe controverse și zel din partea celor implicați, fie pro sau contra. Există tabere care susțin globalizarea datorită avantajelor pe care aceasta le implica, altele datorită unor idealuri frumoase despre unificarea speciei umane, dar există și tabere care o combat tocmai datorită riscurilor care vin odată cu acest fenomen.

Personal mă consider un susținător al primei tabere. Cred că orice lucru are beneficii și dezavantaje, sau riscuri. Așa este lumea în care trăim. O plimbare prin parc poate deveni din ceva sănătos ceva periculos. Riscul există mereu. Iar acesta este și cazul fenomenului de globalizare. Totuși nu despre asta vreau să scriu. Nu vreau să scriu despre motivele pentru care globalizarea este bună sau rea, ci despre felul în care globalizarea nu reprezintă altceva decât un fenomen natural în evoluția noastră.

În acest sens se cere o incursiune în istoria umanității pentru a vedea felul în care ne-am format și am evoluat. De la forma noastră primitivă, separată, ne-am unit tot mai mult în diferite forme de organizare. De la triburi am ajuns la regate, de la regate la state naționale și, în sfârșit, pare că ne aflăm într-o perioadă a marilor uniuni, federații și confederații, lumea postmodernă fiind dominată de astfel de structuri.

Putem spune că oamenii au căutat mereu forme de unificare. Acest lucru s-a datorat atât idealismului firii noastre, dar și instinctului de supraviețuire. Diferitele unificări prin care comunitățile umane au trecut au servit și împlinirii unor interese variate și asigurării unei puteri mai mari, a unei securități mai dezvoltate. La fel cum au adus și alți adversari, alte riscuri, care au dus la alte inițiative post unificare.

Dar în fond au căutat unificarea. Etapă cu etapă, pas cu pas, oamenii au evoluat și au format comunități tot mai unită, tot mai puternice. Statul modern fiind cel mai bun exemplu în acest sens. Iar acest lucru ține și de întâlnirea dintre triburi, mai apoi domnitori și civilizații. Formarea de noi relații, identificarea unor puncte comun, toate acestea au influențat diferite forme de unificare.

Un lucru pe care-l vedem și astăzi. După ce noi, românii, ne-am unit în baza identității noastre comune (lingvistice, etnice, spirituale și culturale), iată că acum europenii caută o unificare (forma nu este una clară sau exactă) în baza unei identități comune europene. O identitate exprimată printr-o istorie comună, prin geografie, interese geopolitice și strategice, dar și prin alte aspecte ce țin de civilizația europeană, precum spiritualitate creștină, dreptul roman, filosofia greacă (democrația), lucruri care stau la baza actualei lumi europene.

De la această formă de unificare a Europei (fie că vorbim de o federalizare tip SUA, fie de un commonwealth) până la urmărirea unificării cu alte, prin prisma unor autorități superioare, cu alte forțe globale nu mai este decât un pas. Lucru ce s-ar face tot în virtutea acestor aspecte comune care s-ar identifica în timp. Vorbim aici de un proces natural, în etape, prin care oamenii urmăresc o continuă extidendere și unificare.

În acest prim aspect m-am referit mai degrabă la un aspect politic al globalizării. Dar lucrurile nu se reduc la asta. Mai există și aspectele de natură socială, respectiv economică. Nu putem ignora faptul că astăzi ce se întâmplă la un capăt al pământului poate afecta un alt capăt. Că există un spațiu, spațiul virtual, în care lumea este deja globalizată. Că există o piață globală de produse și resurse. Că progresul științific pune lumea în fața unui fapt împlinit, trăim într-o societate globală.

Și aici vorbim de un fenomen natural. Fiindcă toate descoperirile noastre din timp au condus la acest lucru. Pentru a stopa globalizarea astăzi cineva ar trebui să distrugă spațiul virtual, să ruineze economia propriei țări, dependentă de acest sistem global și să ne ignore realitatea că teroriștii pot folosi un non-stat precum Afganistanul pentru a ataca propriul stat.

Cultura este globalizată. Internetul, televiziunea, imigrația, au permis acest lucru. Economia de asemenea. Securitatea cu atât mai mult. Vorbim de un fapt împlinit. În secolul XXI nu mai trăim izolați, din contră. Iar asta ține și de dorința omului de a se organiza întotdeauna în diferite forme de existență socială.

Practic globalizarea s-a întâmplat deja, chiar dacă nu dintr-o perspectivă politică, iar asta aduce de la sine atât riscuri, cât și avantaje. Dar la fel s-a întâmplat și cu formarea statelor naționale, ale triburilor, etc. Trăim într-o lume în care avantajele sunt globale, dar și riscurile. iar tot ce putem face în legătură cu asta este să ne apărăm interesele alături de cei care au interese și valori similare cu alte noastre, integrându-ne deci într-o comunitate puternică precum cea europeană. Comunitate care să ne permită un rol, o voce, pe scena politicii globale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s