Reforma intelligence-ului românesc

Cu ocazia lansării sale de carte de la Gaudeamus dl. ambasador George Cristian Maior, actualul director al SRI, a vorbit despre o idee personală de-a sa, și anume unificarea principalelor două servicii de informații ale României: SRI și SIE. Această idee nu este decât o parte din cadrul celor care apar inclusiv în cartea coordonată de domnul Maior, ”Despre intelligence”, cu privire la necesitatea și posibilitatea unor reforme active în cadrul comunității române de intelligence. O reformă necesară, dar cu cap și echilibru.

Reforma comunității românești de intelligence este un act necesar, nu doar acum, ci întotdeauna. Orice serviciu de informații și orice comunitate trebuie să se adapteze în permanență contextului în care-și desfășoară activitatea. Cum lumea contemporană se află într-o continuă schimbare această adaptare, printr-o reformă de obicei ”soft”, reprezintă o necesitate la fel de continuă și constantă ca și schimbarea în sine, ea fiind în fond singura modalitate prin care un serviciu poate răspunde noilor provocări de securitate.

În general vorbind intelligence-ul românesc s-a adaptat întotdeauna destul de bine. SRI în mod special a făcut reale progrese în ultimii ani, conștientizând tot mai mult nevoia deschiderii spre societatea civilă, a comunicării cu mediul academic, noile riscuri existente și rolul tot mai important jucat de analiza informațiilor în domeniul securității naționale. Dar asta nu înseamnă că reforma este terminată, sau că tot ce trebuia făcut s-a și făcut. Din contră, încă mai este de lucru. Mereu va fi de lucru într-o societate schimbătoare în care singurul lucru constant, stabil, este schimbarea în sine.

Ca să luăm o primă reformă încă neimplementată (și aici nu zic dacă-i o reformă bună sau rea, ci pur și simplu prezint un caz concret) mă voi referi la ideea promovată de George Maior cu privire la unificarea principalelor două servicii de informații ale țării. Serviciul de informații interne (sau de securitate după vocabularul anglo-saxon) și serviciul de informații externe (spionajul propriu-zis). Două servicii care joacă un rol fundamental în apărarea și urmărirea intereselor naționale ale României.

Propunerea domnului George Maior este argumentată pe ideea că riscurile de securitate ale secolului XXI nu mai pot fi luate separat, iar informațiile pe plan intern și extern (ca și amenințările) sunt adesea interconectate. O informație găsită de către operativii SIE poate să fie valoroasă pe plan intern, la deconspirarea cuiva sau ca parte dintr-un puzzle analitic. Din cauza birocrației sau a unor divergențe între servicii această informație nu este utilizată corespunzător, reprezentând un risc de securitate.

Domnul Maior este de părere că securitatea internă și externă este interconectată, iar pentru a răspunde noilor provocări cele două servicii responsabile de această securitate ar trebui să se unească într-o singură structură. O structură care să administreze mai bine informația și să o urmărească atent pe ambele zone, intern și extern. Într-un fel acest tip de reformă ne-ar scăpa de câteva complicații, dar există și aspecte negative care trebuie luate în considerare.

Formarea unui singur serviciu de informații poate să trezească amintiri negative de pe vremea vechiului DSS (Departamentul de Securitate a Statului). O astfel de reformă poate aduce un impact negativ asupra imaginii de democratizare a intelligence-ului prin comparația cu DSS sau doar prin ideea că astfel un serviciu poate acumula prea multă putere și influență, un monopol asupra domeniului de intelligence și securitate națională. În egală măsură există deja o comunitate națională de informații care, teoretic, ar trebui să coaguleze cele două zone de acțiune.

Este reforma necesară în acest caz particular sau nu ? Care variantă, conservatoare sau reformistă, vine cu mai multe avantaje și mai puține riscuri ? Care variantă este cea mai potrivită și mai avantajoasă pentru securitatea României ca și stat european ? Asta este o decizie pe care cei responsabilii de intelligence-ul românesc au datoria să o ia. Iar la fel se pune problema în cazul fiecărei posibilități de reformă, o posibilitate care apare constant și care necesită un răspuns la timp, nu cu mult după ce este înlocuite de alta.

Unificarea celor două servicii de informații ale țării nu este singura zonă în care putem vorbi despre reformă. Cele două servicii în particular trebuie să se adapteze în mod constant la vremurile în care trăim. Putem observa că ele trec deja printr-un astfel de proces, dar într-un secolul al informației acest proces este unul constant, iar reforma și adaptarea trebuie să fie în egală măsură constante. Atât când vine vorba de tehnologie, dar și ca abordare asupra diferitelor probleme existente.

Amenințările asimetrice asupra securității naționale sunt o realitate. Înlocuirea riscurilor reprezentate până acum de anumite state naționale cu factori non-statali de risc. Riscurile majore care se ivesc din cyberspace și rolul tot mai important al analizei de informații într-o perioadă în care informația circulă la liber, prin surse deschise, iar din acest amalgam trebuie luată informația utilă și corectă, analizată și utilizată. Acestea sunt câteva exemple de zone în care mai există loc pentru reformă și adaptare.

Încă un exemplu la fel de important este și cel al legăturii între serviciile de informații și societatea civilă, respectiv între servicii și mediul academic. Un popor educat este un popor puternic. Acest lucru se aplică inclusiv în domeniul securității naționale, iar o legătură permanent între servicii și societatea civilă este necesară pentru a oferi cetățenilor o cultură adecvată de securitate, ca ei să fie capabili să răspundă unor provocări precum războiului psihologic.

Legătura servicii-mediu academic este și ea foarte importantă. Mai ales în ceea ce privește sfera analizei de securitate. Schimbul de experiență și analiză dintre cele două sfere nu poate să fie altfel decât benefic pentru securitatea națională per ansamblu. Există profesioniști în cadrul serviciilor de informații, la fel cum există și-n afară lor. Analiști ai unor firme, sau specialiști în securitate din sfera academică, toți venind cu propriul potențial și propria viziune. O colaborare între aceștia este prin natura sa benefică, iar colaborarea s-ar extinde, prin mediul academic, și către societatea civilă per ansamblu.

O astfel de reformă necesită la rândul ei un flux continuu de cadre noi, capabile să vină fiecare cu o mentalitate diferită și cu abilități diferite. Cu o viziune diferită asupra riscurilor existente la adresa securității naționale. Oameni care aparțin perioadei la care intelligence-ul trebuie să se adapteze și care-i înțeleg regulile, aceștia aducând în mod natural cea mai bună și mai puternică reformare. Oameni care nu sunt dominați de paradigma războiului rece, sau a sfârșitului acesteia, ci de realitatea curentă și viitoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s