Mistuiți de întuneric

Greu e întunericul
Ce ne apasă-n noapte,
Așa cum și timpul
Ne bântuie în șoapte.
Vise adormite
Ne cheamă tot mai sus,
Spre stelele pierdute
Când soarele-a apus.
Iar luna încă arde
Puternică pe cer,
O stea ce piere cade
Prin porțile de fier.
Și ce rămâne-n urmă
Sunt vise neștiute,
Ce bântuie o turmă
De oi mereu tăcute.
Un spectru care urlă
În sălbăticie,
Un clopot ce din turlă
Bate pe vecie.
Sunet ce s-aude
În spațiul infinit,
Ca omul care râde
Tăcut și adormit.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s