Să o lăsăm mai moale cu așteptările

Președintele Klaus Iohannis a câștigat alegerile de anul trecut pe fondul unor mari speranțe. Într-adevăr, acesta s-a bucurat și se bucură de multă simpatie din partea tinerilor, reprezentând chiar un simbol de reformă, de schimbare. O astfel de situație este pe de o parte pozitivă, dar în același timp are și aspectele sale negative atunci când vine vorba de așteptările pe care românii le au de la președintele ales.

Faptul că dl. Iohannis a câștigat pe baza unui val de speranțe din partea cetățenilor indică și că aceștia au așteptări la fel de mari de la el. La urma urmei, chiar ultima perioada ne permite să constatăm această realitate. Românii nu au trecut încă dincolo de mentalitate voievodală, a așteptării unui conducător cu puteri depline care poate face ce vrea și care-i salvează peste noapte. Iar pentru Klaus Iohannis asta s-ar putea dovedi o problemă destul de mare.

De ce ? Pentru că, așa cum au arătat mulți analiști politici înainte de trecerea anului 2014, Klaus Iohannis nu are posibilitatea de a satisface toate așteptările celor care l-au votat. Este președintele României, dar aici intervin o mulțime de alte mecanisme. Mecanisme specifice zonei politice și pe care mulți nu reușesc să le înțeleagă, lucru care poate lovi în capitalul de imaginea al președintelui Iohannis în anumite circumstanțe mai mult sau mai puțin favorabile.

În primul rând mulți oameni confundă atribuțiile președintelui cu cele ale primului ministru, uneori dându-i chiar puterea unui dictator. Realitatea este că un președinte are atribuții mult mai limitate decât un premier. Guvernul este factorul executiv, care se ocupă cu implementarea diferitelor politici publice, iar premierul este șeful real al guvernului. Între timp președintele este limitat la o dimensiune mult mai restrânsă a politicii și ceva mai obiectivă, ca mediator al jocului politic, pe de o parte, și reprezentat al României pe plan extern.

De asta mulți pun sub semnul întrebării atitudinea lui Klaus Iohannis față de unele probleme importante pentru România. Probleme în care nu poate oferi mai mult decât un sfat, o voce, de cele mai multe ori și pentru soluționarea cărora trebuie să se afle în dialog cu primul-ministru, implicit cu guvernul României. Atât dacă vorbim despre guvernul de față, cât și despre un guvern a cărei conducere ar proveni chiar din partidul originar al dl. Iohannis.

Pe de altă parte oamenii confundă adesea politica pentru un joc al idealiștilor. Mulți, și asta am văzut în special la ecologiști, naționaliști și cei care în general au o viziune limitată și nu holistică asupra politicii, reduc tot ce ține de politică la câteva idealuri care reprezintă obsesia vieții lor și cred că acestea trebuie urmărite cu fanatism. Ori un om politic serios ține mereu cont de mai multe aspecte. De la necesități și metode pragmatice pentru îndeplinirea unui obiectiv superior, până la idealuri care pot să lovească în probleme importante de securitate sau economie.

Sunt oameni care se supără când un politician nu acționează în conformitate cu dorința lor, sau care sunt deranjați dacă un om politic nu are o atitudine extremistă cu privire la o persoană sau un subiect și preferă să joace echilibrat. Dar astfel de lucruri sunt oarecum copilărești. Un om politic nu poate niciodată să-i împace pe toți votanții săi, lucru ce nici măcar nu-i obligat să-l facă, el având un vot de reprezentativitate, nu de subordonare. El vine cu o programă propusă cetățenilor, ei votează programa, iar restul, lucruri precum politicile de implementare, rămân la decizia omului politic.

În egală măsură un om politic nu poate acționa mereu în conformitate cu idealurile unor persoane. Despre Klaus Iohannis am auzit mai multe vorbe negative din partea unor jurnaliști sau votanți cu privire la lipsa de conflict între acesta și Victor Ponta. Aparent mulți oameni confundă politica normală cu colaborarea tacită. Ori dacă doi politicieni nu se înjură la televizor asta nu înseamnă că sunt frați de sânge peste noapte, ci doar că înțeleg să facă politica în altfel. O politică în care majoritatea jocurilor se fac unde le este locul, în parlament, nu prin scandaluri publice.

Cu atât mai mult cu cât rolul președintelui este altul. Partidele sunt cele care se luptă între ele (ceea ce PNL și PSD fac, în mod vizibil, dar cu mai puține isterii decât am fost obișnuiți). În parlament, în mass-media, în alegeri, dar președintele României are un cu totul alt rol. Indiferent de dorințele sale personale sau partidul de origine acesta trebuie, conform Constituției, să joace rolul unui mediator în ceea ce ține de politică internă și a unui garant pentru valorile fundamentale ale statului. El nu mai este o piesă în jocul politic, ci un arbitru care și-a croit drum în afara piesei de șah tocmai prin acest joc.

Acestea fiind spuse, poate ar trebui să o lăsăm mai moale cu așteptările. Klaus Iohannis a câștigat alegerile și este președintele României. Dar speranțele mari care roiesc în jurul persoanei sale s-ar putea să-l tragă în jos din punct de vedere electoral și în mod nedrept. Atribuțiile sale sunt destul de limitate, președintele nefiind un voievod cu superputeri executive, iar jocurile politice sunt puțin mai complexe decât imaginea colectivă a unui politician care poruncește și se face.

O așteptare mai serioasă și mai realistă, dincolo de propaganda obișnuită de partid, este cea a unui președinte care va atrage, pe cât posibil, atenția asupra unor probleme sau lipsuri. A unui președinte care va încerca să întărească relațiile cu partenerii externi, în special europeni și care ar putea atrage investitori. Dar și a unui guvern care poate sau nu să asculte de președinte și a unui conflict clar între PNL și PSD pentru majoritate în parlament. O majoritate de care depinde, la urma urmei, puterea executivă în stat, și anume guvernul.

Ambele partide fac și vor face tot ce pot pentru această majoritate, iar aici jocul politic devine mai complicat și mai relevant pentru orice proiect serios de reformă internă a României propus de Klaus Iohannis. Economia, finanțele, transporturile, educația, sunt câteva zone în care președintele nu prea are ce să facă, doar să atragă atenția și să propună lucruri. Aici principala putere revine, prin lege, guvernului, iar guvernul este, în mod normal, deținut de o majoritate parlamentară. O majoritate fără de care programul dl. Iohannis este momentan și din păcate blocat.

În schimb am o satisfacție, una destul de mare și anume faptul că nu mai suntem așa blocați în demonizări publice. Dacă perioada președintelui Băsescu s-a remarcat printr-un act negativ aparte, acel act este conflictul tot mai mare și mai dur între actorii politici. Polarizări extreme de genul băsist sau anti-băsist au marcat viața politică în mandatul președintelui Băsescu, iar acest lucru a fost unul profund negativ.

Diferența care pare să iasă în evidență acum, în mandatul dl. Iohannis, este o dispariție ușoară a unor astfel de polarizări. Nici Iohannis și nici Ponta nu par a mai continua jocul demonizărilor inutile, iar politica pare să abordeze din nou un ton mai echilibrat. O atitudine mai normală, a unor oameni cu idei diferite, care să luptă între ei pentru implementarea acestor idei, lucru care nu înseamnă automat că unul e un înger, iar altul un demon, ci doar că au perspective diferite. Natura democrației.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s