Ideile contează, dar nu cum am crede

O caracteristică importantă a tezei liberale în domeniul relațiilor internaționale este cea că ideile ghidează politica statelor. Acestea joacă un rol primar în tot ce ține de relațiile internaționale, iar statele care împart valori comune se reunesc pentru apărarea și promovarea valorilor respective, chiar dincolo de ceea ce se numește interes național. De asemenea liberalismul susține că politica internă trebuie să se identifice cu cea externă, iar valorile publice trebuie să fie vizibile în aceasta.

Desigur, dintr-o perspectivă ideală nu putem decât să susținem o astfel de perspectivă. Totuși realitatea diferă. Nu în totalitate cum ar pretinde adepții realismului clasic, mereu porniți să vadă, dar și să susțină, partea mai rea a firii umane, dar totuși suficient cât să conteze. Putem spune că da, ideile contează în tot ceea ce ține de politica internă, respectiv externă, a unui stat, dar nu sunt dominante, ele găsindu-se, de cele mai multe ori, într-un echilibru cu interesele reale ale statului respectiv.

Exprimarea suprastatală a ideilor

Dacă ne uităm la Uniunea Europeană, respectiv NATO, vedem că o serie de state care împart idei și valori comune s-au unit în cadrul acestor structuri suprastatale tocmai pentru apărarea acestor valori. În egală măsură pute observa că aceste alianțe nu funcționează doar în virtutea valorilor respective, ci și a intereselor pe care aceste state le au. Practic vorbim de o serie de state care au format o familie, având pe post de ADN moștenirea istorică și politică, dar care încearcă, împreună, să-și apere interesele.

Lucru similar cu ce se petrece în partea mai haotică a lumii, la răsărit și în orient, unde state precum Rusia, China și Coreea de Nord, care împart ideologii diferite, dar se asemănă în perspectiva lor asupra lumii, au ales să-și satisfacă interesele în comun. Valoarea comună în cazul de față este tocmai haosul caracteristic lumii lor, politica dură, necontrolată de legi internaționale, ci doar de puterea adversarului. Și era normal ca aceste valori comune să-i facă să conlucreze pentru interesele lor.

În ciuda acestui fapt vedem că fiecare stat, indiferent de familia sa ideologică, își urmărește, cu precădere, interesele proprii. Nimeni, nici Germania, nici Franța și nici SUA nu vor face vreodată ceva care să dăuneze interesului național al statului propriu, mandatul clasei politice fiind cel de servire a interesului național mai presus de oricare altul. O foarte mică parte din acest interes, cel conflictual între europeni, să zicem, este cedat pentru o mai bună înțelegere și conlucrare în apărarea unor interese comune și a unor valori specifice.

Două paradigme cu deficiențe

Vorbim, de fapt, despre păstrarea unui echilibru între două paradigme ale relațiilor internaționale, una ideală, adică paradigma liberală, și o alta realistă. Ambele paradigme se regăsesc, într-o măsură mai mare sau mai mică, în ceea ce numim politica externă a fiecărui stat. Vedem că ideile joacă un rol important în deciziile și acțiunile statelor, dar nu suficient de important încât să oprească statele de la a lua decizii care contrazic valorile asumate în favoarea unor interese specifice.

Este o realitate vizibilă. Recenta criză din Irak ne confirmă asta. Vedem cum Germania și Franța, care au interes economice față de Rusia, au acționat ghidate de aceste interese și mai puțin, dar nu lipsite de valorile pe care și le asumă. Idealul păcii în Europa a fost un factor, la fel a fost și păstrarea libertății ucrainiene, dar la fel de importantă a fost și natura economică a relației germano-ruse. Același lucru îl putem spune și despre SUA, a căror politică externă îmbină atât de des apărarea și promovare valorilor asumate cu interesele naționale ale Americii. O idee enunțată și de geopoliticianul Robert D. Kaplan.

Unde ne găsim de fapt ? Într-un stadiu în care realismul politic și liberalismul par a se îmbina, iar o conlucrare a acestora devine tot mai necesară. Toți par să recunoască în ce fel de lume trăim, una anarhică, dar toți dorim să facem o schimbare. Iar aceste două perspective devin din ce în ce mai unite. S-ar putea ca în viitorul apropiat să vedem o altă paradigmă a RI rezultate din acestea două, una care să țină cont de ambele realități, cea ideală și cea concretă, și să le utilizeze împreună.

Exemplul crizei din Ucraina

Ce s-a întâmplat în Ucraina reprezintă cea mai bună dovadă a felului în care ideile joacă un rol important în politică, unul concomitent cu cel jucat de interese și putere. Conflictul ucrainean nu este doar unul de tip realpolitik între Rusia și SUA pentru o poziție geopolitică utilă. Are și o latură ideologică vizibilă prin gura unor oameni ca Dughin. Vorbim de un conflict realist între state cu interese în zone la fel de mult cum vorbim de un conflict între două lumi, două paradigme.

Ordinea și haosul se confruntă în Ucraina, iar statele care tind spre o anumită paradigmă conlucrează pentru ajutorarea uneia dintre forțele implicate. Această conlucrare este limitată, totuși, de interesele fiecăruia. De aceia nu vom vedea trupe chineze intrând în Ucraina de partea Rusiei, la fel cum nu vom vedea țări precum Franța sau Germania riscând totul în relația lor cu Rusia, adică mai mult decât ar trebui pentru a obține condiții minime favorabile unui stat care vrea să meargă pe calea democrației.

Perspectiva euroatlantică este că trebuie să ajutăm Ucraina. Înfrângerea acesteia este înfrângerea Euromaidanului, a eliberării unui stat de sub corupție și ocupație, a trecerii sale la democrație. Apărând Ucraina ne apărăm valorile și paradigma. În ciuda acestui fapt nimeni nu-și riscă interesele reale, oferind mai degrabă un ajutor echilibrat cu satisfacerea acestor interese. America și țările din estul Europei au cele mai mari interese cu privire la Ucraina, eventual temeri, pe când țări precum Germania și Franța sprijină Ucraina mai mult de dragul valorilor comune asumate, decât de dragul intereselor, care necesită mai degrabă liniște în est.

La urma urmei tocmai acest lucru ar fi ideal.

Atât paradigma realistă, cât și cea liberală, au deficiențe destul de evidente. Perspectiva mult prea idealistă a liberalismului ignoră natura anarhică a lumii și faptul că dacă noi adoptăm un alt tip de politică asta nu înseamnă că și restul lumii o va face, iar paradigma realistă pune prea mult preț pe stat și puterea sa, crezând că totul se rezumă la conceptul de hard-power și negând, totodată, posibilitatea de schimbare și evoluție în RI.

Ideile și puterea, cooperarea și politica interesului național, sunt lucruri care alcătuiesc împreună ghidul politic necesar oricărui stat din lume. O perspectivă sănătoasă are nevoie de ambele. Un stat are nevoie de valori în politica externă care să-i ofere certitudini, o destinație finală de urmărit, la fel de mult cum are nevoie de o privire realistă pentru a ajunge la destinația respectivă, iar interesele sale, mai ales în lumea contemporană, sunt interdependente de noțiune de cooperare cu alte state.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s