De ce științe politice ?

Mulți prieteni mă întreabă de ce am ales să studiez la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București. Nu pare o opțiune foarte profitabilă, care să-ți asigure un loc de muncă, sau cel puțin asta aud cel mai des când port o discuție cu privire la locul unde studiez și la profilul ales. Din fericire realitatea este alta, iar dincolo de acest lucru motivația mea nu se reduce la un loc de muncă sau o carieră de succes, ci la un alt considerent care pentru mine este mult mai important și anume pasiunea.

Principalul factor care m-a îndemnat să aleg această facultate a fost pasiunea pentru domeniul științelor politice și al relațiilor internaționale. O pasiune pe care am dezvoltat-o de la o vârstă fragedă și asupra căreia am început să-mi dedic toate energiile. Din acest punct de vedere era normal să aleg o facultate care-mi oferă posibilitatea de a studiat tocmai ce mă interesează pe mine, un domeniu despre care știu că mă pasionează și în care pot excela mai mult decât într-un domeniu pe care nu dau doi bani, dar care mi-ar putea oferi un loc de muncă sigur.

De fapt și povestea cu locul de muncă este puțin mai complicată. Există mulți absolvenți de științe politice care nu-și găsesc un loc de muncă după terminarea facultății, nu pe profil cel puțin, iar acesta este cazul în general cu toate facultățile de profil uman. Totuși hai să ținem cont de faptul că o bună parte din studenții din România au intrat la diferite facultăți doar de dragul de a face o facultate, fără nici un interes real pentru domeniul studiat și fără șansa de a face performanță în acea direcție.

Această realitate, oarecum tristă, explică de ce mulți absolvenți nu au locuri de muncă. Facultatea este un loc destinat celor interesați de ceva anume, care doresc să evolueze în acea direcție. Nu este un loc care să-ți garanteze un job, ci un loc care să te ajute în evoluția ta pe un domeniu și ca persoană, iar dacă ceea ce studiezi te pasionează cu adevărată atunci îți vei găsi și un loc de muncă, fiindcă vei excela în domeniu și te vei face remarcat. Un lucru ignorat de români care, după revoluție, au format o modă a mersului la facultate deși nu toți se încadrează în profilul de student.

Pasiunea mea și interesul pentru domeniul studiat mă fac să-mi placă fiecare curs. A citi pentru cursuri nu este cu nimic diferit de a-mi petrece o zi obișnuită citind despre lucrurile care mă interesează. Iar acest lucru îmi servește ca un argument pentru alegerea mea. Cred că dacă nu-ți place ceea ce studiezi, dacă nu găsești nici o plăcere în a citi despre domeniul respectiv, atunci ți-ai greșit profilul. Facultatea, în special una cu profil socio-uman, este destinată celor pasionați și celor care doresc să facă o schimbare în lume, să însemne ceva prin viața lor.

Astăzi mă bucur de faptul că sunt student în cadrul unei facultăți prestigioase și studiez lucrurile care mă interesează. Mă bucur că am ocazia de a mă dezvolta personal într-un colectiv de elită și că profesorii ne oferă tuturor șansa de a ne exprima liberi, că suntem îndemnați să gândim critic și să analizăm totul prin prisma rațiunii. Facultatea de Științe Politice nu-mi oferă doar ocazia de a înțelege mai bine lumea politică și relațiile internaționale, dar îmi oferă și șansa de a deveni mai bun ca persoană, de a dobândi noi abilități prin care pot reuși în viață, stricând lanțurile putrede puse asupra unui elev în timpul liceului sau al școlii generale când învățăm exact opusul gândirii critice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s