Lipsa locurilor de muncă

caut-job1

De câte ori mă întorc acasă în Petroșani am ocazia să repet un obicei devenit tradiție. De la gară până la blocul unde stau port o discuție cu șoferul de taxi despre… politică. Opiniile șoferului, mereu unul random, sunt simple. Opinia omului de pe stradă. Dar sunt și relevante. Sunt relevante pentru că servesc drept indicator a felului în care funcționează o societate, a ceea ce lipsește și a ceea ce există, a nemulțumirilor cât și a mulțumirilor cetățenilor. În Valea Jiului principala nemulțumire ține de lipsa locurilor de muncă. Mai apare un magazin odată pe an și în rest tinerii sunt condamnați. Nu prea au ce face. Totul se rezumă la chelner, barman, vânzător în supermarket sau miner. 

Paradigma economică a Văii Jiului ține de minerit. Doar că mineritul nu mai funcționează cum funcționa odată. Tinerii nu-și doresc un viitor în așa ceva, iar industria în sine abia dacă funcționează. Unele mine au fost închise pentru că nu produceau nimic, ceea ce într-o economie de piață este un păcat capital. Foarte bine, nu are rost să păstrezi ceva ce nu funcționează, doar că așa au dispărut locuri de muncă, iar cele rămase sunt insuficiente pentru noile realități. Problema se extinde la nivel național. Deși situația nu e peste tot la fel de rea precum în Valea Jiului România suferă de o lipsă a locurilor de muncă.

O problemă care ne afectează

Lipsa locurilor de muncă nu este o problemă oarecare. Ea afectează pe de o parte șansa la o viață decentă a cetățenilor obișnuiți, iar pe de alta economia și chiar alte aspecte ale vieții publice. Ce înseamnă de fapt locurile de muncă ? Oportunitatea pentru un individ să câștige o sumă decentă de pe urma căreia să trăiască, dar de pe urma căreia plătește inclusiv taxe și impozite la stat. Mai mult, oportunitatea ca prin muncă să producă ceva util pentru întreaga societate și pentru patronul său, acesta din urmă plătind alte taxe și impozite.

Când nu există locuri de muncă sau acestea sunt limitate toate dimensiunile prezentate mai sus sunt afectate. Cetățeanul nu-și mai poate face clădi un trai decent, iar statul nu-și mai primește resursele de care are nevoie pentru a finanța diferite domenii de interes public. Câteva taxe și impozite pot ajunge în acel prea des invocat 2% pentru armată sau pentru educație, dar cum să o facă dacă ele în sine nu ajung la stat ? Dacă cetățeanul de rând nu-și permite să plătească astfel de lucruri fiindcă nu-și găsește un loc de muncă și nu-și poate asigura pâinea cea de toate zilele.

Mai mult sau mai puțin lipsa locurilor de muncă ne lipsește și de experți, de profesioniști în toate domeniile. Vedem o mulțime de studenți care termină o facultate și nu-și găsesc de lucru. Nici în sectorul public, nici în cel privat. Problema se amplifică în orașele mici. Astfel că țara ajunge, inevitabil, să ducă lipsă de oameni tineri, de experți în diferite domenii, care pot și trebuie să contribuie la dezvoltarea socială, politică și economică a societății, dar care nu au această șansă fiindcă nu-și găsesc un loc de muncă de unde să-și aducă contribuția, rămânând adeseori simpli asistați sociali sau lucrând, dacă au noroc, în ceva cu totul irelevant pentru studiile lor (la noi la facultate se fac multe glume cu privire la McDonalds).

20140426_EUD000_0

Corupția noastră cea de toate zilele

Într-o economie de piață statul nu poate să facă foarte multe pentru a asigura locuri de muncă. În schimb poate să asigure condițiile necesare investitorilor străini și autohtoni pentru ca ei să contribuie la apariția unor noi job-uri pe piață. Nu are rost să spun că apariția locurilor de muncă este mult mai utilă decât creșterea ajutorului social. Metodele prin care se pot asigura aceste condiții variază. Scăderea de taxe și impozite este o opțiune, dar ceva foarte relevant pentru societatea noastră este tăierea răului primar, corupția.

Când vorbim de investitori străini problema corupției apare ca și principala piedică împotriva atragerii lor în România. Mă rog, dacă nu vrem investitori din Africa de Sud sau Arabia Saudită. Dar dacă ne referim la investitori occidentali corupția funcționează precum o sperietoare care-i ține la distanță, sau ca un balaur împuțit ce stă la intrarea în peșteră și nu permite eroului poveștii să ne salveze, alungându-l doar prin mirosul oribil al corupției. Așa cum se vede și-n poză.

Antreprenorii români sunt mai deschiși la corupție, au crescut cu ea, cu dependența economiei față de stat și cu nevoia mai mare de a te da pe lângă un politician decât de a produce lucruri în funcție de cererea consumatorilor. Povestea stă cu totul altfel în cazul celor americani sau germani care sunt obișnuiți cu o economie în care funcționează anumite legi și care nu sunt dispuși să deschidă o afacere care aduce câștiguri foarte mici în raport cu pierderile posibile doar prin mită. Asta ca să nu adăugăm problema incertitudinilor atunci când investești în ceva și te trezești dat afară fiindcă altcineva a dat mită unui om politic și a câștigat obiectul investiției tale, anulând practica afacerea ta.

Investitorii occidentali fug de corupție și de instabilitatea pe care o aduce. Corupția îi oprește astfel să vină aici și să dezvolte, prin afacerile lor, locuri de muncă. Corupția îi prevină să vină și să aducă, de fapt, o contribuție mai mult decât necesară la dezvoltarea societății românești. Acest lucru este trist, motiv pentru care corupția în sine trebuie tratată ca o problemă ce depășește limitele justiției, afectând și alte dimensiuni ale vieții publice: economia sau securitatea națională. Nu degeaba de când a izbucnit criza din Ucraina DNA-ul a început o întreaga inchiziție, bucurându-se în acest proces de sprijinul și protecția partenerilor strategici precum SUA.

Lenea la români

Lucrurile nu se rezumă la corupție. Nici românul de rând nu este chiar nevinovat. Românul este leneș și așteaptă totul de la stat. Asta-l oprește din a-și găsi un loc de muncă, dar și din a deveni el însuși investitor și de a da naștere unor locuri de muncă. Nu avem inițiativă, nu avem curaj și nu ne place munca. Asta este realitatea românească și, alături de corupție, stă ca o piedică în calea dezvoltării noastre economice. Mulți se plâng că după studii n-au unde să lucreze și e corect, iar aici trebuie să facem diferența între cei care chiar n-au unde lucra din pricina lipsei de posibilități și cei care pur și simplu au făcut studii de dragul de-a le face și au aflat că o diplomă nu te ajută cu nimic dacă ai un cap golit.

Mai mult sau mai puțin intervine, ca în atâtea alte cazuri, problema educației. Educația din familie, din societate, din școală. Felul în care ne formăm. În momentul de față există un deficit la acest capitol pentru că tinerii nu sunt crescuți pentru o economie de piață, pentru competitivitate și libertate, ci în același spirit specific României sec. XX când trebuia să manifestezi obediență față de stat și toate așteptările tale trebuiau îndreptate către stat. Ori realitatea actuală este cu totul alta, iar fix astfel de trăsături ne trag în jos din toate punctele de vedere.

Știu, am mai criticat sistemul de învățământ. Presimt că o să-l critic la nesfârșit fiindcă nu văd nici o schimbare. Au existat încercări, tentative pline de timiditate, dar nimic mai mult. Atâta timp cât românii nu sunt formați în spiritul vremurilor nu vom vedea nici un alt rezultat. Vrem modele ? Să ne uităm la Finlanda, dacă vrem ceva radical și cu succes în orice top, sau la Marea Britanie pentru echilibru. Dar să schimbăm odată mizeria asta numită învățământ românesc. Exemplul lui Einstein, că peștele pus să se suie în copac precum o maimuță, rămâne paradigma educației românești și produce exact opusul a ceea ce ne dorim.

În așteptarea unui remediu…

Corupția trebuie să dispară, educație trebuie reformată. Două idei esențiale pentru a dezvolta societatea românească atât pe plan economic, dar și pe orice alt plan. Locurile de muncă sunt importante și necesare, iar acestea apar doar cu concursul pe care statul îl oferă mediului privat și cu o piață sigură, construită pe reguli bine definite, unde știi la ce să te aștepți și te poți încrede într-un contract. E nevoie și de viziune, o viziune capabilă să pună în armonie privatul cu publicul, afacerea cu societatea și să permite astfel funcționarea unui model corporatist.

Revenind la exemplul cu care am început acest articol, cel al Văii Jiului, există și aici posibilități. Statul trebuie să se ocupe de lucrurile mari care alungă investitorii și opresc dezvoltarea unor investitori autohtoni, dar și primăriile ori consiliile județene au datoria lor. Nu poți să-ți bazezi economia pe o industrie moartă, cel puțin momentan, sau pe un lanț de magazine care nu oferă decât soluții de scurtă durată și pentru câteva persoane. Economia locală are și alte posibilități. Mai mulți investitori trebuie atrași, inclusiv pentru a sprijini turismul local, dar și mediul universitar din zonă.

În general este nevoie de o armonie între ceea ce face statul, ceea ce face consiliul județean și ceea ce face primăria. O astfel de armonie creează condițiile perfectă pentru atragerea sau formarea de investitori și dezvoltarea locurilor de muncă, lucru care mai apoi duce la dezvoltarea economică și chiar socială. Ajutorul social nu înseamnă nimic pe termen lung, e doar un miraj plătit din banii celor care au un loc de muncă. Nu zic că trebuie să dispară, dar nu trebuie să-l vedem drept ceva permanent. Soluția permanentă nu stă în ajutor social, nu stă în safety networks, ci în atragerea de investitori și dezvoltarea locurilor de muncă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s