Unirea ca și soluție alternativă

traian-basescu-a-ajuns-la-iasi-presedintele-a-spus-ca-si-el-crede-ca-basarabia-e-pamant-romanesc-117048-1

Într-un articol intitulat ”27 martie – istorie și prezent” am scris despre unirea istorică dintre Regatul României și Basarabia, actualmente Republica Moldova și posibilitatea ca în actualul context internațional unirea să fie din nou un pas necesar pentru binele comun al celor două state românești. Constat cu surprindere că și fostul președinte al României, Traian Băsescu, a sugerat o idee similară în timpul vizitei sale din Republica Moldova. Acesta și-a exprimat opinia conform căreia Moldova nu poate adera foarte repede la Uniunea Europeană, iar pentru securitatea și binele propriu unirea cu România s-ar prezenta ca o soluție alternativă, o altă formă de aderare mult mai rapidă și mai posibilă. 

Așa cum am afirmat și în articolul precedent pe tema unirii da, cred că o astfel de alternativă este cea mai bună pe care Republica Moldova o are în momentul de față. Aderarea la organizații suprastatale precum Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică necesită timp și reforme. Timp și reforme pe care pur și simplu nu știm dacă Moldova le are aflându-se în vecinătatea unui stat decimat de conflict și a unui altuia care păstrează o paradigmă modernă, în opoziție cu cea post-modernă, asupra lumii. Adică o paradigmă a forței peste dreptul internațional, peste autodeterminarea națiunilor, iar dacă interesul Rusiei o va cere aceasta nu va ezita să lovească, prin diferite mijloace, în Republica Moldova.

Uniunea Europeană și NATO ar putea asigura securitatea Moldovei: militar, economic, social, etc. Dar nu în timp util. Moldova trebuie să aștepte pentru a se putea alătura unor astfel de structuri și, cel mai important, să demareze un număr record de reforme. Un lucru pe care clasa politica moldovenească ezită să-l facă, cam așa cum au ezitat și politicienii de la București în perioada de tranziție ce a urmat căderii regimului comunist și dictaturii de tristă amintire a tovarășului președinte secret general și prim analfabet al țării, Nicolae Ceaușescu, aka Nea Nicu.

În lipsa reformei și în cursă cu timpul Moldova poate să aștepte, asumându-și niște riscuri pe care câteva tratate nu le rezolvă, sau poate găsi o portiță de aderare rapidă la UE și NATO, prin care să dobândească securitatea de care are nevoie. Portița această este soluția alternativă a unirii cu România. O soluție pe care politicienii de la Chișinău ar trebui cel puțin să o ia în considerare. Soluția nu este nici ea una în simplă fiindcă necesită susținere pe ambele maluri ale Prutului și trebuie să luăm în considerare reacția Federației Ruse (deși despărțită prin granița ucraineană nu mai are aceeași influență pe care o avea odinioară).

Din câte observ opinia este împărțită. Există puternice curente unioniste pe ambele maluri ale Prutului, cât și tabere care susțin opusul. Pentru mulți români apare o întrebare legitimă: cum ar afecta unirea economia românească și așa pusă la pământ ? Pentru moldoveni apare o problemă de orgoliu. Sunt două tabere care țin la suveranitatea Republicii Moldova, cea moldovenistă și cea pur și simplu pro-rusă. Problema cu această opinie este că suveranitatea Moldovei oricum nu se află în siguranță, iar personal nu mi se pare o problemă reală cât timp Republica Moldova a fost, este și va rămân un stat artificial, a cărui limbă, cultură, religie și istorie este inseparabilă de Moldova românească și implicit de România.

Mă rog, pentru satisfacerea micuțelor orgolii moldoveniste s-ar putea ajunge la o formulă care să confere Moldovei un statut special de autonomie în cadrul granițelor României. Există și riscul ca asta să ofere un precedent pentru cererea de autonomie în Ținutul Secuiesc. Unirea în sine ar prezenta și câteva dezavantaje pentru noi. Am primi pe cap o administrație coruptă și în care nu putem avea încredere, probabil chiar mici infiltrări rusești și un + la capitolul corupție. Dar cred că statul român are puterea să rezolve aceasta problemă, mai ales că o clasă politică precum cea din Moldova este foarte slabă, formată din oameni care ar păli repede în umbra politicienilor mult mai puternici de la București și a DNA-ului.

În sfârșit, soluția aceasta ridică niște probleme care în mod inevitabil trebuie analizate, dar ea în sine ar trebui luată în considerare. Pentru România unirea reprezintă un fel de obiectiv istoric, o cale de a îndrepta o nedreptate, de a ieși din paradigma impusă de Hitler și Stalin, așa cum spunea ex-președintele Băsescu, de a aduce o soră răpită înapoi acasă. Pentru Moldova unirea ar trebui să apară ca o soluție alternativă pentru aderare la UE puțin mai repede, obținând astfel securitatea de care are nevoie în raport cu amenințarea reprezentată de politica tot mai ostilă a Kremlinului față de statele estice care doresc să-și reorienteze politica externă către occident, sfidând astfel un fragil echilibru al puterii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s