Excepționalismul american și destinul națiunilor

2014-01-23-AmericanExceptionalism

Imaginea despre sine a americanilor este cu mult diferită de cea a europenilor. Politica lor, internă și externă, s-a caracterizat aproape întotdeauna printr-un idealism asumat cu privire la destinul lor ca națiune diferită de restul, sub grația lui Dumnezeu, menită să apere libertatea ca și valoare supremă. Aceasta viziune s-a exprimat cel mai bine prin excepționalismul american, începând cu Wilson, susținând datoria Americii de a se implica peste tot în lume unde libertatea este amenințată. Un fel de datorie a unui frate mai mare și mai puternic față de frații mai mici și mai slabi. 

Excepționalismul american dăinuie până astăzi și reprezintă chintesența politicii externe americane. Dar au Statele Unite un rol cu adevărat special, hărăzit de Dumnezeu, în lume ? Sunt ele o națiune mai cu moț decât altele, având o menire aparte ? Da și nu, depinde din ce perspectivă privim. N-aș merge așa departe încât să folosesc argumentul divin pentru a susține teza excepționalismului american, dar cred că putem vorbi de un destin pe care SUA îl are, la fel cum putem vorbi de un destin pe care fiecare națiune îl are. Un destin care există nu neapărat prin intermediul mijlocirii divine, cât prin intermediul geografiei.

Geografia reprezintă unul din principalele elemente care influențează viața și politica unui popor și a unui stat. Pentru Robert Kaplan termenii de geografie și geopolitică erau omniprezenți atunci când încercai să înțelegi ce interese și posibilități deține o națiune și ce viitor poate să aibă. În acest sens putem spune că da, națiunile au un destin al lor propriu asigurat prin prisma poziției geografice care le fixează anumite posibilități, interese, amenințări, etc. Excepționala Americă are și ea destinul său și acesta este, într-adevăr, unul diferit de restul statelor europene datorită poziției geografice pe care o deține.

SUA au fost fondate de coloniști. O mulțime de coloniști care au părăsit Europa în căutarea păcii și a libertății, a visului american. Astăzi principala diferență dintre SUA și Europa, diferență care a permis Americii ca după cele două războaie mondiale să devină o superputere, constă în separarea de restul lumii. Spre deosebire de orice stat european, asiatic, arab sau african SUA se găsesc separate de restul lumii prin intermediul oceanului. Astfel amenințările de securitate din partea altor state se reduc, iar americanii își pot stăpâni teritoriul mult mai bine, mult mai ușor, prosperând în timp ce conflictele de pe continent slăbesc vechile puteri, așa cum s-a și întâmplat.

Putem spune că geografia a dat Americii această posibilitate aparte, izolând-o de restul lumii și conflictele specifice. Astfel americanii chiar au un rol diferit de alte state europene pe care pot să și-l asume sau nu. Unul din părinții liberalismului clasic, John Locke, susținea că cel mai puternic are o datorie față de cel mai slab, nu de a-l devora, ci de a-l ajuta. Dacă extindem teoria la nivelul geopoliticii și a relațiilor internaționale, așa cum fac americanii de multe ori folosind liberalismul pentru a-și argumenta politica externă, SUA ar avea o datorie față de statele mai slabe și față de libertatea lor. O datorie ce vine prin intermediul poziției geografice. Nu există amenințări majore la adresa SUA, deci SUA poate să se implice în viața altora și trebuie să-i ajute pe alții.

O astfel de perspectivă nu o exclude pe cea a intereselor. La fel cum Statele Unite se pot implica pentru ajutorarea unor state mai slabe și apărarea valorilor liberale/democratice pot și să urmărească diferite interese economice sau geopolitice. Chiar democratizarea unor state se poate interpreta ca interes american în măsura în care statele democratice tind să stea alături în politica internațională, urmând o perspectivă a valorilor comune. În orice caz excepționalele State ale Americii nu sunt scutite de interese, iar perspectiva morală poate veni la pachet și cu perspectiva intereselor, așa cum, de altfel, este normal. 

Războiul din Vietnam, de exemplu, a însemnat lupta dintre democrație și comunism, sprijinul acordat de SUA forțelor anti-comuniste din Vietnam. Latura ideatică se oprește aici, iar apoi detectăm și interesul pragmatic în a limita influența Uniunii Sovietice și a nu-i permite să-și extindă prea mulți sateliți în America de Sud, în apropierea imediată a granițelor americane. Parteneriatul SUA, ca să dăm alt exemplu, cu Arabia Saudită nu are nici o legătură cu idealurile americane de libertate și democrație, ci cu interesele SUA în Orientul Mijlociu. Cele două viziuni, ale intereselor și idealurile, nu se exclud reciproc, ci sunt urmărite separat sau la un loc în diferite circumstanțe.

Putem vorbi deci despre un excepționalism american și un destin al națiunilor. Orice națiune are un destin. Invocarea argumentului divin rămâne o chestiune personală, dar privind strict din perspectiva geopoliticii geografia va influența în mod automat viitorul statelor. România are și ea un destin propriu, chiar dacă nu similar cu cel al Americii. Poziția geografică îi asigură un rol, deloc plăcut, de poartă între civilizații. Estul și vestul se ciocnesc în această parte a lumii, iar veghea la Marea Neagră nu este nici ea mai ușoară. Indiferent ce poziții adoptăm în politica noastră externă acest rol impus de geografie va rămâne valabil mult timp de acum încolo.

Desigur, nici poziția Americii nu este una sigură pentru eternitate. Evoluția lumii și fenomenul globalizării duc la noi riscuri care trec cu ușurință de limitările care până mai ieri erau impuse prin granițe geografice. Atentatele de la 11 septembrie au lovit un uriaș, singura superputere a lumii, în inimă. Un lucru la care nimeni nu se aștepta. America, rolul și destinul Americii, este ceva excepțional, iar asta a făcut-o o superputere cu posibilități globale, dar trebuie să vedem cum va face față SUA noilor provocări în a-și păstra influența, mai ales că extinderea continuă a fost și unul din elemente slăbirii marilor imperii, ca și stagnarea ce a urmat. Nu cred că SUA vor dispărea prea curând, dar influența ei se poate limita în anumite circumstanțe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s