O perspectivă asupra declarațiilor Papei Francisc

141128-pope-turkey-hg-1109_6ec88c9bbb9a0b78c3f598e81be73d14

Suveranul Pontif a stârnit o mulțime de reacții în mediul politic internațional și îndeosebi la Ankara printr-o declarație recentă în care califică masacrul comis de turci în Armenia drept ”genocid”. Dincolo de perspectiva morală, în care sunt de acord cu Sfântul Părinte, declarațiile sale reprezintă și o schimbare a traiectoriei pe care Biserica Romano-Catolica mergea până acum ceva vreme. Nu doar atât, dar ele trebuie interpretate și dintr-o perspectivă profund politică, ținând cont de circumstanțele în care sunt făcute, dar și de reacțiile pe care, inevitabil, declarațiile Papei le vor produce.

Putem sau nu să fim de acord cu opinia Papei, dar indiferent de acest lucru nu putem ignora faptul că până mai ieri Biserica Romano-Catolică și Vaticanul obișnuiau să adopte poziții echilibrate în dialogul cu statele lumii sau în abordarea unor probleme relevante pentru Biserica Romei. Lucru normal în contextul în care Biserica păstorește un număr imens de credincioși, iar o atitudine belicoasă ar putea stârni reacții negative, punând în pericol situația cultului catolic sau chiar viața credincioșilor în diferite țări. Drept urmare ne-am obișnuit cu o Biserică moderată în declarații și foarte grijulie.

Declarațiile recente schimbă paradigma și ne prezintă o altă față a Vaticanului, dornic să condamne relele istoriei și ale prezentului, asumându-și astfel chiar o serie de riscuri mai mult sau mai puțin vizibile. Ce a determinat o astfel de schimbare ? Vrednicul de amintire Papa Ioan Paul al II-lea a ieșit în evidență cerând scuze pentru marile erori istorice ale Bisericii Catolice. Urmașul său, Benedict, a fost mult mai retras și mai ocupat cu problemele interne ale Bisericii, mai ales de natură dogmatică și deodată vine Francisc. Un papă care ne-a obișnuit cu atitudinea sa prietenoasă și cu un nou fel de catolicism, dar care adoptă o poziție mult mai puțin precaută decât predecesorii săi. Ca la fotbal, intră-n ofensivă.

Nu putem ignora contextul în care Suveranul Pontif face astfel de declarații. Prigonirea oamenilor pe motive religioase și în special a creștinilor s-a înmulțit, iar Orientul Mijlociu, lumea musulmană cu alte cuvinte, este principalul loc unde apar astfel de recrudescențe ale unor vremuri de mult apuse. Declarațiile papei vin în contextul în care o mulțime de creștini sunt uciși în Siria, Irak și alte părți ale lumii arabe, iar statul turc se orientează tot mai mult spre o politică islamistă și neo-otomană, același tip de politică ce a dus în trecut la crime precum genocidul din Armenia.

Atitudinea diferită pe care o adoptă Biserica Romei sub actualul papă este explicabilă prin acest context internațional deosebit. Lumea este dominată de crime și de o ciocnire a civilizațiilor, iar atitudinile radicale par să domine peste cele moderate. Putem crede că Sfântul Părinte încearcă astfel nu doar să onoreze memoria unor oameni masacrați pentru credință lor, dar și să determine o schimbare de perspectivă. Odată lumii musulmane, statelor precum Turcia, cerând o recunoaștere a istoriei și o delimitare de aceasta, cât și de ideile tot mai pregnante care au servit în trecut drept cauze pentru crime, iar apoi lumii occidentale, impunând pe agenda zilei problema creștinilor din Orientul Mijlociu. Istorică și actuală.

Ce va determina de fapt Suveranul prin declarațiile sale este greu de prezis. Depinde de mai mulți factori. Ankara se simte deja lovită și este de așteptat să adopte o poziție mai rece dacă nu chiar ostilă în relațiile sale cu Vaticanul, cât și în ceea ce privește statutul Bisericii Romano-Catolice în Turcia, neînțelegând pe deplin și neacceptând ceea ce Papa Francisc încearcă să facă, să atragă atenția asupra unor tendințe istorice care persistă și astăzi. Să fim sinceri până la capăt, Suveranul Pontif nu a vorbit doar de masacrarea armenilor, ci și de crimele la fel de odioase ale ideologiilor nazistă și comunistă.

Pe de altă parte sunt curios cum va acționa mai departe lumea occidentală a cărei atenție capul Bisericii Catolice tot încearcă să o atragă asupra suferinței turmei sale în lumea musulmană. Asupra necesității de a pune capăt valului de ură și extremism religios care afectează diferite societăți în zilele noastre. Gestul Papei este un gest de compasiune pentru armeni, dar și un gest politic menit să atragă atenția și să determine reacții, răspunsuri.

Totuși Suveranul Pontif ar trebui să țină cont de faptul că Turcia este unul din puținii actori raționali din Orientul Mijlociu. Granița dintre două lumi și două civilizații, ca să nu mai spunem dintre Uniunea Europeană și Statul Islamic. Un conflict mediatic cu Ankara nu este de dorit, dar aici intervine și latura idealistă a noului papă, o latură care trebuie să afirme Adevărul în orice circumstanțe și să-i sprijine pe cei care au nevoie de ajutorul său. Totul cu o limită. Sunt sigur că prin exemplul dat nu s-a dorit stricarea relațiilor dintre Biserica Romano-Catolică și statul turc, cât atragerea atenției asupra unor amenințări vechi care se ivesc din nou. Probabil Ankara va vedea altfel lucrurile.

Declarația papei intervine, inevitabil, în politica internă a Turciei. Vine ca și o critică, o lovitură, la adresa lui Erdogan și a partidului său, aceștia refuzând recunoașterea unui genocid în Armenia și privind totul ca pe o greșeală istorică (o atitudine similară cu a Federației Ruse). Involuntar sau nu ea poate influența lupta pentru putere de la Ankara și recepționată astfel răci relația dintre Turcia și Vatican, o relație de care Biserica Romano-Catolică are la fel de multă nevoie ca și atragerea atenției asupra suferinței creștinilor din Orientul Mijlociu. Să sperăm totuși ca vom avea doar câteva scântei diplomatice, iar relația dintre Vatican și Ankara va rămâne una liniștită după ce lucrurile se vot potoli.

 

Biserica Romei este un actor transnațional pe scena relațiilor internaționale. Unul istoric și cu mare influență. Faptul că are o autoritate centrală la Vatican îl face liber de orice loialitate națională (spre deosebire de alte culte), iar asta s-a văzut în repetate rânduri. Biserica Romano-Catolică a jucat un rol pe tot parcursul Războiului Rece prin influența exercitată împotriva comunismului și implicit împotriva URSS. Ne putem aștepta să intervină și acum sau măcar să încerce o intervenție, o întoarcere pe scena relațiilor internaționale pentru a-și proteja propria turmă și propriile interese.

În fine, declarația Papei Francisc sesizează o problemă actuală: ascensiunea curentelor extremiste clădite pe ură și ignoranță. Islamismul, extremismul de dreapta și de stânga, sunt toate trei condamnate la un loc în declarația Suveranului Pontif prin intermediul referințelor istorice. Obiectivul este unul de atragere a atenției (a vestului și a estului) și de însuflețire a celor prigoniți pentru credința lor. Atenția vestului este necesară pentru rezolvarea problemei, iar atenția estului, a orientului, pentru a preveni adâncirea ei ( ”It is necessary, and indeed a duty, to honour their memory, for whenever memory fades, it means that evil allows wounds to fester,”). În ceea ce privește urmările orice este posibil, dar și lipsa de reacție încurajează lucrurile care deja se petrec, iar Vaticanul, Roma și Italia au fost deja amenințate de către principalul exponent al extremismului islamic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s