Dorința de unire

cat-costa-unirea-romaniei-cu-republica-moldova

Conștiința națiunilor dezbinate prin forță la un moment dat în istoria lor este adesea dominată de o veritabilă mitologie a reunificării (Barry Buzan). Istoria prezintă multe astfel de cazuri. Germania de Vest și Germania de Est în perioada Războiului Rece, Coreea de Nord și Coreea de Sud până-n prezent, s.a.m.d. România nu face excepție, iar rana dezbinării persistă și astăzi când Uniunea Sovietică s-a dărâmat, iar ideologia care a destrămat Vechiul Regat a dispărut odată cu ea. 

Alături de această rană există și o dorință puternică de unitate care se manifestă tot mai vocal pe ambele maluri ale Prutului. Conform sondajelor curentul unionist câștigă tot mai mulți adepți în România (suficienți încât clasa politică să abordeze mesajul unirii în orice campanie electorală), iar Republica Moldova este împărțită între trei viziuni majore: unionistă, moldovenească sau pro-europeană și pro-rusă. În ce măsură este posibilă unirea ? Există beneficii ? Dar dezavantaje ? Ce tabăra va câștiga ?

Posibilitatea unirii

Întrebărilor puse mai sus nu este ușor să le găsim un răspuns. Mai ales în contextul în care moldovenii în general nu știu ce vor și nici clasa politică nu este hotărâtă cu privire la drumul pe care să-l urmeze, reflectând foarte bine această stare socială. O abordare treptată este necesară, începând cu posibilitatea unificării și da, într-un anumit context unirea este posibilă. Criza din Ucraina a făcut această discuție mai posibilă ca oricând, tăind legătura Rusiei cu Transnistria, implicit influența ei regională, dar punând și Moldova în poziția din care să se gândească mai bine la propriul viitor și propriile interese.

Unificarea celor două state românești, rupte dintr-o singură națiune (aici vorbim de un fapt istoric, nu de o opinie), depinde de măsura în care mesajul unionist va crește pe malul stâng al Prutului, dobândind mai mulți adepți. Dacă ne luăm după procente vedem un număr mai mare care s-ar înclina spre Rusia, dar trebuie să ținem cont de câteva realități sociale și istorice. În primul rând că RM s-a eliberat recent de sub comunism (anul de grație 2009), iar populația abia începe să respire un aer curat și să descopere alte idei și realități decât cele prezentate anterior. Faptul că există un curent unionist și acesta se află în creștere de la an la an, este destul de încurajator, în timp ce curentul pro-Moscova este mare, dar stagnează.

Cu cât vor fi mai mulți moldoveni care să ceară unirea, cu atât posibilitatea reunificării va crește. Societatea influențează întotdeauna politica, iar acțiunile clasei politice de la Chișinău vor reflecta dependența de voturile unui număr tot mai mare de unioniști. Pe de altă parte există și un curent pro-european, dar în același timp moldovenist, care dorește să păstreze independența Republicii Moldova. Trebuie ținut seama și de acesta și să facem diferența între partidele unioniste, pe care statul român ar trebui să le sprijine și cele pro-europene, dar și pro-independență.

În ceea ce privește România aici curentul unionist este, cum am mai zis, destul de bine închegat în rândul mulțimilor, dar și al elitelor intelectuale. Clasa politică a început să discute despre această problemă și să încerce a câștiga voturile unioniștilor. Potențialul există, trebuie doar exploatat și găsit un moment potrivit pentru a face un pas fără întoarcere. Politica oficială a Bucureștiului este momentan una de susținere pentru Chișinău și tabăra pro-europeană, ca și cea unionistă, pe baza unor interese strategice și geopolitice comune, ca și a identității comune, dar lucrurile pot evolua.

Este unirea ceva de dorit ?

Cu asta am ajuns la o altă problemă și anume beneficiile și dezavantajele unei posibile uniri, sau mai bine spus: dacă unirea este posibilă, este ea de dorit ? Aș îndrăzni să spun că da. Unirea este de dorit. Argumentele sunt de două feluri. Sentimental și geopolitic. Ne vom lega în primul rând de cel sentimental, fiind și cel mai simplu, dar și cel care domină în conștiința publică, fiind o parte inevitabilă a cunoașterii comune.

Este natural pentru orice națiune dezbinată să-și dorească reunificarea. Când lucrurile care o păstrau dezbinate în două state diferite dispar (ideologia comunistă de exemplu) acest proces de reunificare devine inevitabil. Oamenii își doresc să vadă națiunea reîmplinită, la fel cum un părinte dorește să-și vadă fiica răpită adusă înapoi acasă, sau această fiică să-și vadă din nou părintele. Când știm că ceva este al nostru, că oamenii de dincolo de Prut sunt frații și surorile noastre, nu putem să rămânem reci, să nu vrem a-i ajuta sau să reparăm o greșeală istorică.

Această realitatea funcționează în rândul multor indivizi și mai ales al mulțimilor. Mulțimile sunt, cum spunea Gustave le Bon, emoționale prin însăși natura lor. Nu sunt rațional, ci afective, iar într-o democrație voința lor nu poate să fie totuși ignorată de către clasa politică. Dacă există o majoritate pro-unire sistemul democratic nu poate să o respingă, ci să se conformeze, teoretic prin legile democrației și practic prin dependența pe care puterea politică a partidelor o are față de votul mulțimilor.

Privind lucrurile printr-o perspectivă mai pragmatică, realistă, unirea sau cel puțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este un interes geostrategic și geopolitic al României. Criza din Ucraina a tăiat legătura Federației Ruse cu regiunea noastră, rămânând doar cea asigurată de Marea Neagră și o mică enclavă în Transnistria. A păstra Rusia cât mai departe de granițele României reprezintă un interes pe termen lung al țării noastre, iar asta implică o Republică Moldova fără afinități față de Rusia. O Moldovă europeană, care să fie astfel în siguranță, sau unită cu România.

Moldova singură nu este capabilă să se apere pe termen lung, să-și apere propriile interese. Poate cădea oricând înapoi în brațele Moscovei (prin curentul pro-rus sau prin dependență economică), iar asta ar contravine intereselor noastre. Integrată în Uniunea Europeană Moldova poate câștiga sprijinul și protecția UE, dar un astfel de scenariu a devenit puțin probabil după ultimul summit al Parteneriatului Estic. Corupția și lipsa de decizie a clasei politice de la Chișinău, care vrea în UE, dar nu vrea reformă, fac imposibilă o aderare în viitorul apropiat și lasă mână liberă taberei unioniste și celei moscovite.

Nu avem nici un interes în victoria celei de-a doua tabere și vrem să ne ajutăm frații de peste Prut, prin urmare unirea rămâne singura alternativă viabilă (cel puțin dacă vrem să asigurăm interesele noastre rapid și fără riscurile procesului mult prea lung de aderare). Republica Moldova stă în granița noastră și de asta statul român nu poate să rămână impasibil la ceea ce se petrece acolo, altfel interesele noastre strategice pot să fie afectate. Și da, interesul este baza relațiilor dintre state. Înainte de orice altceva vine acest element cheie peste care nu putem trece.

Desigur, există și dezavantaje în cazul unei unificări. Probabil cele mai importante fiind numărul de rusofoni care ar deveni cetățeni români, dezvoltând potențialul subversiv al Rusiei, administrația coruptă a Moldovei și scăderea posibilității integrării europene depline (cel puțin pe termen scurt) și numărul de moldoveni care ar ocupa locurile de muncă ale românilor. Ultima problemă mi se pare totuși trasă de păr fiindcă moldovenii ar contribui și cu propriile investiții, cu propriile locuri de muncă și propriile resurse ori teritorii. Economia Moldovei nu funcționează din cauza proastei administrații și a corupției. Schimbând asta putem să dăm naștere unui avantaj economic, cu atât mai mult cu cât avem nevoie de un spor al natalității.

Primele două dezavantaje vor ridica unele probleme pe termen scurt, dar statul român ar avea uneltele necesare pentru a le rezolva. Important este doar să o facă, să fie conștient de ele și să nu le ignore. Integrarea deplină a rusofonilor prin educație și locuri de muncă, respectând totodată drepturile lor ca minoritate este un curs de acțiune posibil, păstrând între timp vigilența cu privire la acțiunile lor și dezvoltând o mișcare politică sau un ONG care să fie supravegheat de stat. În ceea ce privește corupția, DNA-ul și numirea unei administrații adunate din restul țării ar trebui să ajungă.

Nu putem ignora nici felul în care ar reacționa Rusia, pe de o parte și partenerii noștri pe de alta. SUA, NATO și Uniunea Europeană n-ar avea nici un interes contrar reunificării, ci din contră, iar Germania poate să ne înțeleagă sentimentele, ca și SUA care susține dreptul națiunilor la autodeterminare. Important este ca voința unirii să existe pe ambele maluri ale Prutului, social și politic. Rusia ar reacționa ostil, dar ea este deja ostilă politicii României. Este ostilă față de toți vecinii ei. Din fericire posibilitățile de acțiune sunt limitate tocmai datorită noului traseu urmat de Ucraina, iar orice acțiune subversivă ar fi sortită eșecului fără un sprijin major al trupelor din Federația Rusă. Plus că România se bucură de statutul de țară membră NATO.

Viitorul care ne așteaptă

Ținând cont de aceste lucruri mai rămâne să vedem ce tabără va câștiga în această luptă politică și geopolitică. Interesele noastre ar sta alături de tabăra unionistă, iar ultimele evenimente organizate de Acțiunea 2012 par să indice un potențial destul de mare la nivel social. Două adunări, una la Chișinău, una la București și marșurile dintr-un stat în altul care le-au însoțit, toate pentru a cere unirea, s-au bucurat de multe simpatii la nivelul publicului și al elitelor.

Dacă este să ne raportăm la spusele lui George Friedman, CEO al Stratfor, unirea nu este doar posibilă, ci și inevitabilă, întregul context în care ne aflăm acționând în favoarea acesteia. Nu a fost posibilă imediat după revoluție, ca și modelul german, fiindcă nici România nu era într-o situație mai bună, așa cum era cazul Germaniei cu un stat deja democratic și puternic care să acapareze Germania de est, dar acum condițiile s-au schimbat, menționează Marius Lulea într-o carte despre unire, intitulată chiar ”Basarabia Pământ Românesc”, iar România este acel stat care poate ajuta Moldova.

România are o datorie morală, dar și niște interese majore, în a susține Republica Moldova pe traseul ei european. Dacă acesta nu este posibil atunci unirea rămâne cea mai bună alternativă. Momentan statul român este principalul susținător al Moldovei. În materie de economice, finanțe, susținere politică. Se poate merge mai departe dacă contextul este favorabil și dacă opinia pro-unire din Republica Moldova va crește.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s