Criza imigranților, dilema morală și nevoia unui răspuns realist

image-resizer

Europa se confruntă cu o criză a imigranților. Lucru știut de aproape toată lumea care are un televizor, conexiune la internet sau care citește măcar un ziar. Cauza acestei crize este și ea relativ vizibilă, fiind profund legată de starea de haos în care a intrat o bună parte din zona Orientului Mijlociu. Primăvara Arabă, căderea unor dictatori, retragerea trupelor americane din Irak au facilitat, împreună, un vid de putere pe fundalul căruia s-au dezvoltat diferite organizații islamiste cu caracter terorist. Războiul sectar și politic a cuprins Orientul Mijlociu, iar civilii sunt primii care suferă de pe urma acestui conflict adeseori necruțător. Aceștia fug din calea războiului, dar nu numai, ei fug și din calea sărăciei, a condițiilor precare de viață caracteristice Orientului Mijlociu, iar cea mai apropiată barcă de salvare este, ați ghicit, Uniunea Europeană, îndeosebi Germania, oferind nu doar siguranță, ci și șansa unei vieți mai bune.

Fără doar și poate că nimeni nu se întreabă dacă statele europene pot, într-adevăr, să poarte în spinare această greutate. Chiar și o arcă rezistă până la un punct, iar apoi se dărâmă cu toți pasagerii la un loc. În astfel de circumstanțe intervine instinctul de supraviețuire despre care aș spune că este forța primară a psihicului nostru. Oamenii aruncă peste bord lucruri, alți oameni, pentru a-și salva pielea. Acei alți oameni sunt, de obicei, persoane din afara familiei, a etniei, a grupului, persoanele necunoscute sau cu care nu suntem înrudiți. Asta vedem că se întâmplă și acum. Valul de imigranți ridică dileme politice, economice, dar și morale. Dileme despre care intenționez să vorbesc în aceste rânduri, analizând treptat cauzele actualei crizei, dilemele ridicate (umanism vs interes național și stabilitate internă), poziția României în această dramă, concluzionând cu necesitatea unei soluții nu sentimentale, nici naționaliste, ci realiste la problema existentă. Înainte de a începe menționez că voi folosi cuvântul imigrant și nu cel de refugiat, fiindcă vorbim de toate persoanele care asaltează în acest moment granițele Europei (pe mare sau pe uscat), persoane care nu sunt doar refugiați din calea războiului, ci și oameni care caută o viață pur și simplu mai bună, în ambele cazuri găsesc termenul de imigrant mult mai la obiect.

Orice lucru are și o cauză

Dacă vrem să găsim un răspuns pentru dilemele ridicate de situația în care ne aflăm este foarte important să înțelegem cauza, respectiv cauzele, acestei situații. Ce a determinat un număr masiv de sirieni, irakieni, creștini și musulmani deopotrivă, dar și africani, să-și părăsească locuințele și pământul, asumându-și riscuri enorme pentru a ajunge în Europa, încredințându-și viitorul unor traficanți și asumându-și statutul de imigranți ilegali ? Cum am afirmat și mai sus, o cauză extrem de vizibilă și primară este conflictul sectar și politic care domină Siria și Irak. Musulmani care ucid creștini, sunniți care ucid shiiți, kurzi care sunt victimele musulmanilor și care la rândul lor își caută răzbunarea, un guvern irakian corupt și un dictator sirian, lungi și sângeroase conflicte militare. Toate aceste lucruri pun oamenii pe fugă.

În ciuda acestui fapt trebuie remarcat că refugiații nu fug doar înspre un loc mai sigur. Deși mulți s-au oprit în Turcia sau Arabia Saudită, alții au ales drumul mai lung și mai periculos către Europa. Nu doar din Siria și Irak, ci și din continentul african, alt continent dominat de haos, dar și de sărăcie. Oamenii își doresc siguranță, certitudinea zilei de mâine, dar își doresc și o viață mai bună. Europa și în special Germania apar ca o atracție, ca un veritabil Ierusalim economic unde oamenii își pot construi o nouă viață, unde (conform mărturiilor rudelor) se poate ajunge la un nivel decent de trai, chiar la prosperitate, statul german având politici puternice pro-imigrație. Nici Marea Britanie nu este o țintă mai puțin dorită. Deși nici unul din aceste state nu dorește cu adevărat un număr imens de imigranți pe teritoriul propriu. Marea Britanie are meritul sincerității, Germania încearcă să-i împartă prin Europa pentru a nu da naștere unor controverse.

Cred că aici avem două cauze de bază, fundamentale, la care s-ar mai putea adăuga și altele, dar le consider pe acestea fundamentale deoarece contextul în care loc migrația pare să indice acest lucru. Europa a fost mereu o țintă pentru imigranții dornici de un trai mai bun, dar niciodată nu ne-am confruntat cu numere masive, cu oameni care-și asumă atâtea riscuri pentru a veni aici. Situația în care ne aflăm a luat naștere în contextul destabilizării Orientului Mijlociu  (și fac o paranteză pentru a indica de ce, iată, situația unor state mici și îndepărtate, aparent irelevante, este relevantă pentru marii actori de pe scena internațională), încurajată și de alți factori.

Putem spune relativ sigur că amestecul prea puternic în orient a declanșat anumite consecințe neașteptate și nedorite de nimeni. Dominați de o paradigmă liberală și de o ignoranță nocivă față de realitățile geografice, etnice și culturale ale unei alte lumi, occidentalii au intervenit fără să țină cont de aceste diferențe, crezând că gândirea arabului de rând este similară cu a europeanului de rând, că există mai multe lucruri comune în culturile celor două civilizații și că dacă un dictator cade atunci se va naște o democrație (opinie împărtășită și susținută de Robert Kaplan în câteva articole și-n cartea sa, ”Răzbunarea Geografiei”). Lucrurile nu s-au dovedit așa ușoare. Nici în Irak și nici în Siria, iar retragerea ulterioară a trupelor americane din Irak (care nu puteai să stea acolo o veșnicie, n-a făcut decât să dea drum liber haosului care clocotea).

Complexitatea unei dileme morale – binele și răul, politica și economia

Așa am ajuns în situația curentă. Acum ne confruntăm cu cei care fug din calea haosului lăsat în urmă și a sărăciei, despre care aș spune că este mai mult o consecință a realității geografice decât a oricărei povești marxistoide despre imperialismul vestic. Imigranții, fie că ne referim la refugiați sau la oportuniști, vin. Întrebarea curentă este ce să facem și mai exact: ce putem face ?

Politica lucrează cu oameni, cu realități vii. Este un lucru ce o deosebește de multe alte discipline, științifice sau nu, fiind obligată să facă față momentului și să scoată capul din laborator în ceea ce am numi lumea reală. În lumea reală teoriile rigide ale laboratorului încep să se clatine, puse în balanță cu realități complexe și cu dilemele pe care acestea le ridică. Vedem asta în prezent când ne confruntăm cu o alegere grea, cu o situație în care este greu să distingi care este ”the best course of action”. Să primești un număr imens de imigranți încurajându-i și pe alții să vină și să-ți expui economia, securitatea și civilizația unui risc ? Nu este o idee prea atrăgătoare, la fel cum nu este nici ideea de a trimite oamenii la moarte sigură sau a-i lăsa să moară în Mediterana.

Mulți umaniști asumă că avem o responsabilitate față de semenii noștri, opinie împărtășită de idealiștii de tot felul, religioși sau seculari. Dar natura tinde să ne contrazică. Omul mereu a fost dominat de dorința de supraviețuire, a sa și a celor mai apropiați de el. A făcut și bine, după putință, și foarte rar și-a suprimat propriul instinct pentru supraviețuirea altora sau a unor idei, dar chiar și atunci asociate cu sine. Nu există o responsabilitate într-un sens obiectiv, științific. Este o părere moralistă și nimic mai mult. Un grup de lei nu este responsabil față de soarta altora, dacă ne referim la natura. Dar omul a evoluat dincolo de alte animale. Rațiunea și empatia sunt calități specifice speciei noastre și desigur, empatizăm, dar tot mai mult tindem către cei mai apropiați nouă atunci când ni se dă o alegere. Pe această ipoteză am să-mi afirm opinia conform căreia viitorul imigranților nu este prea roz, nimeni nu-i vrea și prea puțini îi vor accepta.

Acum, să mergem mai departe. De ce ? Dilema care se ridică este una morală, de bine și de rău, care se extinde în lumea politicii, căreia Morgenthau îi atribuie o autonomie față de morala indivizilor, și către cea a economiei. Este bine să ne ajutăm semenii, dar pe cine ajutăm ? Primind un număr imens de refugiați îi ajutăm pe aceștia, dar expunem proprii cetățeni la anumite riscuri. Avem aici o situație prea des întâlnită în politică, când ce este bine pentru cineva este rău pentru altul sau, când de fapt, nu mai vorbim de bine, oricum l-am defini în sensul său relativ, ci de un lucru pur și simplu amoral. Intervine utilitatea.

Riscurile implicite ale primirii un număr mare de imigranți în Europa ar fi următoarele:

  1. Economic – voi aborda în primul rând riscul pentru economie, fiindcă pentru omul de rând este cel mai relevant și determină o bună parte din atitudinea anti-imigraționistă (prezent și trecut), Primind un număr mare de oameni trebuie să ne aducem aminte că aceștia necesită locuințe, hrană, locuri de muncă (fiindcă mă îndoiesc că se vor întoarce prea curând acasă). Toate acestea pun presiune pe economia unui stat european și prea puține state sunt dispuse să-și asume această povară umanitară, lucru vizibil în cazul Franței și Marii Britanii, altele doresc să-l împartă din motive similare, iar statele de graniță joacă o carte umanistă, sperând că astfel vor determina alte state să accepte imigranți pentru ca la rândul lor să scape.
  2. Politic și de securitate – pe plan politic și în când vorbim de securitate apar alte riscuri, unele chiar derivate din cele economice. Nemulțumirea generală a populației față de o posibilă destabilizare a economiei europene ori a unui stat și blamul asupra imigranților pot trimite la puterea extrema dreaptă, și așa în creștere în occident. O consecință firească ar putea să fie chiar destrămarea UE. Faptul că statele din Schengen se gândesc de pildă la închiderea granițelor indică și astfel de posibilități. Pe plan de securitate se discută despre riscul ca printre imigranți să se refugieze teroriști, membri ISIS sau al-Qaeda, eventual Boko Haram, dar și musulmani radicali oarecare. În unele locuri imigranții au scandat o lozincă a islamiștilor, ”Allah e mare”, iar asta spune multe, dar aș merge puțin mai departe. Să vedem lucrurile pe termen lung.
  3. Social – cu această viziune pe termen lung îmi permit să intru în domeniul unui risc social și, de ce nu, cultural, civilizațional. Angela Merkel declara că proiectul multicultural a eșuat în Europa și vedem multe persoane, imigranți de primă generație, ca și de a doua sau a treia, în special ultimele două cazuri, care nu reușesc să se integreze, care încearcă, din contră, întărirea propriei identități și dominația asupra altora. Musulmanii care doresc legea Sharia aplicată în Marea Britanie, alții care se alătură ISIS (chiar europeni convertiți la islam). Ne putem întreba pe bună dreptate dacă civilizația noastră, valorile noastre, lumea construită de noi, ar putea supraviețui unui adaos și mai mare de imigranți greu de întreținut, care vor dezvolta frustrări, sau urmașii lor o vor face. Vorbim de culturi și civilizații diferite, de o ciocnire a civilizațiilor, cum își intitula Samuel Huntington celebra carte cu același titlu. Până una alta cei care vin acum reușesc să stârnească deja furia unor cetățeni, cum au făcut în Ungaria.

Îi primim acum, vor veni și alții. Orice ajutor încurajează de fapt acest val. Ce ne rămâne de făcut ? Să-i lăsăm să moară în Mediterana sau de foame la granițele noastre ? Să-i trimitem înapoi cu speranța că nu vor muri sau nu se vor alătura ISIS ca și un adaos de recruți pentru Statul Islamic (Game of Thrones. știu) ? Nici acest curs nu este unul ușor, dar trebuie să ne aducem aminte că politica implică decizii ambigue din punct de vedere moral și că datoria omului politic ar trebui să fie, în teorie, în primul rând față de propria țară, propriul popor, proprii cetățeni. Interesul lor primează, iar apoi al altora. Altminteri într-o lume ca a noastră nimeni nu ar urmări interesul acestora. Restabilirea ordinii în Orientul Mijlociu și retrimiterea lor acolo era ideală, dar astăzi soluția pare puțin utopică. Cine este dispus să trimită contingente militare pentru a se lupta cu haosul de acolo ? Contextul internațional este de așa natură încât putem vorbi despre o vreme a soluțiilor nepopulare, dar responsabile, deși chiar și pe acestea este greu să le găsim.

Situația României – între trei civilizații

România este o țară situată între trei civilizații, trei continente. Inevitabil, suntem o țară de tranzit, iar acest lucru este vizibil și în cazul imigrației. Mulți fug prin Bulgaria și vin la noi cu speranța să-i trecem prin Ungaria. Acest lucru a dus și la anumite scandaluri mediatice în ultima vreme, mai mulți români încercând să treacă imigranți prin Ungaria. Alții merg prin Serbia și se ciocnesc la granița maghiară de un zid, o parte se pot dispersa și din nou România devine o țintă pentru imigranți, zona Banatului fiind o poartă. Motiv pentru care s-a și decis întărirea pazei de frontieră la granița cu Serbia. Câteva semne de întrebare asupra intrării noastre în Schengen se pot naște de aici și nu cred că sunt favorabile nouă.

Primirea unui anumit număr de imigranți este de asemenea o temă de luat în considerare. România s-a angajat să primească imigranți pe teritoriul național, 1.023 în următorii doi ani fiind numărul agreat. Nu este un număr chiar foarte mare și-n raport cu populația scăzută și-n scădere a României s-ar putea să fie nu doar acceptabil, dar și pozitiv. Deși chestiunea ar trebui supusă unor dezbateri publice pentru a evita complicații ulterioare și pentru a obține o certitudine cu privire la cât putem ducem fără să aruncăm economia țării din nou în groapa din care abia ne-am ridicat. Și cred că din dorința de a face pe plac occidentului România va continua pe acest traseu.

 Scenarii posibile și nevoia de o soluție realistă

Dincolo de ceea ce trebuie să facem putem vorbi și despre ce s-ar putea întâmpla. Personal mă îndoiesc că majoritatea statelor europene sunt dornice să accepte imigranți pe teritoriul propriu, din motivele enunțate mai sus, din egoismul specific naturii umane, din necesitatea apărării unor interese proprii. Franța și Marea Britanie, Ungaria și Polonia (care a fost de acord doar asupra unor refugiați creștini sau kurzi, pentru a evita o ciocnire între două civilizații complet diferite), sunt câteva exemple după care ne putem orienta în ce sens va evolua politica europeană față de criza imigranților. Germania la rândul ei nu-și permite scăderea de prestigiu, de popularitate, ce ar urma refuzul primirii unor imigranți (plus că aceștia au familii în Germania) și dorește să-i împartă. Cam greu de prezis ce vor face dacă acest proiect nu funcționează.

În mare parte proiectul european se clatină din nou. Se clatină de fiecare dată când vine vorba de o confruntare între ce am numi interese europene, valori umaniste și interese naționale, adesea aflate în opoziție, iar situația curentă nu poate decât să înrăutățească totul într-un moment în care ne confruntăm cu atâtea probleme la granițele noastre. Valul de imigranți înseamnă în primul rând haos, dezordine, iar pentru acest haos trebuie găsită o soluție. Pe termen scurt avem nevoie de o soluție cu care să tratăm simptomele problemei, iar pe termen lung de o altă soluție pentru cauzele sale. Cauza nu se poate trata fără dispariția Statului Islamic, fără impunerea unui echilibru și a unui regim de ordine în zona Orientului Mijlociu, iar rezolvarea simptomelor acestei crize ridică dileme morale la care ne este greu să răspundem, fiindcă nici un scenariu nu ne încântă.

Nevoia unei soluții realiste se face simțită de fiecare dată când opțiunile date nu sunt bune în totalitate, când trebuie să alegem între un rău mai mare și unul mai mic. Acest rău trebuie definit deci în materie de utilitate. Ce este mai util pentru noi, ce implică mai puține riscuri ? Când zic noi, în momentul de față, mă refer la Europa, deși devine tot mai greu să vorbești de Europa fără să te întrebi: ce este Europa de fapt ? În sfârșit, răul mai mic sau binele mai mare stă în servirea intereselor cetățenilor diferitelor state din Europa, în conservarea a ceea ce avem, sau în ajutorarea semenilor ? Cu siguranță, a nu oferi o mână de ajutor reprezintă și o delimitare de valorile Uniunii Europene, în termeni realiști chiar o pierde când vine vorba de politica de prestigiu.

Ținând cont de aceste lucruri aș spune că valul imigranților nu trebuie încurajat, iar Europa trebuie să se întărească drept fortăreață. Traficanții trebuie combătuți pentru a evita alte tragedii în Mediterana sau pe străzile din Ungaria și un semn trebuie dat că nimeni nu-i dispus și nu poate să care această povară în cârcă. Întrebarea este ce facem cu cei care sunt deja pe teritoriu european, imigranți ilegali majoritatea. Nu cred că-i putem trimite înapoi, cel puțin nu pe toți și probabil acest traseu urmează să fie adoptat și de către puterile europene. O parte din imigranți, care ridică mai multe semne de întrebare, ar putea să fie expulzați, dar în mare parte majoritatea au să fie împărțiți între diferitele țări din cadrul UE sau purtați pe umerii Germaniei. Țările cu o situație demografică negativă ar putea scoate cel mai bun rezultat din această problemă. Este important ca în acest proces să se vegheze la integrarea socială, economică și culturală a refugiaților, dar și la supravegherea lor.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Criza imigranților, dilema morală și nevoia unui răspuns realist&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s