Spre o Europă mai unită

Președintele Comisiei Europene, dl. Jean Claude Juncker, a declarat acum câteva zile că Europa trebuie să devină mai puternică, mai unită, ”mai sexy” pentru a nu mai fi depe, dependentă în materie de securitate față de Statele Unite și pentru a-și putea apăra interesele, respectiv valorile, peste tot în lume. Declarația dl. Juncker a fost receptată într-o mulțime de feluri. În România și probabil că în majoritatea statelor din Europa de Est ea a trezit anumite memorii negative cu privire la pactul dintre Germania nazistă și Uniunea Sovietică, fiindcă discursul a părut să aibă o conotație anti-americană și una pro-rusă. De aici până la declarații care-l prezintă pe dl. Juncker drept un sclav al intereselor rusești sau un naiv nu a mai fost decât un singur pas și toate astea pentru că a afirmat necesitatea unei Europei mai unite, mai puternice, spre binele tuturor statelor membre.

Am citit și am recitit discursul dl. Juncker. Nu văd o declarație de război împotriva SUA și nici una de atașament față de Rusia. Ceea ce văd este o persoană inteligentă care observă că Uniunea Europeană are un handicap serios când vine vorba de securitate și politică externă. Că statele membre nu au nici o valoare reală pe scena geopolitică actuală, dominată de actori federali sau de dimensiuni imense precum SUA, China și Rusia. Discursul lui Juncker nu a fost un îndemn împotriva Statelor Unite, ci unul pentru o Europă capabilă să-și urmărească propriile interese fără a se află într-un raport de dependență (oarecum lipsit de suveranitate) față de un aliat. Nu a fost nici un îndemn la a închide ochii față de acțiunile Rusiei, tot Juncker condamnând violarea teritoriul Ucrainei și ce s-a întâmplat în Crimeea. Ce a făcut Juncker a fost o simplă periere a orgoliilor rusești. Lucru normal atunci când Atlanticul nu te desparte de Rusia și orice război ar implica distrugeri masive nu pentru aliatul tău, ci pentru tine. pentru toate statele europene.

De ce a fost recepționată greșit această declarație ? Problema există doar în țările Europei de Est. Așa cum am afirmat și mai sus noi, românii și mare parte din vecinii noștri, avem o oarecare sensibilitate când vine vorba de Rusia. Istoria a creat un nivel foarte mare de inamiciție în cadrul complexului de securitate al Europei de Est, cu Rusia în rolul de ”bully”, un bully care și-a găsit o victimă în fiecare stat estic. O declarație care nu prezintă un nivel foarte mare de ostilitate față de Rusia și o mică încercare de pacificare produce, inevitabil, temeri pentru acele state care stau în vecinătatea Rusiei, au anumite experiențe cu politica imperialistă a Rusiei și chiar cu un occident care le-a lăsat întotdeauna pe cont propriu.

Juncker ar fi putut să fie puțin mai atent la această realitate în discursul său. Din păcate mentalitățile, sensibilitățile și experiențele statelor est-europene nu sunt percepute în mod corect în lumea occidentală. Într-una din lucrările lor Hellen Wallace și William Wallace (Policy-Making in the European Union) observă întocmai acest fapt când vine vorba de procesul de integrare și așteptările nerealiste ale statelor occidentale. Europa occidentală gândește diferit de cea răsăriteană și nu pare capabilă să înțeleagă aceste diferențe de gândire, de perspectivă atunci când vine vorba de economie, de justiție și iată, chiar de politică externă și de securitate.

Era deci inevitabil ca prin declarațiile sale Jean Claude Juncker să nu stârnească anumite controverse, dar personal mă îndoiesc că aceste critici ce i se aduc sunt cu adevărat legitime. Deoarece deformează radical ideea de bază a discursului său. Da, Rusia vrea o Europă dezbinată de Statele Unite. Lucru afirmat și de unul din principalii ideologi ai Kremlinului, Alexander Dughin, dar Juncker nu a afirmat deloc un astfel de traseu, ci pur și simplu eliminarea unei dependențe de nedorit în favoarea unui parteneriat între două puteri la fel de capabile să se afirme pe plan global:SUA și UE. Juncker nu a propus sacrificarea statelor estice de dragul Federației Ruse, chiar a criticat politica expansionistă a imperiului. Ce a declarat Juncker diferă foarte mult de interpretările panicarde din presa românească și despre acest lucru vreau să discut de fapt.

Declarația sa a fost un îndemn, o chemare, către o Europă dezbinată pentru a deveni mai unită decât până acum. Un lucru care era la fel de inevitabil ca și reacția multor români, cel puțin conform teoriei interguvernamentaliste și unuia din gânditorii acesteia, Stanley Hoffmann, la a cărei viziune ader. Hoffmann afirmă că în interiorul Europei ca și peste tot în lume când vorbim de relații interstatale domină interesele specifice ale fiecărui stat. Fiecare stat își urmărește în mod inevitabil interesele fiindcă nici un altul nu le va urmări în locul său și fiindcă nu poate să știe dinainte intențiile și acțiunile viitoare ale altor actori statali. Dar tot Hoffmann afirmă că această situație va duce la un moment dat la apariția unui stat european pe baza unei nevoi de securitate majore din partea statelor membre. Nu datorită efectului de ”spillover” conform funcționalismului, ci datorită intereselor și nevoilor urgente ale statelor.

Uniunea Europeană pare a se afla într-o astfel de situație. Amenințările se ivesc din toate părțile, iar vulnerabilitățile sunt evidente. Criza migrației, conflictul armat din Ucraina, apariția Statului Islamic. Putem vorbi și de riscuri mai puțin vizibile. Nu este nici un secret că în timp ce Statele Unite și Rusia se luptă pentru influență un alt stat, China, pare să se plimbe prin Europa și prin Orientul Mijlociu investind și creându-și propria formă de influență globală care la un moment dat s-ar putea să surprindă restul actorilor statali, dar să trecem mai departe. Europa se confruntă cu mai multe crize de o dată. Geografia ne pune chiar în mijlocul acestora. În astfel de momente constatăm cu stupoare că nu suntem capabili să oferim un răspuns concret, o rezolvare concretă și că depindem în prea mare măsură de partenerul nostru transatlantic, iar interesele americane și europene nu sunt întotdeauna aceleași.

Având în vedere că pe cont propriu statele membre ale Uniunii Europene par incapabile să-și asigure interesele vitale și să găsească o rezolvare pentru crizele cele mai importante ale momentului consolidarea UE devine o necesitate. Oameni politici care sesizează asta și sunt dispuși la un mic sacrificiu de popularitate, precum Juncker, folosesc cu talent momentul pentru a pune pe masă unele idei ce se vor discuta în mod serios mai târziu. De la o armată europeană până la o Europă mai apropiată de modelul federal, singura capabilă să joace un rol important în lumea de astăzi. Interesele naționale ale statelor membre rămân în continuare divergente, dar există și interese comune și la un moment dat interesele comune se pot rezuma la un interes vital și anume supraviețuirea, afirmarea, prosperitatea, pe care cu greu le putem avea altfel decât printr-o Europă mai puternică și mai capabilă să se afirme.

Statele din estul Europei nu au prea multe de a face cu această imagine, cel puțin nu încă. Datorită poziției geografice suntem și mai dependenți de parteneriatul strategic cu Statele Unite atunci când vine vorba de securitate. Acest lucru se datorează tocmai faptului că UE nu deține încă o forță serioasă, capabilă să apere interesele comune ale statelor membre. Politica românească, de exemplu, nu poate să meargă în acest moment pe altă axă decât una de tip Washington-Varșovia-Ankara, dar poate în schimb să dezvolte bune relații cu Berlinul și Parisul pentru acel moment în care Europa va deveni un actor mai puternic, capabil de acțiune, un actor în cadru căreia interesele României să stea la un loc cu tot ceea ce înseamnă Uniunea Europeană în cadrul unei politici comune de securitate și dezvoltare.

Din punctul meu de vedere declarația lui Juncker a fost mai mult decât bine venită și este un semn bun pentru viitor. Cu un mesaj echilibrat, realist, dar totodată vizionar. Drumul spre o Europă mai unită nu este o opțiune, ci o necesitate. Indiferent cum îl parcurgem: cu o viteză sau două. Este singura noastră posibilitate de afirmare în lumea nouă ce se conturează la orizont și bazându-mă pe opinia lui Hoffmann aș spune că este un o realitate în derulare, un fapt inevitabil care ține deja de mersul istoriei. În această nouă Europă interesele statelor membre trebuie împăcate printr-un interes comun și vital, care să le depășească pe toate celelalte, iar de-a lungul istoriei amenințările externe au reușit să facă asta. Să nu uităm că însăși ideea de stat național este o construcție socială. Oamenii au trăit și în alte forme de guvernare, de la triburi la regate. Statul național este doar un pas înainte, nu ultimul și la fel cum triburile s-au putut uni pe baza necesității și a unor trăsături comune tot așa și statele europene se pot uni pe baza necesității și a unor valori sau trăsături ce sunt comune acestei lumi.

O Europă mai puternică și mai independentă nu implică în mod automat ostilitate față de Statele Unite. Alianța ar rămâne existentă în cadrul NATO. Concomitent nu implică o cedare în fața Rusiei și a politicii sale expansioniste, cât și de prestigiu, ci din contră: Europa ar deveni capabilă să-și protejeze statele membre și interesele geopolitice în mod concret. Fie că vorbim de Ucraina, fie că vorbim de zona Orientului Mijlociu sau de sectorul financiar/monetar unde încă avem nevoie de o politică comună, centralizată, pentru a evita crize precum cea din Grecia. Aș mai spune că singura alternativă la această direcție este disoluția Uniunii Europene. Nu cred că prin stagnarea în situația curentă Europa poate supraviețui, iar urmările dispariției UE ar fi grave pentru acest continent și echilibrul de putere global. Sunt român, sunt patriot și tocmai din acest motiv cred că Europa, din care facem parte, trebuie să devină mai puternică, păstrând o relație de cooperare cu SUA și de vigilență față de Rusia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s