Religia și prezența ei în societatea contemporană – o analiză critică

Acum câteva zile am avut ocazia să citesc o știre legată de inițiativa Mitropolitului Banatului (i-am uitat numele între timp) de a strânge semnături pentru definirea în Constituție a familiei conform viziunii creștine. Motivul este ”susținerea familiei tradiționale” în opoziție cu ideea de cupluri între persoanele de același sex și are la baza ideea că democrația funcționează după voința deplină a majorității. Cu alte cuvinte, dacă cultul creștin-ortodox este majoritar pe teritoriul României atunci este normal ca legile și acțiunile statului să fie subordonate valorilor etice ale acestui cult și să interpreteze lumea în conformitate cu normele specifice.

Scopul acestui articol nu este de a discuta normalitatea/anormalitatea homosexualității, caracterul pozitiv/negativ al cuplurilor LGBT. Cred că astfel de probleme au fost puse sub semnul întrebării de oameni mult mai bine abilitați decât mine pentru a le răspunde. Biologi, psihologi, care, de cele mai multe ori, au afirmat același lucru: homosexualitatea este înnăscută, nu dobândită. Prin urmare nu este schimba ce se poate schimba. Scopul meu este să ridic un semn de întrebare asupra atitudinii Bisericii Ortodoxe Române, manifestată prin acțiunile Mitropolitului mai sus menționat și ale credincioșilor acestui cult, abordând problema homosexualității și a definirii familiei dintr-o perspectivă politică și de drept, raportându-mă la raportul dintre religie și statul modern.

După cum bine știm religia reprezintă un factor de bază în existența oricărei societăți/comunități. Oamenii s-au organizat de multe ori în jurul acesteia și au apelat la ea pentru a-și explica inexplicabilul vremurilor în care trăiau, pentru a găsi consolare și alinare ca și din motive identitare, pentru a face parte dintr-o comunitate și pentru a se identifica cu ceva, primind în schimb un sens în viață fără efortul prea mare de a-l căuta singuri. Privind lucrurile prin această perspectivă antropologică ea a influențat permanent deciziile cetății în care exista, sub diferite forme, influențând și construind morala publică, viziunea oamenilor asupra acesteia, etc.

Această stare de fapt s-a remarcat cel mai bine în perioada evului mediu când Europa era dominată de către religia creștină. Întreaga viziune a omului european medieval era una profund cristocentrică, biserica fiind o putere politică în sine și având o poziție de vârf în cadrul oricărei structuri sociale din acele vremuri. Ea se schimbă odată cu progresul științific, tehnologic, adus de evenimente precum Revoluția Industrială, Revoluția Franceză și o etapă de maturizare a umanității, cel puțin a celei europene, prin contactul cu civilizații străine și ieșirea dintr-o perspectivă limitată, închisă, ce a caracterizat omul de rând până atunci.

După Revoluția Franceză ideile de secularism și laicitate dobândesc un avans pe tot cuprinsul Europei. Importanța socio-politică a religiei scade odată cu influența pe care aceasta o are asupra diferitelor comunități existente la acel moment, ca și asupra liderilor politici relevanți. Religia nu mai deține monopolul asupra informației, asupra cunoașterii. Nu mai este singura forță capabilă să explice de ce lucrurile funcționează într-un anumit fel, confruntându-se cu noi discipline științifice și noi curente filozofice. Acest întreg proces duce la momentul în care filozofi precum Friedrich Nietzche sau Fiodor Dostoievski discută moartea lui Dumnezeu, nu ca și realitatea proprie ci în calitate de proces social, de separare a moralității publice de credința religioasă, și implicațiile pe care acest eveniment le are sau le va avea asupra mentalului colectiv.

În momentul de față trăim într-un stat modern. Un stat de drept cu un caracter secular bine definit, în care Biserica și Statul sunt două lucruri diferite, separate prin lege. Acesta este cazul peste tot în Europa. Desigur, religia continuă să fie influentă la nivel social și și-a lăsat în mod evident amprenta asupra formării culturale și identitare a poporului român ca și asupra oricărui alt popor. Acest lucru nu cred că poate să fie contestat. Pe de altă parte ea a rămas depășită de noile realități sociale, devenind mai degrabă un simplu muzeu unde omul de rând merge pentru a împlini anumite datini, datorită atașamentului față de tradiției, națiune sau familie.

Situația este de așa natură încât rolul religiei a fost pur și simplu redus, iar ea nu mai este o putere politică în adevăratul sens al cuvântului. Trăind într-un stat construit pe separarea puterilor, pe separarea bisericii de stat și pe ideea de drept rolul religie nu poate să fie decât unul limitat. În special atunci când vine vorba de dreptul public și de ce ar trebui considerat legal/ilegal în cadrul statului. Aparent ierarhii Bisericii Ortodoxe Române (ca și o bună parte dintre credincioșii acesteia) nu par a înțelege acest lucru. Nu par a înțelege că într-un stat modern normele nu se mai definesc după viziunea uneia dintre multele religiile existente, și ea relativă, ci după cu totul alte considerente: de natură practică sau legate de drepturile fundamentale ale omului.

Problema homosexualității și problema definirii familiei se încadrează în această direcție. Într-adevăr, dintr-o perspectivă pur creștină homosexualitatea este privită ca fiind un păcat și un lucru anormal fiindcă nu se încadrează în viziunea creștină asupra sexualității. Rolul acesteia fiind strict cel de a procrea, în rest sexualitatea în sine reprezintă un păcat. Familia ca și nucleu social este definită tocmai în conformitate cu acest rol atribuit ei de către viziune teologică creștină, dar schimbările societale au schimbat și felul în care oamenii definesc familia și se raportează la ideea de sexualitate.

Omul modern vede sexualitatea drept ceva normal. O vede nu fundamentată pe ideea reproducere a speciei, ci pe ideea de dragoste sau de atracție între două persoane. Majoritatea relațiilor și familiilor se întemeiază tot pe această viziune centrată tocmai pe individ, nevoile și dorințele sale. Această viziune a schimbat radical felul în care definim familia și ea aparține chiar omului heterosexual, în nici un caz comunității LGBT, deși a pavat drumul pentru acceptarea homosexualității drept ceva normal. Fiindcă și în absența abilității de a procrea homosexualitatea reprezintă în continuare problema personală a două persoane raționale, mature, care au sentimente una față de alta și care aleg să trăiască împreună.
Din nou, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române nu pot să înțeleagă acest lucru. La fel cum nu pot accepta studiile științifice care confirmă caracterul înnăscut al homosexualității nu doar la oameni, ci și la animale, ori faptul că rolul social și politic al religiei într-un stat european este mult mai redus astăzi decât în secolele trecute și se află în continuă scădere.

Strângerea de semnături organizată de către Mitropolitul ”Caisă” al Banatului este o prostie. O prostie care nu ține cont de realitatea politică și socială. De faptul că într-un stat secular legile nu se mai definesc după dreptul canonic, ci după norme diferite. Că ideile relative ale unui cult nu au ce căuta în Constituția statului român. Altminteri am putea include și normele cultului musulman prin aplicarea legii Sharia. Pur și simplu valorile pe care ne fundamentăm existența în prezent sunt diferite de cele din trecut. Nimeni nu va schimba Constituția la reacțiile isterice ale unor bărbați care poartă veșminte specifice secolelor trecute, asta în special când cererea lor merge împotriva unui drept considerat fundamental pentru toți oamenii: dreptul la căsătorie, la asociere.

Biserica poate să oficieze sau nu căsătorii între persoanele de același sex, dar nu poate să spună statului ce să treacă în Constituție și ce nu. Chiar și vocea majorității este irelevantă din acest punct de vedere. Știu că vorbim foarte des despre democrație, dar democrația modernă nu este o democrație directă și nu funcționează după principiile democrației prezentate de Aristotel în textele sale.

La baza regimului politic pe care l-am adoptat nu stă ideea că 10 inși pot să voteze de comun acord moartea unui al 11-lea pe varii motive. Democrația modernă implică un singur lucru, dreptul cetățenilor de a-și alege reprezentanții în politică. Dincolo de asta ea se definește mai bine prin ceea ce Aristotel denumea drept republică. Domnia legii. Societatea și politica statului modern se bazează în primul rând pe lege, nu pe voința mulțimilor, fie ele și religioase ori majoritate.

Înainte de a încheia aș vrea să mai atrag atenția asupra unei probleme. Homosexualitatea și religia abordate din perspectiva securității umane. Tot acest discurs promovat de către Biserica Ortodoxă Română mi se pare foarte riscant fiindcă are tendința de a produce o atitudine ostilă față de persoanele LGBT. Discriminarea este una din bolile pe care încercăm să le evităm în secolul XXI, crezând că am evoluat totuși să devenim mai raționali decât în trecut și să nu ne mai lăsăm orbiți de sentimente sau instincte. A propaga în permanență ideea că homosexualitatea este un păcat, că homosexualii sunt fii ai diavolului (și da, am auzit acest discurs) pune persoanele LGBT într-o poziție vulnerabilă, în special în fața fanaticilor religioși care au acționat în repetate rânduri într-un mod violent față de ei. În ritmul acesta Biserica și organizații precum Noua Dreaptă nu diferă cu nimic privind hate speech-ul.

Sexualitatea, ideea de familie și rolul religiei în societate, cel puțin în societatea europeană, diferă cu mult astăzi față de secolele trecute. Biserica Ortodoxă Română nu poate face altceva decât să se adapteze la aceste noi realități sociale și politice pe care pare să le ignore cu bună știință, obsedată de a-și păstra propria influență, propriul control social. Dacă o ține tot la fel ea își va pierde cu timpul orice șanse de relaționare cu societatea, fiindcă și aceasta se schimbă, fiindcă generațiile se schimbă, iar tot mai mulți tineri se distanțează de religie, dacă nu de ideea de Dumnezeu atunci cel puțin de instituția denumită BOR. Corupția, opulența, discursul violent și incoerent, lipsa unui lider carismatic, ipocrizia, toate vulnerabilizează și mai mult rolul social al BOR în raport cu generațiile viitoare și ideea de democrație.

Reclame

Un gând despre &8222;Religia și prezența ei în societatea contemporană – o analiză critică&8221;

  1. Privind atractia si satisfactia erotica fata si in relatie cu un obiect sexual homomorf complexitatea problemei si realitatii este mai mare decat simplificarea si implicit legitimarea ei ca fiind „inascuta” , un accident asadar, deloc demonstrat stiintific ca fiind inascuta si accidentala. Sentintele bisericii nu au schimbat si nu schimba ceva in aceasta materie, ca propun o atitudine , foarte raspindita, a fost dar nu mai este si nu trebuie sa fie definitoriu, chiar daca influenteaza politicul, acesta urmand sa legifereze. Problema nu se rezuma la „casatorie”, termen real gresit pentru ce ar putea fi o conventie civila, termen care sugereaza un mimetism procedural si o acceptiune a realtiei in termenii comuni ai relatiilor contractuale consfiintite civil intre persoane de sex diferit si urmarile procreative (parinti copii- familie). Ar fi vorba de altceva . Cercetarea in domeniu , foarte exacta in momentul de fata, arata ca exsta o frecventa a relatiilor (foarte diverse) cu temei erotic intre persoana de sex identic dar nedefinitive , putine putand reclama legalizare civila. Sunt in cauza lucruri care se intampla si petrec. Nimic nou. Laglizarea da sau nu a unor posibile acuplari de acest gen nu schimba ceva in realitate.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s