Iohannis, Antena 3 și alte porcării

Gadea-Voiculescu-Badea-Antena-3

Timpul nu mi-a permis să mai scriu pe blog atât de des pe cât mi-am propus odată cu începerea noului an, dar iată că apar evenimente în viața unui om care ne obligă să le abordăm. Cum să nu scriu nimic despre suferința și jalea care a cuprins comunitatea religioasă a antenelor în ultimele zile, mă întreabă un prieten. Și inițial chiar aș fi preferat să nu scriu ceva prea complex pe această temă, subiectul este bun doar pentru persiflare. Asta până patimile lui Gâdea au ajuns în Camera Deputaților, în atenția premierului și a președintelui, iar într-o greșeală masivă de comunicare politică președintele Iohannis a reușit să-și dea singur un pumn. Ghinion, cum s-ar spune.

Ce-i cu tot tărăboiul ăsta ? În studiourile Intact este jale. Se țin parastase, se acuză noul terorism de stat, se arată ”băsiștii” vechi și noi. Asta pentru că frații întru Voiculescu urmează să fie evacuați din sediu. Așa cum le este specific aceștia au reușit să transforme totul într-o adevărată campanie mediatică și să se prezinte drept martiri publicului fidel, ieșit la pensie, al antenelor. O simplă evacuare dintr-un sediu care nu le mai aparține (fiindcă aparține statului, ce să-i faci, nea Dan, dacă furi mai trebuie să și dai înapoi) a devenit sinonimă cu închiderea Antenei 3, dovadă incontestabilă a faptului că spectrul băsist încă mai bântuie în instituțiile statului. Sau cel puțin așa ar lătra Mugur Ciuvică.

În realitate nu închide nimeni Antena 3, chiriașii sunt pur și simplu dați afară și pot să-și găsească foarte bine alte locuri de emisie. Doar că atunci când lucrezi în televiziune dobândești o anumită experiență în a manipula informația și prin ea publicul larg. Și de ce să nu o faci atunci când astfel îți poți crește rating-ul, poți forma un curent de solidaritate bazat pe o minciună și prin asta poți pune presiune pe guvern sau pe instituțiile statului ? Nu doar atât, dar ai și oportunitatea de a-ți ajuta beneficiarul politic (PSD), pentru care ai făcut propagandă și dezinformare o bună perioadă de timp, să scape de un subiect neplăcut în aceste zile. Minunata lege a tovarășului Dragnea privind libertatea de exprimare.

Nu vreau să discut legea în sine, dar mă mir că foarte puțină lume a sesizat ironia sorții în cazul de față. PSD face lobby în Camera Deputaților pentru Antena 3. Nu ar putea altfel, cine le-ar mai face propagandă dacă nu se ajută reciproc aici și acum ? Liviu Dragnea apare foarte frumos în fața micului ecran pentru a critica guvernul, pentru a critica instituțiile statului fiindcă nu respectă dreptul la liberă exprimare. Asta după ce imaginea omului cu mustață a fost echivalată cu interzicerea acestui drept prin proiectul de lege pe care la promovat. Dintr-o dată nu se mai discută despre legea împotriva defăimării, sau împotriva libertății de exprimare așa cum a fost numită de alții, ci despre dreptul la liberă exprimare al A3. Un drept pe care-l apără bravul apărător al statului de drept, tovarășul Liviu Dragnea.

Îmi imaginez că este o situație convenabilă pentru acesta. Se mai schimbă puțin subiectul. Primește și el puțină pace, puțină liniște. În fond, nu este bine ca exact înainte de alegeri președintele unui partid politic să fie asociat cu interzicerea libertății de exprimare. Antena 3 face o treabă bună în a exploata propria situație neplăcută în virtutea comunicării politice. O nouă imagine se impune în media, deși povestea în sine nu are nimic de-a face cu libertatea de exprimare, ci doar cu respectarea legii și a unei sentințe judecătorești. Doar că atunci când lucrezi în presă deformarea realității îți vine la îndemână. Chiar sunt curios dacă PSD ar fi făcut același lobby în Parlamentul României și pentru alte posturi TV dacă acestea și-ar pierde sediul. Oh, OTV, dar nimeni nu a făcut pentru ei. Din nou, ghinion.

Și că tot vorbim de ghinion povestea merge puțin mai departe. După ce 300 de spartani au apărat spiritul antenist în Camera Deputaților a venit rândul domnilor Cioloș și Iohannis să discute pe această temă care, deși una minoră, a devenit deodată prima problemă a țării. Poate ar trebui să o includem chiar în Strategia Națională de Securitate. Glumesc, să nu vă vină idei. Dacă prestația lui Cioloș a trecut cum a trecut, președintele Klaus Iohannis a reușit să facă o mare greșeală de comunicare politică. Sfătuit de consilieri sau nu, acesta a ținut să-și arate solidaritatea cu Antena 3. La urma urmei este o oportunitate bună pentru a mai câștiga un electorat și pentru a-i convinge pe prea cucernicii frați întru Dan să nu-l mai atace așa de mult. Nici un președinte nu vrea să aibă o televiziune criticându-l toată ziua pentru poliție politică sau băsism.

Din păcate pentru domnul Iohannis această strategie s-a dovedit deficitară și inutilă. Nu doar că nu a reușit să câștige bunăvoința antenelor, unde încă este criticat și nici nu va putea fura din electoratul ieșit la pensie al PSD (principalul public al A3), dar a reușit să trezească un curent de opinie împotriva sa din rândul propriului electorat. Mă rog, nu neapărat electoratul său propriu, specific liberal, cât alți votanți de-ai săi cu simpatii pentru Monica Macovei, Traian Băsescu și ceea ce-mi place să numesc ”dreapta mică”. Pentru aceștia este o trădare din partea dl. Iohannis care, iată, critică o acțiune a justiției și se solidarizează cu inamicul etern. Chiar dacă totul este un simplu joc de comunicare și nu are nici o treabă cu realitatea sau cu opiniile reale ale dl. Președinte.

Timpul trece și le rezolvă pe toate. Pentru Liviu Dragnea și PSD această vorbă a funcționat de minune. Subiectul de pe prima pagină a ziarelor nu mai este legea nepopulară pe care acesta a dorit să o promoveze, ci patimile antenelor pe care necromantul din Teleorman încearcă să le protejeze (să le protejeze dreptul la liberă exprimare, e clar ?) și nu, de data asta fără a invoca legiuni de morți din morminte. Pentru Antena 3 este un moment trist, dar și o șansă bună de marketing. Chemăm oamenii în stradă, ne înghesuim toți într-un studio TV, plângem și ne smiorcăim, ceva trebuie să iasă. Măcar rating să fie. Cât despre Iohannis… are nevoie de un nou consilier pentru PR.

Anunțuri