Terorismul ca și amenințare existențială pentru Uniunea Europeană

ISIS-Islamic-State-flag-militants-extremists-terrorism-600528

Două atacuri teroriste au lovit Bruxelles în această dimineață. Două atacuri a căror victime nu au fost militari, nici oameni politici, ci în primul rând cetățeni obișnuiți și care se încadrează într-un lung șir de atentate ce au plasat Europa sub zodia terorii. Despre caracterul simbolic al acestor atacuri și nevoia de solidaritate am scris pe pagina mea de facebook și am să scriu și aici în rândurile ce urmează. Despre cauzele terorismului și urmările inevitabile ale unor astfel de evenimente tragice am discutat într-un editorial în limba engleză pentru blogul Politicorekt, ca și despre cât de important este să nu cădem în frică și ignoranță, ci să rămâne vigilenți și să facem distincția între musulmanii radicali și cei moderați. Subiectul pe care vreau să-l abordez dintr-o perspectivă mult mai pragmatică este unul mai îngrijorător și ține de amenințarea existențială a fenomenului terorist pentru viitorul Uniunii Europene.

În primul rând trebuie spus că atacurile care au avut loc în această dimineață (două la număr, unul pe un aeroport, iar altul la o stație de metrou) vin ca și o consecință după arestarea unuia dintre autorii atacurilor de la Paris. Singurul supraviețuitor conform presei internaționale. Autoritățile belgiene se așteptau la acest lucru, dar iată, în ciuda informațiilor și analizelor disponibile prevenția nu a reușit. Pentru că, într-adevăr, este dificil să oprești un atentat terorist atunci când autorii sunt oameni indiferenți față de riscurile ulterioare, ca să nu mai vorbim de vulnerabilitățile interne pe care state precum Franța, Belgia sau Olanda le au în raport cu acest tip de amenințări (de la numărul foarte mare al comunității musulmane, îndeosebi cei neintegrați pe deplin până la piedicile puse serviciilor secrete de către elementul politic).

Atacul în sine este unul simbolic. Nu este doar o afirmare a furiei pe care prietenii atacatorului din Paris o au față de arestarea acestuia. Ci și un atac menit să ne arate cât de vulnerabili suntem. Căci iată, capitala Uniunii Europene, inima Europei de fapt, este atât de ușor indusă într-un stadiu de frică și teroare. Inevitabil ne întrebăm câte locuri precum Molenbeek există în Belgia și în vestul Europei ca întreg ? Câte cartiere rău famate și câte comunități musulmane a căror integrare nu a reușit, devenind acum veritabile centre de recrutare pentru adepții islamismului radical ?

Răspunsul nu poate decât să ne alarmeze, dar nu trebuie să cădem victime unor temeri mai mult sau mai puțin raționale. Nu trebuie să facem loc politicilor discriminatorii față de musulmani știind că există și musulmani moderați și dorind să evităm o segregare continuă care ar da naștere și mai multor adepți pentru ISIS. În schimb trebuie să fim vigilenți și realiști, să conștientizăm că da, în sânul comunității musulmane există această amenințare teroristă, dar ea nu însumează islamul și toți adepții acestei religii. Mai mult, trebuie să fim conștienți de eșecul integrării multora dintre cei care astăzi au ales o cale extremistă și să evităm aceleași erori pe viitor.

Ce putem face aici și acum este să respingem orice abordare extremistă, discriminatorie, rasistă sau xenofobă a problemei. Ignoranța, teama și ura sunt factorii care produc terorismul. Perpetuarea acestora nu ne ajută cu nimic. Concomitent trebuie să respingem teroarea pe care adepții Statului Islamic doresc să o impună asupra noastră și să folosim acest moment pentru a arată, din nou, solidaritatea care există între oameni și între europeni împotriva unei amenințări comune. Împotriva unui fenomen care a vizat și vizează uciderea inocenților.

Cele afirmate mai sus au o relevanță deosebită pentru subiectul de facto al acestui articol. Terorismul în sine, ca și fenomen, ca și unealtă a unor organizații sau a unor state, reprezintă o amenințare evidentă pentru oricine. Acest tip de amenințare este adesea atribuit securității umane fiindcă vizează în primul rând securitatea indivizilor și mai puțin aspectele ce țin de hard politics, de securitatea națională (deși le poate afecta și pe acestea).

Doar că în momentul de față fenomenul terorist reprezintă o amenințare mult mai amplă nu doar pentru cetățenii Uniunii Europene, ci pentru proiectul european în sine. Plecând de la această premisă aș defini terorismul în stadiul său și în contextul geopolitic actual ca și o amenințare existențială pentru Uniunea Europeană ca și entitate politică, economică, culturală și socială.

Dar de ce ? Pentru că acțiunile teroriste nu reprezintă o amenințare doar pentru viața cetățenilor. Deși această problemă ar trebui să ne și ne îngrijorează cel mai mult. Există o mulțime de articole și analize care prezintă o legătură directă sau indirectă între Vladimir Putin, interesele rusești și Statul Islamic. Nu sunt adeptul legăturii directe, dar cu siguranță Rusia profită enorm de pe urma atentatelor comise de ISIS în Europa. Cu siguranță la Kremlin fiecare atac de acest fel aduce un zâmbet pe buzele oligarhilor ruși.

Vizând în primul rând viața cetățenilor și răspândirea terorii printre oameni, terorismul are și consecințe pe termen lung care se pot dovedi nefaste. Una dintre acestea este sentimentul de teamă care se propagă printre cetățenii unui stat. Consecința directă de unde pornesc alte consecințe indirecte. Ascensiunea unor formațiuni extremiste de dreapta, presiunea publică asupra decidenților de a adopta politici mai degrabă naționaliste decât europene (precum închiderea granițelor).

Ce înseamnă de fapt aceste lucruri pentru Uniunea Europeană ? Să le luăm pe rând.

Pe fondul fricii care se creează cu privire la comunitățile musulmane din spațiul european o bună parte din cetățenii obișnuiți, nativi, își îndreaptă votul și susținerea electorală către formațiunile de extremă dreaptă. Chiar dacă acestea nu vin nici cu programe serioase, nici cu soluții reale, discursul lor este suficient pentru a coagula sentimentele de ură și de teamă generate în urma unui atac terorist precum cele de la Paris sau cel care a avut loc astăzi la Bruxelles.

Vedem de fapt cum organizații precum Frontul Național (Franța), AfD (Germania), UKIP (Marea Britanie) continuă să crească din punct de vedere electoral și să devină tot mai vocale în rândul populației. Un principiu clar al tuturor acestor formațiuni politice este euroscepticismul. Programul lor încurajează limitarea sau chiar destrămarea Uniunii Europene, discursul lor vizează politici isolaționiste din perspectiva securității, ca și din cea economică (protecționism).

Nemulțumirile generale care se produc pe tot acest fond și ascensiunea inevitabilă a formațiunilor naționaliste, rasiste sau xenofobe creează și o presiune publică evidentă în direcția partidelor de centru, moderate, care pentru propria supraviețuire politică trebuie să adopte un anumit set de politici. Închiderea granițelor în Franța a fost o măsură luată de socialiști, chiar dacă venea din discursul ideologic al extremei drepte. Brexit-ul devine mai popular în rândul britanicilor datorită fricii care se propagă cu privire la libera circulație și posibilitatea unui atac terorist prin intermediul acesteia, lucru ce poate obliga guvernul să meargă înspre o ieșire din UE indiferent de dorințele reale ale decidenților (în cazul de față, David Cameron).

Tot acest ansamblu de consecințe ale atacurilor teroriste care afectează Europa centrală și de vest se poate dovedi fatala pentru viitorul proiectului european. Încurajează, de fapt, scindarea Uniunii, scăderea continuă a eficienței acesteia, scăderea încrederii dintre actorii statali și prin urmare vulnerabilizarea ulterioară a securității și a economiei europene față de alte forțe externe precum Federația Rusă, pentru care o Europă dezbinată și incapabilă să i se opună nu poate să fie decât un lucru benefic. Cu atât mai mult cu cât statele mici ale Europei vor avea și mai multă nevoie de o colaborare cu actori externi acestui areal geografic și cultural.

Un scenariu alternativ și mult mai favorabil este cel al solidarității și colaborării crescute între state, dar și la nivel instituțional, ca și urmare a acestor atacuri. Desigur, aici intră în conflict două tendințe ale oamenilor. Egoismul și dorința de supraviețuire care susține primul scenariu și rațiunea unită cu o dorință de supraviețuire mai luminată, care susține un al doilea scenariu, mai multă colaborare tocmai în virtutea acestei supraviețuiri și a intereselor comune. Desigur, nu știm dacă ne-am dezvoltat suficient încât să mizăm pe rațiunea semenilor noștri în orice context, în special atunci când pornirile emoționale și instinctuale predomină în fața celor de tip rațional.

Din acest motiv reacția factorilor politici și a societății civile contează. Ca și cea a presei. Felul în care abordăm atacurile de tip terorist și soluțiile promovate pot afecta viitorul proiectului european. Terorismul devine o amenințare existențială pentru UE, iar combaterea acestei amenințări capătă prioritate. Eliminarea vulnerabilităților interne, consolidarea cooperării privind combaterea terorismului și o acțiune de amploare pentru a lovi Statul Islamic la el acasă, pentru a consolida stabilitatea statelor din Orientul Mijlociu, se impun de la sine.

Principalele vulnerabilități interne sunt legate de proasta integrate culturală, socială și economică a minorității musulmane în statele europene, ca și resursele, respectiv permisiunile limitate pe care serviciile de informații și securitate le au pentru a-și derula activitatea.

Nu putem ignora faptul că în majoritatea țărilor vest-europene musulmanii se trezesc adesea considerați drept un element străin și afectați de ceea ce sociologul francez, Emile Durkheim, numea fenomenul de anomie. Aceștia sunt lipsiți de o identitate proprie. Lucru la care se adaugă și starea materială precară, dominantă în cartierele rău famate unde trăiesc de obicei aceste comunități prost integrate. Pe cale de consecință acești oameni devin susceptibili în fața ideologiilor radicale, precum jihadismul, care le oferă o identitate și un rost (ori ființa umană are o nevoie permanentă de sens pentru satisfacerea sinelui), cât și un mijloc de exprimare a propriilor frustrări alături de promisiunea unei vieți mai bune.

Rezolvarea problemei stă, evident, în intensificarea procesului de integrare. Uniunea Europeană a pus un accent deosebit pe multiculturalism și protejarea culturilor, respectiv a identităților diferite de pe teritoriul ei. Doar că tocmai prin intermediul acestui proces s-a consolidat și percepția unor identități diferite. Comunitățile de o anumită etnie sau religie s-au grupat în spații restrânse ajungând, de multe ori, să refuze integrarea. Ori politicile publice trebuie să încurajeze tocmai răspândirea acestor indivizi în sânul societății și o mai bună integrare socială, ori o integrare pe piața muncii, care să asigure metamorfoza identitară în timp cât și stabilitatea economică.

Doar că până una alta eșecul integrării a reușit să ducă deja la radicalizarea unor indivizi din cadrul comunității musulmane. Chiar și europeni nativi au ales o astfel de cale tocmai datorită propriilor nemulțumiri și eșecului tot mai constant al societății europene în a oferi oamenilor satisfacerea acelor nevoi fundamentale: prosperitatea economică, sensul existențial, simțul de apartenență la comunitate și așa mai departe. Ceea ce ne duce la importanța serviciilor de informații și la vechea dihotomie dintre securitate și libertate.

Securitatea și libertatea sunt la rândul lor nevoi fundamentale ale persoanei umane și cu siguranță nu vrem să le pierdem nici pe una, nici pe alta. Tocmai de aceea securitatea absolută și libertatea absolută sunt imposibile și de nedorit, cel puțin pentru o ființă rațională. Când vine vorba de permisiunile oferite serviciilor de informații orice discuție trebuie să acorde atenție acestor sensibilități, existând teama de a nu oferi prea multă putere care mai apoi să fie folosită în mod nedrept de către oamenii ce conduc aceste instituții, ori de către guverne. Totodată nu poți lăsa serviciile de informații fără uneltele și permisiunile necesare desfășurării activității lor. Mort fiind, libertatea îți devine inutilă.

Este evident că aceste structuri trebuie să-și îndrepte atenția asupra comunităților de musulmani din fiecare țară europeană, acestea fiind principalele locuri unde se găsesc, iată, jihadiștii și țintele lor de recrutare. Pe Abdeslam l-au găsit, după multe căutări, tocmai acolo de unde a plecat. În comunitate sa de origine. Nu este nici o formă de discriminare la mijloc, ci o simplă constatare a realității, iar pentru serviciile de informații este normal să supravegheze membri și reprezentanți ai acestor comunități.

Principalele lor unelte sunt cele care țin de sursele umane. Infiltrare, recrutare, menținerea observației. Dar și în acest sens resursele (financiare și umane) sunt puține. Mai ales dacă ne gândim la țări precum Belgia cu resurse umane destul de limitate. Apoi intervine problema legiferării. Ce pot și ce nu pot să facă serviciile de informații pentru a strânge datele de care au nevoie ? Pot să facă interceptări ? Au nevoie de mandat sau nu ? Pentru a obține mandat au nevoie tocmai de acele date pentru care intenționează să facă interceptări ?

Opinia mea este că întotdeauna trebuie să ținem cont de context și să acționăm în proporție cu realitatea, nevoile și dorințele cetățenilor. Serviciile de informații ar trebui să primească acele fonduri de care au nevoie, cel puțin în prezent, pentru a-și desfășura activitatea, iar interceptările sunt o metodă foarte bună pentru a limita nevoia de resurse umane. Fără doar și poate că nu trebuie să picăm în exces, iar acestea nu trebuie folosite la liber, cum s-ar spune, fără o analiză prealabilă a motivațiilor. Dar odată ce se obține mandatul judecătoresc necesar serviciile trebuie să fie liberă a acționa cum cred de cuviință.

Mai importantă este cooperarea dintre serviciile de informații la nivel european. Atentatele care au avut loc la Paris demonstrează că rețelele teroriste desfășoară acțiuni dincolo de granițele naționale ale unui stat și folosesc dreptul la liberă circulație ca și unealtă de acțiune. Libera circulație este un avantaj din punct de vedere economic și contribuie la formarea identității comune, europene, eliminând treptat ideea de graniță. Motiv pentru care nu putem renunța la acest principiu pe termen lung.

Soluția stă în intensificarea cooperării la nivel de combatere a terorismului prin transmiterea de date și analize relevante către o structură centrală, europeană, menită tocmai pentru combaterea fenomenului terorist. Se încearcă formarea unei astfel de structuri în cadrul Europol, dar dispoziția comunității de informații europene pentru a oferi la timp informațiile relevante este foarte importantă, ca și eficiența internă a serviciilor. Odată centralizate informațiile în cadrul Europol acestea trebuie să servească unor specialiști care supraveghează fenomenul terorist și trebuie să fie accesibile sau trimise structurilor naționale de securitate în funcție de necesități, pentru a le ajuta în activitatea lor.

În sfârșit, încercarea de a trata simptomele terorismului nu rezolvă nimic atâta timp cât nu tratăm cauzele acestuia. Terorismul este un fenomen amplu, dar în cazul de față ne referim cu strictețe la terorismul islamic (politic și religios deopotrivă) și îndeosebi la organizația ”Stat Islamic”. Care sunt cauzele care au dus la apariția acesteia ? Pentru ce motiv se desfășoară toate aceste atacuri asupra spațiului european ? Ce putem face pentru a rezolva problema la rădăcini ?

Statul Islamic a luat naștere în Irak ca și o filieră a organizației al-Qaeda. Cu timpul a evoluat în cu totul altă direcție prin asumarea unui scop diferit. Primatul nu mai era cel al jihadului mondial, ci construirea unui stat islamic în Orientul Mijlociu, în lumea arabă. Inamicul principal devenea astfel orice stat secular din zonă. Eliminarea lui Saddam Hussein și mai apoi fenomenul numit ”Primăvara Arabă” au permis dezvoltarea continuă a organizației, încurajată de un vaacum de putere și de conflictele sectare din regiune, ori de loviturile unor dictatori precum Bashar al-Assad împotriva propriului popor care, dornic de răzbunare, s-a regrupat sub umbrela unor organizații capabile să le ofere protecție, precum ISIS. De fapt ISIS apare și crește tocmai pe fondul incapacității actorilor statali de a-și proteja și de a-și ajuta proprii cetățeni.

În mod normal nu ar trebui să ne deranjeze, dar se întâmplă. Conflictul continuu care afectează zona Orientului Mijlociu, haosul ce a luat naștere în lumea islamică au dus la un puternic val al migrației ce vine înspre Europa. Concomitent Statul Islamic acționează și împotriva Europei din moment ce această refuză să-i acorde recunoaștere datorită încălcărilor dreptului internațional, mai presus de toate datorită crimelor comise împotriva umanității de această organizație formată din fanatici (ignoranța ucide).

Procesul de globalizare și poziția geografică a continentului european (în mijlocul tuturor evenimentelor majore) ne fac afectați și direct interesați de ceea ce se petrece în Orientul Mijlociu. Uniunea Europeană nu se consideră un imperiu, dar în realitate se confruntă cu problemele tipice marilor imperii și trebuie să acționeze în conformitate cu această realitate. Trebuie să fie conștientă de cum este afectată din afară, de faptul că ordinea europeană funcționează doar pe plan intern, iar pe plan extern are obligația să intervină pentru a-și apăra interesele și valorile.

Statul Islamic trebuie înfrânt la el acasă. Condițiile care au permis apariția acestuia trebuie schimbate. Ori acest lucru necesită stabilizarea Orientului Mijlociu prin forță armată, prin misiuni de peacekeeping și peacebuilding, prin susținerea unor lideri politici ori a unor regimuri capabilă să-și menține ordinea internă și nu, Assad nu este un astfel de lider în momentul de față, dar este mai bun decât alte alternative pentru moment.

Ce poate să facă Uniunea Europeană este ce a făcut și până acum. Să susțină militar trupele care luptă împotriva ISIS. Kurzii, rebelii moderați, dar și să stopeze apariția ISIS în alte spații dominate de instabilitate (vezi cazul Libiei) și accentuarea implicită a crizei refugiaților. Avem, de exemplu, unități de luptă ale Uniunii Europene (EU Battlegroups) care pot să intervine în acele zone unde Uniunea Europeană este direct interesată (cu acordul statelor respective, desigur) și să contribuie la eliminarea ISIS și munca de peacebuilding, cu alte cuvinte la stabilizarea necesară eliminării acelor precondiții care au dat naștere Statului Islamic.

Acestea fiind spuse revin la tema principală a articolul și anume amenințarea existențială pe care fenomenul terorist o reprezintă față de Uniunea Europeană. Suntem direct interesați să stopăm acest fenomen care ne afectează din multiple puncte de vedere. Felul în care reacționăm la aceste acțiuni ce vizează tocmai destrămarea UE este foarte important. Atât la nivel social, cât și politic, trebuie să se reafirme în mod constant nevoia solidarității și a cooperării, iar discursul extremiștilor trebuie respins, fără însă a nega miezul problemei. Terorismul este un fenomen și o unealtă. O unealtă folosită de diferite grupuri umane pentru atingerea unor țeluri precise.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s