Educația ca și resursă strategică

Road sign to  education and future

Road sign to education and future

Conceptul de grand strategy este unul des întâlnit în științele politice și studiile de securitate. Se referă în mare parte la mobilizarea tuturor resurselor unei națiuni pentru atingerea unui anumit obiectiv bine definit pe termen lung. Ce legătură există între acest concept și educație ? Faptul că educația reprezintă una dintre resursele cele mai importante în cadrul unei societăți sau mai bine zis joacă rolul de generator al resurselor umane.

România în particular are anumite probleme în materie de educație. Deși educația este trecută ca și prioritate în strategia națională de apărare, ea continuă să funcționeze după criterii învechite și să dea rateuri. Cred că una din cauzele pentru această stare deplorabilă ține tocmai de absența unei gândiri strategice și a unei integrări a educației în conceptul de grand strategy al României. Asta dacă avem unul.

Educația are funcțiile sale sociale. În aceeași măsură are funcții și utilități de natură politică. Rolul ei a fost întotdeauna (cel puțin de când putem vorbi despre educația de masă) acela de a forma o anumită tipologie umană care să corespundă nevoilor unei societăți. Pentru ca ea să funcționeze în mod adecvat trebuie să știm care sunt aceste nevoi, ce tipologie vrem să formeze, ce obiective vrem să atingem pe termen lung și cum putem modela educația pentru a corespunde acestor obiective.

În acest sens se ivește o legătură între educație și securitate. Ea poate să fie securitizată fiindcă nevoile statului și ale societății depind de oamenii formați în procesul educațional. Putem spune că problema ține și de securitatea umană, de șansele unor oameni pentru a obține un loc de muncă, pentru a avea o viață sigură. Fie că ne referim la resurse umane pentru a îndeplini diferite activități, fie că ne referim la cetățeni responsabili capabili de gândire critică și care au o înțelegere minimă asupra politicului, a legii, a democrației și a lumii în care trăiesc.

Educația devine o prioritate strategică. O prioritate care necesită mai mult decât resurse. Necesită un scop, o identificare a rolului pe care-l joacă în viziunea strategică a statului și a societății românești. O reformă care să o actualizeze la nevoile și realitățile sociale specifice secolului pe care-l parcurgem, cât și realităților viitoare.

Cred că este un moment oportun pentru a ne pune câteva întrebări. Vedem că sistemul de învățământ nu dă roadele pe care le vrem de fapt. Care sunt prioritățile noastre ca stat, ce vrem să producă educația și cum trebuie să acționăm pentru a atinge aceste obiective ? Este o întrebare pe care decidenții politici de astăzi ar trebui să și-o pună pentru a răspunde nevoilor de mâine. Cu atât mai mult cu cât trăim într-o lume aflată în continuă schimbare.

Ne-am asumat un model de societate. Un regim democratic, o economie de piață, o identitate europeană și euroatlantică. Acestea fac parte din valorile pe care le considerăm demne a le proteja și pe care vrem, cel puțin la nivel teoretic, să le păstrăm pe termen lung. În acest sens rolul educației este să producă oameni adecvați modelului social de funcționare pe care l-am asumat și prin asta nevoilor noastre socio-economice și politice.

O societate democratică nu poate funcționa corespunzător fără cetățeni educați cu un oarecare spirit civic, cu spiritul responsabilității și cu o înțelegere a mecanismelor politice. Astfel încât atunci când vorbim despre învățământ educația civică ar trebui să capete o atenție sporită și un rol mult mai central în programa școlară.

O economie de piață are nevoie de oameni întreprinzători, dornici a-și asuma riscuri și cu gândire critică. Atât pentru locurile de muncă existente astăzi (care se axează tot mai mult pe tehnologie și muncă intelectuală) cât și pentru a forma astfel întreprinzători capabili să genereze la rândul lor locuri de muncă și creștere economică.

În sfârșit, identitatea europeană pe care ne-am asumat-o pare să meargă în contradicție cu modelul aproape naționalist pe care-l întâlnim în programa școlară pentru materii precum istoria. Unde sunt mărite diferite figuri aproape mitologice în lupta lor pentru suveranitatea neamului. Inevitabil mentalitățile care se formează în acest mod vor respinge aproape tot ce ține de integrarea europeană, educația trebuind să inoculeze ideea apartenenței la o identitate comună europeană. Adică la o mare civilizație culturală, ideologică și poate chiar spirituală.

Problemele din învățământ își au originea și în lipsa unui scop bine definit, a unei viziuni strategice. Momentan nu prea avem o idee (decidenții, nu noi) ce vrem să producă învățământul. Școala este lăsată să funcționeze în van, asta deși educația publică a fost întotdeauna o unealtă menită a produce tipologia umană de care societatea are nevoie, fiind astfel un instrument pentru conceptul de ”grand strategy” (mobilizarea tuturor resurselor unei națiuni în vederea atingerii unui scop bine definit pe termen lung).

Noi ducem lipsă de ambele. De o viziune pentru educație și de o strategie statală pe termen lung care să ne coordoneze restul acțiunilor într-o direcție anume. Fiindcă dacă le-am avea am putea observa că școala trebuie să producă cetățeni responsabili cu gândire critică și spirit civic, necesari funcționării unui regim democratic. Indivizi cu inițiativă și imaginație. Necesari funcționării unei economii de piață și dacă tot vrem să fim o societate europeană am putea schimba puțin materia istorie pentru ca în locul mitologiei naționaliste să fie promovată identitatea comună europeană.

Dar na, greu cu strategia când decidenții au o viziune limitată doar la durata propriului mandat.

Pentru viitorul unei națiuni educația reprezintă unul dintre cele mai importante procese. Fie că ne referim la sistemul public de învățământ, fie că ne referim la educație într-un mai sens larg care include tehnologia informație, acest proces social necesită o atenție mai mare. Trebuie adaptat pentru a corespunde vremurilor în care trăim, nevoilor elevilor, nevoilor statului și ale societății. Altfel ne vom găsi mereu într-o situație jenantă. Elevi care merg la școală cu sila, fiind ”torturați” fără nici un rezultat pozitiv pe termen lung și o națiune slab pregătită pentru realitățile secolului XXI. Învățăm multe în școală. Bine, nu chiar. Memorăm multe. În schimb nu învățăm și cu siguranță învățăm prea puțin din ceea ce are relevanță pentru secolul informației prezente online, al gândirii critice și al inițiativei.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s