Idolii și nevoia de sens

Unul din personajele mele favorite, Dr. House, spunea într-un episod al serialul cu același nume că evoluția nu merge înapoi, doar înainte. Într-adevăr, putem adăuga trăsături și caracteristici naturii umane, dar nu le putem alunga pe cele precedente. Pornirile noastre primitive sunt acolo. Acoperite, dar prezente. Printre ele se numără și nevoie de sens, de identitate, specifică omului pierdut în acest deșert existențial.

Toți oamenii au o nevoie de a intra în contact cu divinul. Prin divin înțelegem în primul rând ceva superior propriei persoane. Idoli. Fie că ne referim la zei, la idei, la indivizi carismatici, personaje ficționale sau construcții sociale, aceștia sunt idolii de care ființa umană are adesea nevoie pentru a-și ameliora propria individualitate și a găsi un sens pentru sine. Un motiv, un scop al existenței care poate totodată ameliora realitatea lipsită de sens.

Această nevoie pare să fie adânc înrădăcinată și reușesc să o văd cu multe ocazii. La un meci de fotbal, la o manifestare naționalistă, la o adunare religioasă în care oamenii își satisfac nevoia de sacru, de absolut și de frumos cu un ”placebo al maselor” (nicidecum opiu).  Este o nevoie prezente la cele mai diverse categorii. Persoane inteligente și simple deopotrivă caută un scop al existenței și de multe ori urmăresc să-i ofere un caracter absolut.

Nevoia noastră pleacă din câteva porniri primitive. Am evoluat ca parte a unei comunități prin intermediul căreia dobândeam o oarecare securitate a vieții. Apartenența și identitatea erau și sunt caracteristici ale comunității după care fiecare om tânjește, chiar și astăzi. Am evoluat găsind tipare în tot ce mișca (și nu numai), fiind un procedeu util pentru propria supraviețuire. Și astăzi încă mai căutăm tipare dătătoare de sens, aceleași care au dat naștere diferitelor religii ca și prime încercări de a explica lumea și a satisface nevoile noastre.

Politicienii au învățat mai târziu să folosească aceste porniri intrinseci. În special odată cu începuturile modernității și decăderea religiei creștine în arealul civilizațional european. Oamenii au primit acei noi idoli de care aveau nevoie și care țineau societatea strâns unită. Element necesar din punct de vedere geopolitic pentru orice comunitate terestră (opusă celei maritime), pusă permanent în fața unor amenințări existențiale. Idolii aceștia erau fie statul național, fie clasa socială, fie ideologia revoluționară a epocii sau, în anumite momente, liderul carismatic transformat în semizeu sau arhetip ce întruchipează esența unei ideologii sau a unei națiuni. Jung a dezvoltat cel mai bine acest concept vorbind despre arhetipul odinistic întruchipat de Adolf Hitler pentru poporul german.

Nici Dostoievski nu a ezitat să prezintă această trăsătură a condiției umane într-un capitol din cartea sa, Frații Karamazov, intitulat ”Marele Inchizitor”. O poveste în care un inchizitor medieval vorbește despre nevoile omului simplu. O pâine, un individ care să-i spună ce să facă și care să-i ofere sens. Dă-i asta și omul o să fie fericit în iluzia sa, în închisoarea propriei minți. Cu excepția arhetipului prometeic aflat în căutarea cunoașterii, dar veșnic pedepsit pentru îndrăzneala sa.

Doar că în lumea modernității lichide descrise de Zygmunt Bauman această nevoie se ciocnește de anumite probleme. În principiu caracterul tot mai relativ al valorilor și identităților, transformate de către fenomene precum accesul tot mai mare la informație și globalizarea continuă (economică, politică, tehnologică, etc.). Omogenitatea socială dispare, la fel și valorile ori trăsăturilor absolute. Amurgul idolilor descris de Nietzsche are parțial loc, doar că există și o reacție la această realitate.

Dacă mulți oameni aleg să-și găsească noi idoli în cultura populară, alții răbufnesc cu totul împotriva modernității sau mai bine zis a post-modernității. Încearcă să apeleze la idolii trecutului, alimentând astfel fantome precum naționalismul și religiozitatea, deseori legate una de alta ca și reacție la lumea globalizării și relativității generale. Dacă o cultură globală se naște datorită interdependenței economice și internetului, a vânzării bunurilor peste tot în lume și a dominației culturale americane, concomitent se ivește o reacție de refugiu în naționalism și în valorile ancestrale pentru a salva idolii, identitățile și sensurile pe care acestea ni le ofereau.

A fi un individ liber este greu. Înseamnă a te debarasa de majoritatea lucrurilor care-ți oferă sens și confort emoțional. Înseamnă a-ți găsi un sens pe baza propriilor puteri și capacități intelectuale. Lucru de care nu toți oamenii se bucură în egală măsură. Este mai comod să-i lași pe alții să-ți ofere asta. Este mai ușor să aduci ofrande zeilor de ieri și de azi. Dar asta nu va schimba realitățile lumii de astăzi și nici direcția în care pare că ne îndreptăm. Doar dacă unul din acești zei nu poate să producă o dispariție a inovației tehnologice care depășește granițele. Geografice și culturale. Acum ca și în secolele 19-20 omul poate să aleagă dacă să fie liber ca persoană, ca individ, sau prizonier al propriilor sale creații.

 

Anunțuri