Cine se bucură de Brexit ?

Trăim un moment istoric. Prima dată în istoria relativ scurtă a Uniunii Europene când o țară a decis să abandoneze acest proiect invocând articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. Mă rog, momentan nu a decis nimic. Doar cetățenii Marii Britanie și-au exprimat opinia pentru a părăsi UE într-un referendum consultativ fără nici o obligație legală. Dar din acest moment orice încercare de a ignora referendumul devine un gest de sinucidere politică.

Multe întrebări se ridică. Rezultatul este de natură să afecteze atât Marea Britanie, cât și Uniunea Europeană. Pe multe căi, pozitive și negative deopotrivă. Pentru UE cel mai important aspect ține de precedentul care ia naștere și o posibilă contagiune printre țările UE. Din fericire geografia și istoria țărilor de pe continent diferă mult de situația Marii Britanii care, de-a lungul istoriei, s-a izolat constant de problemele Europei. Pentru Marea Britanie se ivesc serioase semne de întrebare privind clivajele care au ieșit la suprafață cu ocazia acestui referendum. Scoțienii se pregătesc să iasă din Regatul Unit pentru a rămâne în UE și de data asta scenariul Scotquit devine foarte probabil. Tinerii au votat pentru UE, în timp ce bătrânii și oamenii cu o educație scăzută, în principiu clasa muncitoare, a optat pentru a părăsi UE și a ”rezolva” astfel o presupusă problemă a imigrației.

Despre posibilele consecințe ale unui Brexit am scris într-un articol anterior. Nu am să stăruiesc asupra subiectului. Asta deși sunt multe lucruri de adăugat. În principiu sper ca UE să înțeleagă nevoia de reformă internă și afirmare externă ca soluție la vulnerabilitățile cu care se confruntă. În schimb vreau să abordez alt subiect. Dacă la Londra și la Bruxelles se ivesc griji cu privire la gestionarea situației, în alte părți se bea șampanie sau vodcă, după caz. Se ridică întrebarea: cine se bucură de Brexit ?

Cu siguranță că primul nume care ne vine în minte este cel al Federației Ruse și al elitei conducătoare, în frunte cu fostul ofițer KGB (specializat deci în arta complexă a subversiunii) Vladimir Putin. Marea Britanie rămâne un stat membru NATO. Așa că implicațiile securitare sunt relativ reduse, ridicând probleme doar pe partea de securitate politică și economică a Uniunii ca întreg. Dar tocmai astfel de probleme sunt de natură a-l bucura pe conducătorul autoritar de la Kremlin.

În primul rând deoarece UE s-a dovedit o provocare pentru ”interesele” de politică externă și securitate ale Federației Ruse. Așa cum le percepe elita conducătoare și o populație îndoctrinată. Forța economică a Uniunii Europene este cea care a sancționat Rusia prin importante mijloace economice atunci când aceasta s-a decis să invadeze Ucraina. Din acest punct de vedere orice lovitură adusă proiectului european este un câștig pentru Rusia, cu atât mai mult cu cât ridică probleme de instabilitate economică și parteneriatele cu Rusia redevin atrăgătoare, dar și instabilitatea politică poate genera un avânt forțelor naționaliste, în principiu asociate Moscovei și susținute de aceasta, care să vulnerabilizeze poziția de negociere a Uniunii Europene.

În al doilea rând deoarece Marea Britanie reprezenta un pol de putere aparte în cadrul UE. Fără aceasta construcția europeană rămâne dominată de influența economică și politică a celor două mari puteri europene, Germania și Franța, ambele manifestând o disponibilitate de compromis cu Federația Rusă. Îndeosebi prin ministrul de externe al Germaniei, dl. Steinmeier și fostul președinte francez (cu șanse destul de mari în a-și recăpăta poziția), dl. Sarkozy. Dacă Marea Britanie acționa ca o portavoce a SUA în cadrul UE și un prieten al țărilor din Europa de Est, acum Polonia și România ocupă o poziție privilegiată (de care sper că vom profita) în raport cu SUA prin apartenența la UE.

Teza este veche și cunoscută. Propusă prima dată în lucrările lui Alexander Dughin, interesul național al Rusiei este prezentat drept o dezbinare pe baze subversive a Europei, o disociere a ei de Statele Unite și o susținere constantă a formațiunilor naționaliste. Bucuria este dublată și de modul în care un Brexit ar corespunde, de facto, viziunii despre lume a Rusiei. O lume a statelor dezbinate, a interesului național în termeni de putere și a conflictului. O lume în care Rusia sigur ar avea avantajele sale.

Bucuria aceasta nu este doar a Rusiei. Internetul este o sursă inestimabilă de informații. Unele false, unele adevărate. Unele irelevante, altele relevante. Dar multe. Tot navigând am găsit câteva știri interesante cu privire la comunicate ale ISIL în care se prezintă o aprobare a Brexit-ului și mai ales a modului în care aceasta mișcare scutură stabilitatea economică europeană. Până la urmă este unul din scopurile urmărite de ISIL, ca prin atacuri teroriste să slăbească solidaritatea țărilor occidentale. Într-un alt articol am prezentat terorismul drept o amenințare existențială pentru viitorul UE. Alături de criza refugiaților. Iată și de ce.

Probabil că și China se bucură. Deși cu oarecare indiferență. Rezultatul deschide noi oportunități pe piață. În special dacă statele UE s-ar decide să sancționeze Marea Britanie pentru a preveni o propagare a curentului.

În schimb sunt destui cei care nu se bucură. În primul rând cetățenii britanici. Sau o bună parte dintre ei. Statistic vorbind nu se bucură cei educați, tinerii, populațiile din Scoția și Irlanda de Nord, cetățenii europeni ce locuiesc pe teritoriul Marii Britanii. Pentru aceștia din urmă găsesc imperativă negocierea unor tratate clare și oportune cu Marea Britanie, având în vederea siguranța lor. Nu se bucură nici țările UE, evident. Noi românii nici atât (estul Europei având de profitat de pe urma liberei circulații), dar nici măcar americanii care, iată, și-au pierdut o voce importantă în cadrul UE.

Asta e. Dacă în Ucraina oamenii mor pentru dreptul de a intra în UE și în NATO, în perfidul Albion populismul și ignoranța își spun cuvântul. Ignoranța față de imaginea de ansamblu și modul în care un Brexit afectează nu doar ordinea internațională sau viitorul UE, ci mai ales interesele și puterea în termeni de influență a Regatului Unit. Poate chiar și denumirea de regat unit devină învechită. Asta ținând cont că liderii politici ai Scoției au ales să vorbească despre un nou referendum cu drapelul UE și cel scoțian lângă, dar fără cel britanic.

Apropo. Ce urmează pentru britanici ? S-au lăsat ghidați de teamă și populism. Mai departe ? Nigel Farage chiar nu are nici o viziune pentru Marea Britanie în afară de ieșirea din UE și respingerea imigranților. Bine, i se face loc lui Boris pentru funcția de premier. Boris, ce nume adecvat. Dar pentru noi ? Ne eliberăm de o țară privilegiată, de un veșnic gică-contra. Procesul de integrare poate să meargă mai departe, ar spune câțiva. Deși ignoră aparent țări precum Ungaria sau Polonia. Poate ar fi timpul să punem în discuție și deficitul de democrație la nivelul instituțiilor UE și nevoia consolidării unei identități europene.

Anunțuri

Un Brexit care bate la ușă

brexit

Mai sunt câteva zile până când cetățenii Marii Britanii vor avea de ales între a rămâne parte a Uniunii Europene sau a părăsi un proiect pe care susținătorii ideii de Brexit îl consideră falimentar. Ce vor alege aceștia de fapt este greu de spus. Datele statistice variază, prezentând un scor strâns și în funcție de sursă favorabil cu câteva procente uneia dintre tabere. Nu știu ce rezultat urmează să vină, dar un lucru este cert. Brexitul bate la ușă. Și nu ține doar de Marea Britanie. Face parte dintr-un lanț de tendințe care afectează Uniunea Europeană.

În acest sens devine mai important să ne pregătim pentru ambele posibilități, iar asta implică înțelegerea cauzelor acestui trend ca și înțelegerea consecințelor pe care un Brexit l-ar avea asupra Uniunii Europene și a statelor membre. Consecințe de natură economică, dar și politică/geopolitică, în domenii care variază, inclusiv cel al securității și apărării.

Ideea de Brexit a fost vehiculată ceva timp și implantată în mintea populației înainte ca premierul David Cameron să recurgă la acest referendum pentru a câștiga alegerile împotriva socialiștilor. Ea a fost promovată din toate părțile. Un segment cu tendințe naționaliste în rândurile Partidului Conservator, partidele eurosceptice și anti-imigraționiste care au înflorit în ultima vreme și chiar adepții mai radicali ai stângii social-democrate.

To put it frankly, o bună parte din populația Marii Britanii a început să asocieze Uniunea Europeană cu o povara de care nu au nevoie. Libera circulație și recenta criză a imigranților sunt asociate cu aspecte negative, precum pierderea locurilor de muncă sau o amenințare la adresa securității sociale a poporului britanic. În sfârșit, ideea suveranității este și ea pusă sub semnul întrebării, iar privind situația de astăzi dintr-o perspectivă istorică putem înțelege că pentru britanici identitatea europeană nu este încă una bine conturată.

Deși la nivel rațional există interese comune bine definite între Marea Britanie și statele continentale, cunoașterea comună nu le acordă o foarte mare atenție. Nu posibilitatea de a-și vinde produsele pe piața europeană îi afectează în viața de zi cu zi. Nu vocea mult mai puternică în arena internațională îi face să se simte relevanți. Cel puțin nu la nivel de percepție unde majoritatea britanicilor par a se considera în continuare separați ca interese, ca identitate, ca potențial de restul continentului european.

Așa cum a fost percepția britanicilor de multe ori în timpul istoriei. Nu putem uita că singurele momente când ”perfidul Albion” s-a implicat în afacerile Europei continentale au fost cele când un hegemon amenința să domine continentul și prin asta amenința interesele Marii Britanii. În rest britanicii s-au bucurat de beneficiile geografiei. Într-un mod foarte similar cu Statele Unite.

Rezultatul se vede. Ca și absența unei schimbări serioase de-a lungul timpului. Oamenii văd mai multe dezavantaje în apartenența lor la Uniunea Europeană și nefiind atașați unei astfel de identități sau nefiind capabil să perceapă imaginea de ansamblu aceștia nu acceptă cu ușurință ideea că trebuie să împarte o anumită povară cu restul Europei, mai ales atunci când în condiții normale nu ar fi obligați să o poarte pe umeri. Fie că ne referim la refugiați, fie că ne referim la cetățeni europeni care vin să-și caute un loc mai bun de muncă pe teritoriul Marii Britanii.

Sunt și oameni care percep situația diferit. Care realizează că trăim într-o lume afectată de globalizare, dominată de state imense precum SUA, Rusia sau China și că micuțele puteri ale Europei au devenit aproape irelevante pe cont propriu. Că, de fapt, Marea Britanie capătă un plus de putere și de securitate prin apartenența sa la organizații internaționale de tipul Uniunii Europene sau a NATO. Care tabără este mai puternică vom vedea cât de curând. Până atunci este bine să fim pregătiți pentru acel worse-case scenario: Brexit.

Marea Britanie iese din Uniunea Europeană și își vede de drum. Lucrurile nu sunt într-atât de simple. Complicații vor apărea pentru ambele tabere. Atât Regatul Unit cât și Uniunea Europeană. Referindu-ne doar la câteva dintre ele ne putem întreba: ce se va alege cu cetățenii europeni plecați la muncă în Marea Britanie ? O întrebare pe care România chiar trebuie să și-o pună. Cu afacerile europene de pe teritoriul britanic sau cu cele britanice de pe teritoriul Uniunii Europene ? În sfârșit, ce rol va juca Marea Britanie în relațiile internaționale pe cont propriu, nemaiavând influența de pe vremea vastului ei imperiu ?

Dar o provocare mai mare este cea pentru unitatea comunității europene. Dacă vreți este același tip de provocare care s-a făcut simțită când discutam despre un posibil Grexit datorită situației economice foarte proaste și a unui premier populist ajuns la putere. Ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană ar da naștere unui precedent periculos, ca și unui impuls motivațional pentru formațiunile eurosceptice de pe teritoriul diferitelor state europene.

Spuneam că toată această poveste a Brexitului face parte dintr-un trend. Nu este ceva izolat. Uniunea Europeană trece printr-o perioadă de criză. Nu economică, ci politică. Amenințarea rusească în est, criza refugiaților venind din sudul global, amenințarea terorismului și a rețelelor teroriste care folosesc libera circulație în propriul avantaj.

În mod normal oamenii nu ar avea o problemă cu ideea Uniunii Europene. Ideea de pace, prosperitate, de lucru în comun pentru un viitor mai bun. Dar o regulă a istoriei și a realismului politic pare să propună că ori de câte ori apar amenințări sau complicații comunitățile umane, ca și indivizii, se întorc la pornirile lor primare, la natura lor egoistă, căutându-și de fapt propria supraviețuire.

Cu acest scenariu ne confruntăm, pesemne, astăzi. În Franța un partid naționalist, Frontul Național, a fost aproape să obțină puterea în stat. În Germania, în Italia și în majoritatea statelor care formează nucleul dur al Uniunii Europene (vechiul imperiu carolingean) formațiunile eurosceptice și anti-imigraționiste devin tot mai vocale și tot mai puternice, profitând din plin de temerile oamenilor cu privire la aceste noi provocări. În est situația diferă deoarece nu prea suntem o țintă pentru imigranți, refugiați, teroriști, iar partidele naționaliste sunt în general asociate cu interesele Moscovei, au un discurs blocat în istorie și sunt astfel irelevante în ochii electoratului.

Revenind la subiect. Provocările cu care ne confruntăm astăzi alimentează o tendință înspre euroscepticism. Cel puțin în țările prospere ale Uniunii Europene. O tendință care încă este ținută în frâu, dar pe care un rezultat favorabil ieșirii Marii Britanii din UE o poate alimenta. Ceea ce în schimb va forța state precum Germania să sancționeze cât mai greu Marea Britanie și să arate lumii că ieșirea din UE este, de fapt, costisitoare. Asta pentru ca precedentul să fie unul negativ și deloc atrăgător pentru alți posibili candidați.

Imaginea de față este una a vulnerabilității pentru Uniunea Europeană. O vulnerabilitate încurajată de Rusia și de care aceasta abia așteaptă să profite, UE fiind un pol de putere economică tot mai ”impertinent” în relațiile cu vecinul ”pașnic de la răsărit. De asta putem observa și un traseu al banilor dinspre Moscova înspre lideri politici precum Marine Le Pen, transformând euroscepticii și naționaliștii într-o coloană a V-a similară internaționale comuniste de odinioară (sweet irony).

Până unde vor merge lucrurile rămâne de văzut, dar cred că Uniunea Europeană este un proiect care merită salvat. Pentru prima dată în istorie Europa nu mai este continentul războiului. Statele europene au o voce mult mai puternică în comun, având chiar potențialul de a deveni lideri pe scena internațională. Tratatul cu Iranul a fost un pas în acest sens.

Ori pentru a salva acest proiect UE trebuie să-și elimine vulnerabilitățile. Trebuie să găsească soluții rapide la provocările cu care se confruntă astăzi, înainte ca fobiile europenilor să alimenteze platforme eurosceptice tot mai puternice. Cel mai important aspect, dintr-o perspectivă constructivistă, îl reprezintă construirea pe termen lung a unei identități europene în rândul populației. Cultura, valorile ideologice și chiar istoria comună pot servi în acest sens dacă sunt manevrate în mod corect începând cu procesul de învățământ și înlocuind tendințele naționaliste prezente încă în multe programe de studiere a istoriei.

În ceea ce privește România noi trebuie să ținem cont de natura multipolară a lumii în care trăim. Proiectul european stă sub semnul întrebării. Cu Donald Trump amenințând să măcăie de la Casa Alba aș spune că nici partenerul strategic nu este într-atât de sigur. În momentul de față apartenența la NATO, la UE și parteneriatul cu SUA sunt cei trei piloni ai securității noastre. Merită să depunem eforturi pentru a-i susține. Mă uit la românii din Marea Britanie acum. Dar trebuie să fim pregătiți și pentru scenarii mai puțin favorabile. Ce ne-am face fără UE sau NATO ? Fără superputerea americană ?

Statul român trebuie deci să dezvolte și să consolideze parteneriate cu actori regionali relevanți, state cu care avem interese comune și cu care putem lucra pentru securitatea noastră indiferent de ce se petrece la nivelul acestor organizații internaționale. La orizont pare să se contureze o veritabilă trilaterală Varșovia-București-Ankara și cred că orice eforturi în vederea consolidării acestui ”Intermarium” sunt mai mult decât bine venite, ele asigurând existența un aliați apropiați și care cu avem mai multe interese comune. Geopolitice și economice. Mai ales în raport cu caracterul ostil al Federației Ruse.

Momentan Uniunea Europeană este garantul păcii pe continent. Un Brexit ar pune sub semnul întrebării acest proiect și nu puține sunt statele sau formațiunile politice care așteaptă să profite din plin. Stabilitatea UE pe termen lung ar fi pusă sub semnul întrebării și odată cu asta chiar și comunitatea de securitate care există pe acest continent și care, la nivel de percepție, previne teama dintre state. O teamă care s-ar putea întoarce fără Uniunea Europeană și apartenența comună la această organizație.