Privilegii de clasă în România sec. XXI

third-world-class-pyramid-220x180

Corupția și lupta justiției împotriva acesteia reprezintă realități bine cunoscute ale societății românești. Primul este un fenomen cu care ne confruntăm de moarte multă vreme, iar eforturile justiției pentru a combate sau cel puțin a reduce corupția sunt relativ recente, fiind legate de implicațiile corupției pentru securitatea națională și sprijinul acordat instituțiilor de justiție din partea unor parteneri străini.

În acest sens lupta împotriva corupției se ciocnește constant de piedici. Mai ales când vine vorba de clasa politică. Una din piedicile tot mai evidente este și conceptul de imunitate parlamentară. Faptul că un parlamentar poate să scape de presiunea unor instituții precum DNA (spre deosebire de un simplu cetățean) ridică serioase semne de întrebare cu privire la potențialul acestor eforturi, dar și cu privire la inegalitatea socială de pe plaiurile mioritice. În plin secol XXI ai impresia că societatea este în continuare împărțită în clase distincte și fiecare dintre aceste își urmărește propriile interese, defavorizându-le pe altele.

Această viziuni este specifică conflictualismului și teoriei marxiste din sfera sociologiei, respectiv a economiei. Pentru Marx mișcările tectonice ale societății se regăsesc în diferența dintre clase și lupta fiecăreia pentru satisfacerea propriilor interese. Inegalitățile sociale (dar și de altă natură) sunt o realitate a lumii în care trăim. Cu atât mai mult cu cât toți oamenii sunt diferiți și inegali prin însăși natura lor. Dar tendința generală peste tot în lume este de reducere a unei astfel de condiții și de diminuare a diferențelor dintre clase.

Țara noastră dragă pare să facă totuși excepție. Folosind un serie de scuze sofiste parlamentarii, teoretic reprezentanți ai cetățenilor, își canalizează eforturile pentru a-și proteja propriile interese. Principalele legi care par să treacă prin Camera Deputaților (atunci când aceștia sunt prezenți la serviciu) servesc mai degrabă lor decât populației. Imaginea de ansamblu este a unei clase aparte, care se bucură de puteri speciale și își acordă singură privilegii în raport cu restul populației.

Bunăoară Parlamentul României a dovedit că seamănă cu o Cosa Nostra veritabilă. Prea des auzim cum parlamentari urmăriți de către DNA sunt protejați prin vot de colegii lor. Tribalismul instituției parlamentare iese în evidență, iar mâna organelor de justiției ajunge să fie adesea legată. Parlamentarii își întrețin privilegiul imunității parlamentare, asta deși mai nici un cetățean nu agreează acest lucru. O fac să se protejeze. Păcat că un jurnalist sau un cetățean obișnuit nu se bucură de același privilegiu, fiind vulnerabil în fața unei justiții aparent ”corupte” (dacă ne luăm după premisa deputaților și senatorilor).

Titus Corlățean, ministrul de externe responsabil pentru dezastrul voturilor din Diaspora, este cel mai recent exemplu. Dar Parlamentul nu se limitează la imunitate. Modul în care creează legi favorabil propriei clase (fiindcă par să devină o clasă aparte) este vizibil și în proiecte de lege care vizează salarii, indemnizații sau pensii aparte pentru parlamentari. Ori, ceva mai recent, angajarea rudelor la Parlament, defavorizând astfel ideea de competiție și meritocrație.

În plin secol XXI trăim sub zodia conflictualismului. Dacă diferențele dintre clase par a se diminua peste tot în lume, îndeosebi datorită internetului, educației publice și accesului tot mai mare la informație, România conservă vechi obiceiuri. Moșierul rămâne moșier, chiar dacă poartă costum și se erijează în reprezentant al poporului, iar un vot al colegilor poate să-l salveze de o acțiune a justiției, asta în timp ce un cetățean obișnuit poate să fie aruncat după gratii oricând, pe drept sau nu.

Consecințele nu au cum să fie faste pentru parlamentari. Ori pentru clasa politică. Astfel de realități alimentează retorica populistă și apariția de noi partidulețe. Mai rău este că (alături de toate procesele aflate pe rol) diminuează încrederea populației în cei care ar trebui să-i reprezinte și să servească drept fundament al vieții democratice în polis. Lipsa de legitimitate a Parlamentului este cel mai bine reflectată de sondajele existente.

Parlamentarii sunt parlamentari în lipsă de alternative. Oamenii nu au încredere în ei și nici în instituția unde lucrează. Nu au încredere din prostie, ci datorită realității pe care o văd. A faptului că legile trecute prin parlament tind să favorizeze o clasă anume și prea rar răspund nevoilor populației. A faptului că majoritatea reprezentanților poporului sfârșesc drept urmăriți sau condamnați penali. Ce legitimitate poți obține astfel ? Ce acțiuni concrete poți demara neavând încrederea populației pe care teoretic o reprezinți ?

Și în mod destul de ciudat nu am norocul de a găsi cetățeni care sunt de acord cu imunitatea parlamentară. Doar aceia care lucrează în cadrul acestei instituții. Din nou se afirmă tribalismul chiar și dacă la nivel micro.

Și uite așa blocăm justiția…

3d13fdec9c0606f820d47aa44a1e2259

Senatorii PSD și PNL nu ne dezamăgesc nici acum. Ieri aceștia au folosit prilejul cererii de urmărire penală pentru senatorul UDMR Laszlo Borbely ca să se ridice la nivelul așteptărilor. Au respins cererea procurorilor și uite așa l-au scăpat pe Borbely. Un lucru similar cu ce au făcut și înainte în cazul lui Vosganian. 

O astfel de situație ar trebui să ne ridice câteva semne de întrebare. Ca și în cazul Vosganian ceva a blocat mersul justiției și libertatea de acțiune a procurorilor. Au fost parlamentarii în sine, care nu și-au abandonat colegul ? Probabil și asta, dar problema reală nu sunt doar parlamentarii, ci mai degrabă legea în sine. Aceeași lege care permite existența noțiunii de imunitate parlamentară.

Factorii de decizie în respingerea cererii cu privire la Borbely sunt destul de clari. Mai exact sentimentul de teamă al unor parlamentari care se știu vinovați cu lucruri similare și care încearcă să paveze drumul ce duce la ei, pe de o parte, iar pe de alta interesele pe care atât PSD cât și PNL le au față de UDMR. Majoritatea parlamentară este dependentă în momentul de față de UDMR.

Problema este că o astfel de situație se poate repeta la nesfârșit. Ce facem când cererea procurorilor vine în contradicție cu interesele politice, de partid ? Este destul de clar cum vor vota parlamentarii. Ar fi absurd să ne punem încrederea în parlamentari și în moralitatea lor pentru a permite justiției să lucreze. Ei nu ar trebui să se afle într-o astfel de poziție, să spună când și cum poate lucra justiție.

Aici intervine noțiunea de imunitate parlamentară. O noțiune care încurcă automat orice demers al justiției cu privire la clasa politică și permite doar arestarea/urmărirea penală în urma unor răfuieli personale între parlamentari, cum a fost cazul Elenei Udrea. Cu ocazia cazului preacuviosului și probabil fericitului Vosganian am spus același lucru: imunitatea parlamentară trebuie să dispară.

O astfel de noțiune nu are ce căuta în legea statului român. Este discriminatorie pentru cetățeni și împiedică buna funcționare a justiției. A ne baza pe moralitatea și dragostea de justiție de parlamentarilor este un lucru naiv și inadecvat. Aceștia n-ar trebui să aibă puterea de a-și apăra colegii în fața justiției, iar cât timp lucrurile stau în acest fel cazurile Borbely și Vosganian se vor repeta.

Mulți au invocat și invocă scuza arestării pe motive politice. Prezintă imunitatea parlamentară drept o formă de apărare a exprimării libere prin care s-ar preveni oprimarea, ca să zic așa, politică. Există o lege care să permită arestarea pe motive politice ? Dacă eu ca blogger îmi exprim o opinie și cineva este deranjat asta înseamnă că ar trebui să mă bucur de imunitate ? Sigur că nu.

Această teamă a parlamentarilor nu este un argument real. Ei se pot apăra în fața instanței, indiferent de acțiunile procurorilor și pot întoarce totul în favoarea lor. Dacă sunt vinovați vor veni și sancțiunile, iar dacă sunt prigoniți pe motive politice atunci vor scăpa în instanță. În schimb situația cu imunitatea parlamentară este alta. Dacă sunt vinovați de ceva frații lor parlamentari îi pot apăra, fie din motive sentimentale, fie din calcule politice.

Părerea mea este că nu putem avea o justiție cu adevărat liberă și funcțională fără a elimina imunitatea parlamentară. Aceasta este o piedică în calea justiției, iar un președinte și un partid care și-au construit bazinul electoral pe un discurs despre justiției au această obligație morală, să asigure justiției mediul optim de lucru, indiferent de interesele politice. Este momentul ca Parlamentul și clasa politică să se curețe și să facă locul altor oameni.