Sensul eticii și rolul filosofiei

journalist-in-moral-dilemma

Dumnezeu este mort. Aceste cuvinte au fost rostite de filozoful german Friedrich Nietzsche într-o perioadă în care progresul științific și educația maselor a scăzut puterea religiei, înțeleasă în termeni de influență, asupra civilizației europene. Sensul afirmației sale a fost unul metaforic, referindu-se la modul în care avansul cunoașterii duce inevitabil înspre o dispariție a fundamentelor religioase pe care s-a întemeiat această civilizație. Tot Nietzsche a observat că odată cu asta apar și unele consecințe nefaste. Relativizarea moralității prin dispariția sacrului și a absolutului. Punerea sub semnul întrebării a eticii de odinioară.

Până astăzi lucrurile au evoluat în sensul prevăzut de Nietzsche. Foarte puțini oameni, cel puțin în societățile dezvoltate, se mai raportează la etică și moralitate în termeni absoluți. Moralitatea nu mai este un dat de la o entitate divină. Binele și răul capătă valențe subiective. Implicit nu mai știm cu exactitate ce este bine și ce este rău. Lăsați într-o dilemă morală etica obține un nou sens. Acela de a folosi rațiunea și cunoașterea științifică pentru a dezvolta moralitatea lumii de astăzi și pe cea a lumii de mâine.

Ce fel de moralitate este această ? Așa cum am spus, una întemeiată pe rațiune. Sensul eticii se conturează în jurul utilității. Dacă binele și răul devin termeni relativi nu mai rămâne decât să ne întrebăm ce este util pentru noi ca și indivizi ori ca și societate. Ce norme morale, etice, corespund în fapt naturii umane și pot aduce un plus de valoare sau de utilitate pentru existența noastră și pentru fericirea, viața, bunăstarea indivizilor ? Practic ne regăsim în rolul lui Socrate care se plimba de nebun prin cetate punând sub semnul întrebării absolutismul tradiției, al cunoașterii religioase și natura obiectivă a frumosului, a urâtului. Dacă el se chinuia să dovedească că acestea nu au o natură obiectivă, că depind de gusturi, de percepție, noi trăim într-o realitate în care relativismul face parte din firea lucrurilor.

Etica rămâne totuși o necesitate. Este unul dintre elementele care ne separă de regatul animalelor, de starea de natură și totodată esența oricărei construcții sociale. Acel suflet al cetății care servește drept temelie planurilor pe term lung, valorilor publice, viziunii de ansamblu. Nu este dependentă de religie luând naștere înaintea acesteia (Christopher Hitchens pune cel mai bine problema când ne întreabă dacă iudeii își ucideau părinții până au obținut tablele legii de la Moise) având la bază sentimentele și utilitatea, dar prin religie s-a bucurat mereu de un caracter absolut, chiar dacă pleca de la premise false, și care astăzi nu mai este posibil. Cel puțin nu atâta timp cât oamenii au acces la informație, la cunoaștere, iar premisa creatorului divin care-și împarte poruncile unui popor ales devine improbabilă și irelevantă pentru societate per ansamblu.

Până la începuturile modernității întrebările despre lume, sens, natura lucrurilor au reprezentat apanajul filosofiei și al religiei. Astăzi religia este alungată tot mai mult într-un colț al vieții private. Știința începe să confiște întrebările de odinioară ale filosofiei și ale religiei deopotrivă. Dar sunt unele lucruri la care nu poate să răspundă în totalitate fiindcă nu poate atinge un grad de obiectivitate. Etica este unul dintre acest lucru. Descoperirile științei rămân să fie conturate, să primească un sens din partea filozofiei. Inclusiv în materie de etică.

Exemple ale abordării raționaliste în etică putem să găsim în doctrine precum cea a umanismului secular, unde potențialul și demnitatea umană au prioritate în fața prejudecăților religioase ori ideologice. Ne putem referi la dilemele morale privind sexualitatea unde prejudecățile religioase pe baze absolutiste devin desuete în fața unei abordări de tip pragmatic care se referă la dreptul individului de a-și trăi viața liber, în vederea atingerii propriei fericiri atâta timp cât nu aduce atingere vieții altora.

Rolul de astăzi al filosofiei și al filosofului este acela de creator și generator de idei, de valori pe baza realităților obiective descoperite de către știință. În timp ce societățile dezvoltate capătă o viziune tot mai relativistă asupra moralității, judecând lucrurile după criterii tot mai liberale și mai individualiste în natură, rămâne rolul filosofiei de a răspunde dilemelor de natură etică și a determina alături de științele sociale, pe baze raționale nu ce este bine sau ce este rău, ci ce este util, folositor pentru oameni și societate, pentru progres și prosperitate, urmând ca o astfel de etică construită pe baze raționaliste să slujească drept fundament pentru politici publice și viața indivizilor. Nu degeaba majoritatea școlilor filozofice ale modernității exclud misticismul și adoptă raționalismul ori materialismul ca și premise fundamentale ale cercetării lor.

Anunțuri