Adevărata miză a redefinirii familiei

Zilele astea spațiul public a fost umplut din nou de subiectul redefinirii familiei și căsătoriei în termeni religioși. O inițiativă a coaliției pentru familie (și alte asociații legat de BOR) care vizează redefinirea familiei în conformitate cu valorile specifice credinței creștin-ortodoxe și anume drept rezultatul căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Această inițiativă a reușit să adune un număr oarecare de susținători și atenție din partea presei, dar oamenii par să omită cu bună știință sau din ignoranță adevărată miză a subiectului în cauză, atât pentru BOR, cât și pentru opozanții acestei instituții perimate.
Care este această miză ? Abordând problema dintr-o perspectivă realistă (de obicei aplicată în sfera relațiilor internaționale) și pe baza teoriei jocurilor (un câștig pentru altul este o pierdere pentru mine) putem spune că cuplurile de același sex nu afectează cu nimic viața zilnică a creștinului ortodox ori a bisericii. Se poate spune că astfel de cupluri nu sunt conforme cu legile morale ale religiei creștine (discutabil în funcție de cum ne raportăm la Vechiul Testament), dar aceste legi sunt aplicabile doar în cadrul cultului creștin și nicidecum în spațiul public. Cel puțin într-un stat care se definește prin neutralitatea sa față de religie și prin legi distincte de cele religioase.
Aici este și problema. Inițiativa BOR de redefinire a familiei ține de un conflict mai vechi. Conflictul dintre dorința Bisericii Ortodoxe Române de a deține putere și influență în societate, pe de o parte și dorința forțelor seculariste de a evita acest scenariu, pe de alta, menținând astfel separația dintre biserică și stat, dintre morala religioasă și legile aplicate în spațiul public.
Știm că în ultimii ani Biserica Ortodoxă a pierdut foarte mult din influența ei inițială (sondajele INSCOP sunt relevante în acest sens). Separația dintre biserică și stat nu a priit intereselor celei dintâi, limitând numărul de adepți, influența publică și implicit capacitatea de satisfacere a intereselor proprii pe plan financiar și politic. Ce se încearcă acum nu este altceva decât un efort pentru a demonstra că BOR ca și instituție are forță, are putere, că poate determina o bună parte din cetățeni la acțiune (întâmplător aceștia au și drept de vot), că poate să-și impună valorile proprii în spațiul public.
Redefinind căsătoria după criteriile moralității religioase Biserica Ortodoxă Română ar reuși să modifice Constituția, legea fundamentală a statului și să-și implementeze propriile valori drept legi ale cetății. Ar da astfel o lovitură ideii de stat laic/secular, de neutralitate față de culte, impunând statului nici mai mult nici mai puțin decât oficializarea propriilor norme.
Din acest punct de vedere susținerea comunității LGBT nu se limitează doar la câteva drepturi fundamentale, precum cel de a întemeia o familie, ci și la limitarea puterii religioase, a influenței acesteia în viața statului. Întrebarea reală este cum vrem să arate România de mâine. Vrem să fim un stat secular în care fiecare își poate desfășura viața în conformitate cu propriile valori cât timp nu aduce atingere libertății și vieții semenilor săi ? Sau vrem o țară condusă de o simbioză cler-clasă politică în care biserica ortodoxă își redobândește puterea în stat și valorile ei sunt impuse altor cetățeni care nu au nici o treabă cu ele ? O întrebare la care merită să cugetăm.
Suntem deci pregătiți să ne trăim viața după precepte religioase cu o biserică militantă pregătită să ne dea în cap dacă mergem duminică la biserică ? Dacă avem o viață sexuală în afara căsătoriei sau dacă nu începem dimineața prin a mânca anafură ?
În încheiere am să-mi adaug opinia proprie cu privire la căsătoria dintre persoane de același sex. Voi folosi aici un text pe care l-am publicat și pe Facebook și care rezumă problema argumentelor celor care contestă acest drept:
”Privitor la căsătorie. Căsătoria este o construcție socială. O unealtă pentru conveniență, legată de diferite percepții sociale de unde derivă și diferite norme, reguli și noțiuni privind instituția căsătoriei, respectiv a familiei.Nu este o instituție religioasă. Antropologic vorbind precede religia și se redefinește cu trecerea timpului. Dacă era o instituție religioasă ateii nu s-ar putea căsători. Dar pot să o facă prin intermediul oficializării acesteia de către singura autoritate reală, cea a statului.

Dacă era o instituție construită în primul rând pentru a crește copii atunci oamenii sterili nu s-ar putea căsători, dar o pot face.

Din acest punct de vedere nu există nici un argument solid împotriva căsătoriilor dintre persoane de același sex. Toate argumentele de natură homofobă tind să aibă inconsistențe logice și ceva denumit ”double standards”, iar încercarea de a defini căsătoria și instituția familiei pe criterii religioase este la rândul ei perimată.”

Anunțuri

Sensul eticii și rolul filosofiei

journalist-in-moral-dilemma

Dumnezeu este mort. Aceste cuvinte au fost rostite de filozoful german Friedrich Nietzsche într-o perioadă în care progresul științific și educația maselor a scăzut puterea religiei, înțeleasă în termeni de influență, asupra civilizației europene. Sensul afirmației sale a fost unul metaforic, referindu-se la modul în care avansul cunoașterii duce inevitabil înspre o dispariție a fundamentelor religioase pe care s-a întemeiat această civilizație. Tot Nietzsche a observat că odată cu asta apar și unele consecințe nefaste. Relativizarea moralității prin dispariția sacrului și a absolutului. Punerea sub semnul întrebării a eticii de odinioară.

Până astăzi lucrurile au evoluat în sensul prevăzut de Nietzsche. Foarte puțini oameni, cel puțin în societățile dezvoltate, se mai raportează la etică și moralitate în termeni absoluți. Moralitatea nu mai este un dat de la o entitate divină. Binele și răul capătă valențe subiective. Implicit nu mai știm cu exactitate ce este bine și ce este rău. Lăsați într-o dilemă morală etica obține un nou sens. Acela de a folosi rațiunea și cunoașterea științifică pentru a dezvolta moralitatea lumii de astăzi și pe cea a lumii de mâine.

Ce fel de moralitate este această ? Așa cum am spus, una întemeiată pe rațiune. Sensul eticii se conturează în jurul utilității. Dacă binele și răul devin termeni relativi nu mai rămâne decât să ne întrebăm ce este util pentru noi ca și indivizi ori ca și societate. Ce norme morale, etice, corespund în fapt naturii umane și pot aduce un plus de valoare sau de utilitate pentru existența noastră și pentru fericirea, viața, bunăstarea indivizilor ? Practic ne regăsim în rolul lui Socrate care se plimba de nebun prin cetate punând sub semnul întrebării absolutismul tradiției, al cunoașterii religioase și natura obiectivă a frumosului, a urâtului. Dacă el se chinuia să dovedească că acestea nu au o natură obiectivă, că depind de gusturi, de percepție, noi trăim într-o realitate în care relativismul face parte din firea lucrurilor.

Etica rămâne totuși o necesitate. Este unul dintre elementele care ne separă de regatul animalelor, de starea de natură și totodată esența oricărei construcții sociale. Acel suflet al cetății care servește drept temelie planurilor pe term lung, valorilor publice, viziunii de ansamblu. Nu este dependentă de religie luând naștere înaintea acesteia (Christopher Hitchens pune cel mai bine problema când ne întreabă dacă iudeii își ucideau părinții până au obținut tablele legii de la Moise) având la bază sentimentele și utilitatea, dar prin religie s-a bucurat mereu de un caracter absolut, chiar dacă pleca de la premise false, și care astăzi nu mai este posibil. Cel puțin nu atâta timp cât oamenii au acces la informație, la cunoaștere, iar premisa creatorului divin care-și împarte poruncile unui popor ales devine improbabilă și irelevantă pentru societate per ansamblu.

Până la începuturile modernității întrebările despre lume, sens, natura lucrurilor au reprezentat apanajul filosofiei și al religiei. Astăzi religia este alungată tot mai mult într-un colț al vieții private. Știința începe să confiște întrebările de odinioară ale filosofiei și ale religiei deopotrivă. Dar sunt unele lucruri la care nu poate să răspundă în totalitate fiindcă nu poate atinge un grad de obiectivitate. Etica este unul dintre acest lucru. Descoperirile științei rămân să fie conturate, să primească un sens din partea filozofiei. Inclusiv în materie de etică.

Exemple ale abordării raționaliste în etică putem să găsim în doctrine precum cea a umanismului secular, unde potențialul și demnitatea umană au prioritate în fața prejudecăților religioase ori ideologice. Ne putem referi la dilemele morale privind sexualitatea unde prejudecățile religioase pe baze absolutiste devin desuete în fața unei abordări de tip pragmatic care se referă la dreptul individului de a-și trăi viața liber, în vederea atingerii propriei fericiri atâta timp cât nu aduce atingere vieții altora.

Rolul de astăzi al filosofiei și al filosofului este acela de creator și generator de idei, de valori pe baza realităților obiective descoperite de către știință. În timp ce societățile dezvoltate capătă o viziune tot mai relativistă asupra moralității, judecând lucrurile după criterii tot mai liberale și mai individualiste în natură, rămâne rolul filosofiei de a răspunde dilemelor de natură etică și a determina alături de științele sociale, pe baze raționale nu ce este bine sau ce este rău, ci ce este util, folositor pentru oameni și societate, pentru progres și prosperitate, urmând ca o astfel de etică construită pe baze raționaliste să slujească drept fundament pentru politici publice și viața indivizilor. Nu degeaba majoritatea școlilor filozofice ale modernității exclud misticismul și adoptă raționalismul ori materialismul ca și premise fundamentale ale cercetării lor.

Religia și prezența ei în societatea contemporană – o analiză critică

Homosexualitatea, religia și statul de drept

de Alexandru Sudițoiu

Acum câteva zile am avut ocazia să citesc o știre legată de inițiativa Mitropolitului Banatului (i-am uitat numele între timp) de a strânge semnături pentru definirea în Constituție a familiei conform viziunii creștine. Motivul este ”susținerea familiei tradiționale” în opoziție cu ideea de cupluri între persoanele de același sex și are la baza ideea că democrația funcționează după voința deplină a majorității. Cu alte cuvinte, dacă cultul creștin-ortodox este majoritar pe teritoriul României atunci este normal ca legile și acțiunile statului să fie subordonate valorilor etice ale acestui cult și să interpreteze lumea în conformitate cu normele specifice.

Scopul acestui articol nu este de a discuta normalitatea/anormalitatea homosexualității, caracterul pozitiv/negativ al cuplurilor LGBT. Cred că astfel de probleme au fost puse sub semnul întrebării de oameni mult mai bine abilitați decât mine pentru a le răspunde. Biologi, psihologi, care, de cele mai multe ori, au afirmat același lucru: homosexualitatea este înnăscută, nu dobândită. Prin urmare nu este schimba ce se poate schimba. Scopul meu este să ridic un semn de întrebare asupra atitudinii Bisericii Ortodoxe Române, manifestată prin acțiunile Mitropolitului mai sus menționat și ale credincioșilor acestui cult, abordând problema homosexualității și a definirii familiei dintr-o perspectivă politică și de drept, raportându-mă la raportul dintre religie și statul modern.

După cum bine știm religia reprezintă un factor de bază în existența oricărei societăți/comunități. Oamenii s-au organizat de multe ori în jurul acesteia și au apelat la ea pentru a-și explica inexplicabilul vremurilor în care trăiau, pentru a găsi consolare și alinare ca și din motive identitare, pentru a face parte dintr-o comunitate și pentru a se identifica cu ceva, primind în schimb un sens în viață fără efortul prea mare de a-l căuta singuri. Privind lucrurile prin această perspectivă antropologică ea a influențat permanent deciziile cetății în care exista, sub diferite forme, influențând și construind morala publică, viziunea oamenilor asupra acesteia, etc.

Această stare de fapt s-a remarcat cel mai bine în perioada evului mediu când Europa era dominată de către religia creștină. Întreaga viziune a omului european medieval era una profund cristocentrică, biserica fiind o putere politică în sine și având o poziție de vârf în cadrul oricărei structuri sociale din acele vremuri. Ea se schimbă odată cu progresul științific, tehnologic, adus de evenimente precum Revoluția Industrială, Revoluția Franceză și o etapă de maturizare a umanității, cel puțin a celei europene, prin contactul cu civilizații străine și ieșirea dintr-o perspectivă limitată, închisă, ce a caracterizat omul de rând până atunci.

După Revoluția Franceză ideile de secularism și laicitate dobândesc un avans pe tot cuprinsul Europei. Importanța socio-politică a religiei scade odată cu influența pe care aceasta o are asupra diferitelor comunități existente la acel moment, ca și asupra liderilor politici relevanți. Religia nu mai deține monopolul asupra informației, asupra cunoașterii. Nu mai este singura forță capabilă să explice de ce lucrurile funcționează într-un anumit fel, confruntându-se cu noi discipline științifice și noi curente filozofice. Acest întreg proces duce la momentul în care filozofi precum Friedrich Nietzche sau Fiodor Dostoievski discută moartea lui Dumnezeu, nu ca și realitatea proprie ci în calitate de proces social, de separare a moralității publice de credința religioasă, și implicațiile pe care acest eveniment le are sau le va avea asupra mentalului colectiv.

În momentul de față trăim într-un stat modern. Un stat de drept cu un caracter secular bine definit, în care Biserica și Statul sunt două lucruri diferite, separate prin lege. Acesta este cazul peste tot în Europa. Desigur, religia continuă să fie influentă la nivel social și și-a lăsat în mod evident amprenta asupra formării culturale și identitare a poporului român ca și asupra oricărui alt popor. Acest lucru nu cred că poate să fie contestat. Pe de altă parte ea a rămas depășită de noile realități sociale, devenind mai degrabă un simplu muzeu unde omul de rând merge pentru a împlini anumite datini, datorită atașamentului față de tradiției, națiune sau familie.

Situația este de așa natură încât rolul religiei a fost pur și simplu redus, iar ea nu mai este o putere politică în adevăratul sens al cuvântului. Trăind într-un stat construit pe separarea puterilor, pe separarea bisericii de stat și pe ideea de drept rolul religie nu poate să fie decât unul limitat. În special atunci când vine vorba de dreptul public și de ce ar trebui considerat legal/ilegal în cadrul statului. Aparent ierarhii Bisericii Ortodoxe Române (ca și o bună parte dintre credincioșii acesteia) nu par a înțelege acest lucru. Nu par a înțelege că într-un stat modern normele nu se mai definesc după viziunea uneia dintre multele religiile existente, și ea relativă, ci după cu totul alte considerente: de natură practică sau legate de drepturile fundamentale ale omului.

Problema homosexualității și problema definirii familiei se încadrează în această direcție. Într-adevăr, dintr-o perspectivă pur creștină homosexualitatea este privită ca fiind un păcat și un lucru anormal fiindcă nu se încadrează în viziunea creștină asupra sexualității. Rolul acesteia fiind strict cel de a procrea, în rest sexualitatea în sine reprezintă un păcat. Familia ca și nucleu social este definită tocmai în conformitate cu acest rol atribuit ei de către viziune teologică creștină, dar schimbările societale au schimbat și felul în care oamenii definesc familia și se raportează la ideea de sexualitate.

Omul modern vede sexualitatea drept ceva normal. O vede nu fundamentată pe ideea reproducere a speciei, ci pe ideea de dragoste sau de atracție între două persoane. Majoritatea relațiilor și familiilor se întemeiază tot pe această viziune centrată tocmai pe individ, nevoile și dorințele sale. Această viziune a schimbat radical felul în care definim familia și ea aparține chiar omului heterosexual, în nici un caz comunității LGBT, deși a pavat drumul pentru acceptarea homosexualității drept ceva normal. Fiindcă și în absența abilității de a procrea homosexualitatea reprezintă în continuare problema personală a două persoane raționale, mature, care au sentimente una față de alta și care aleg să trăiască împreună.
Din nou, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române nu pot să înțeleagă acest lucru. La fel cum nu pot accepta studiile științifice care confirmă caracterul înnăscut al homosexualității nu doar la oameni, ci și la animale, ori faptul că rolul social și politic al religiei într-un stat european este mult mai redus astăzi decât în secolele trecute și se află în continuă scădere.

Strângerea de semnături organizată de către Mitropolitul ”Caisă” al Banatului este o prostie. O prostie care nu ține cont de realitatea politică și socială. De faptul că într-un stat secular legile nu se mai definesc după dreptul canonic, ci după norme diferite. Că ideile relative ale unui cult nu au ce căuta în Constituția statului român. Altminteri am putea include și normele cultului musulman prin aplicarea legii Sharia. Pur și simplu valorile pe care ne fundamentăm existența în prezent sunt diferite de cele din trecut. Nimeni nu va schimba Constituția la reacțiile isterice ale unor bărbați care poartă veșminte specifice secolelor trecute, asta în special când cererea lor merge împotriva unui drept considerat fundamental pentru toți oamenii: dreptul la căsătorie, la asociere.

Biserica poate să oficieze sau nu căsătorii între persoanele de același sex, dar nu poate să spună statului ce să treacă în Constituție și ce nu. Chiar și vocea majorității este irelevantă din acest punct de vedere. Știu că vorbim foarte des despre democrație, dar democrația modernă nu este o democrație directă și nu funcționează după principiile democrației prezentate de Aristotel în textele sale.

La baza regimului politic pe care l-am adoptat nu stă ideea că 10 inși pot să voteze de comun acord moartea unui al 11-lea pe varii motive. Democrația modernă implică un singur lucru, dreptul cetățenilor de a-și alege reprezentanții în politică. Dincolo de asta ea se definește mai bine prin ceea ce Aristotel denumea drept republică. Domnia legii. Societatea și politica statului modern se bazează în primul rând pe lege, nu pe voința mulțimilor, fie ele și religioase ori majoritate.

Înainte de a încheia aș vrea să mai atrag atenția asupra unei probleme. Homosexualitatea și religia abordate din perspectiva securității umane. Tot acest discurs promovat de către Biserica Ortodoxă Română mi se pare foarte riscant fiindcă are tendința de a produce o atitudine ostilă față de persoanele LGBT. Discriminarea este una din bolile pe care încercăm să le evităm în secolul XXI, crezând că am evoluat totuși să devenim mai raționali decât în trecut și să nu ne mai lăsăm orbiți de sentimente sau instincte. A propaga în permanență ideea că homosexualitatea este un păcat, că homosexualii sunt fii ai diavolului (și da, am auzit acest discurs) pune persoanele LGBT într-o poziție vulnerabilă, în special în fața fanaticilor religioși care au acționat în repetate rânduri într-un mod violent față de ei. În ritmul acesta Biserica și organizații precum Noua Dreaptă nu diferă cu nimic privind hate speech-ul.

Sexualitatea, ideea de familie și rolul religiei în societate, cel puțin în societatea europeană, diferă cu mult astăzi față de secolele trecute. Biserica Ortodoxă Română nu poate face altceva decât să se adapteze la aceste noi realități sociale și politice pe care pare să le ignore cu bună știință, obsedată de a-și păstra propria influență, propriul control social. Dacă o ține tot la fel ea își va pierde cu timpul orice șanse de relaționare cu societatea, fiindcă și aceasta se schimbă, fiindcă generațiile se schimbă, iar tot mai mulți tineri se distanțează de religie, dacă nu de ideea de Dumnezeu atunci cel puțin de instituția denumită BOR. Corupția, opulența, discursul violent și incoerent, lipsa unui lider carismatic, ipocrizia, toate vulnerabilizează și mai mult rolul social al BOR în raport cu generațiile viitoare și ideea de democrație.

Religia, un agent de opziție față de modernitate

de Beserman Edi-Dragoș

Ceea ce dezbatem în continuare va fi argumentarea faptului că religia este o forță regresivă privind evoluția societății noastre.Ea începe să fie cam singura frână în calea schimbării fiind în concurență cu schimbările rapide ale realității sociale.România este într-un proces de tranziție, iar acest proces afectează și religia ortodoxă, majoritară în țară.Acest proces va duce inevitabil la laicizare și secularizare, un lucru ce este aparent periculos pentru religie.Vorbim de religie și nu doar de biserică pentru că trebuie să avem o viziune holistică, biserica reprezentând o parte a întregului numit religie.

Atitudinea religiei(vorbind aici de tot ceea ce înseamnă religia:organizare, adepți, lideri etc și de aceea care este dăunătoare lăsând la o parte EXCEPȚIILE) față de schimbare este dezgustătoare, iar cazul Caisă este un exemplu perfect.De altfel, astfel de lucruri sunt de așteptat din moment ce religia ortodoxă se preocupă doar de probleme ce îi amenință existența(propaganda politică pentru PSD, criticarea homosexualității, educația sexuală etc.), alte probleme fiind ignorate, până în momentul în care este criticată pentru lipsa implicării ei(cazul violatorilor de la Vaslui, cazul Colectiv și altele).Viziunea însă pe care religia ortodoxă o adoptă este una foarte îngustă, care vede lumea în două culori, ori cu noi ori împotriva noastră.Strategia lor de a supraviețui este una primitivă, unul din exemple fiind simbolizarea negativă, ceea ce nu este conform cu ideile, valorile, normele ei este catalogat în mod negativ ”câștigându-și” eticheta de trădători de neam, atei materialiști sau marxiști, sataniști și alte inepții.O altă explicație de ce acționează așa, ar fi în termeni de economie a religiei: religia pierde adepți și pentru a nu mai pierde, a-i recâștiga pe ei și alții noi trebuie să dezvolte o strategie de marketing.Strategia folosită este o formă pură de fundamentalism religios, care nu este conform cu principiile democrației.

De altfel, valorile, ideile și normele religiei ortodoxe sunt vechi, nu sunt în pas cu prezentul, unele fiind chiar periculoase.Trebuie să ne amintim și combaterea unora dintre ele și anume sclavia, care era dăunătoare sau uciderea cu pietre, lucruri prezente în vechiul testament(unele și în noul) de care ne-am debarasat.O critică putem aduce aici, dacă ele sunt considerate legi divine, provenite de la o ființă superioară omnipotentă, omniscientă etc. de ce sunt atât de dăunătoare astăzi?De ce nu au putut fi făcute de la bun început cum trebuie?Răspunsurile vor fi doar o încercare de argumentare, de salvare a bunătății divinității sau alte lucruri asemănătoare.Nu vedem nici o gândire critică, nici un gând că poate se înșeală cu privire la multe lucruri, precum s-a mai înâmplat(teoria heliocentrismului, teoria evoluționistă și multe alte exemple).Evident, atenția se îndreaptă spre ceilalți, dar dacă vă înșelați voi?neoferind nici un argument, dar atunci când acesta vine este doar o adunătură de prejudecăți și erori logice(apel la tradiție, moralitate, sentimente, scop etc.).

Mai rău este când religia care nu reprezintă decât un sistem de credințe, ritualuri cu privire la sacru, la supranatural dar și la viața pământească și cea de apoi, nu este nici un fel de specialistă asupra anumitor probleme.Autoritatea științifică nu are cuvânt de spus, dar ei nefiind specialiști își permit critici, să vină cu soluții.Un aspect foarte important este că se folosesc foarte des de pseudoștiință pentru argumentarea punctelor lor de vedere.De ce?Pentru că nu numai că ei nu au cunoștințe științifice(iar studiile făcute arată asta, majoritatea românilor sunt analfabeți științifici, unii cred că soarele se învârte în jurul pământului și refuză realități pentru că intră în conflict cu convingerile lor), nu înțeleg știința pentru că foarte mulți cunosc doar filosofie religioasă sau teologie, dar și pentru că trebuie să își apere credința rezultând în propagandă.Aici putem acuza religia chiar de subversiune, un lucru pe care îl face de foarte mult timp însă, având agenți implicați mai peste tot în sistem, rezultând în distrugerea lui într-un mod lent.

Dacă lucrurile vor decurge în continuare așa putem vorbi atunci de un ISIS de România, care nu vrea decât să-și impună credințele, valorile, normele considerându-le un adevăr absolut(lucru inexistent epistemologic vorbind pentru că doar percepția noastră asupra adevărului poate fi absolut sau relativ) pentru toată lumea ignorând faptul că există și alte valori, idei, norme și adevăruri(obiective chiar).Mijloacele diferă desigur: 2+2=4 dar și 3+1=4 și -1+5=4 dar ei nu se încadrează în limtele realității, ale logicii și ne lovim de 2+2=5 iar dacă îți permiți o critică atunci nu reprezintă decât un atac, ești etichetat în diferite moduri, ce demonstrează viziunea foarte îngustă și violentă pe care o are religia ortodoxă.

Motivațiile și rațiunile atitudinii ortodoxiei sunt un răspuns în fața acestui proces de tranziție în care România se află și asupra procesului de globalizare aflat la o scară mai mare.Religia ortodoxă în frunte cu Biserica ortodoxă, principalul reprezentant, își pierd credibilitatea și influența, iar acest lucru este datorat în primul rând lor dar și deoarece câmpul cunoașterii noastre se lărgește din ce în ce mai mult.Cunoașterea științifică care este cea mai exactă formă de cunoaștere, o cunoaștere care continuă să evolueze foarte rapid ne arată cum este realitatea de fapt și nu cum vrem să fie, iar acest lucru contrazice unele ”legi”, norme și valori divine arătând în același timp că unele trebuie să rămână în trecut, fiind și atunci cât se poate de dăunătoare.

Ce soluție există însă pentru rezolvarea acestor probleme?Schimbarea în primul rând trebuie să vină de la ei, de la acceptarea faptului că statul și religia trebuie și vor fi separate și că știința reprezintă cel mai exact și mai bun mijloc de a ajunge la adevărul obiectiv(pentru asta fiind făcută).După ce această schimbare a avut loc, consensul este cheia pentru evoluția țării, pentru rezolvarea problemelor care ne pun pe o treaptă superioară a evoluției.Dacă acest consens nu există, nu va exista decât un conflict inutil ce nu va fi rezolvat din cauza ignoranței unei părți.Ceea ce religia ortodoxă ar trebui să facă este să preia modelul catolic, care ar putea deveni un patrimoniu al valorilor și normelor general valabile.Cel puțin momentan!Modelul catolic este unul foarte bun, având o viziune universalistă ce nu condamnă și etichetează dar acceptă!Acceptă că poate greși(au mărturisit oricum că au greșit),acceptă adevărurile chiar dacă intră în conflict cu credințele lor și sunt chiar o forță promovatoare a schimbării, evoluției, noului.

Un lucru important de menționat este că acum trebuie să ajungem la un consens cu religia ortodoxă dar să nu uităm că religia este condiționată de locul și timpul unde te naști, iar o singură religie să dețină adevărul este o inepție(când religia e un sistem de credințe, a crede e diferit de a ști iar indiferent la ce e raportată asta nu îi oferă veridicitate).Dacă ne nășteam în țările musulmane acum, eram îndotrinați poate de ISIS, dacă ne nășteam acum 6000 7000 de ani, ne băteam cu alte triburi în numele unor cine știe ce zei.Puteam să ne naștem cu cine știe ce malformații, puteam să murim la naștere dar întâmplarea(pură întâmplare și nu o dorință transcendentă) a făcut să fim aici și acum, certându-ne pe chestii pe care se certau și strămoșii noștri și acum sute de ani și mii de ani.

Încheiem printr-un citat din Carl Sagan, care zicea: ”Eu nu vreau să cred, vreau să știu”.

Subversiune în numele Domnului

646x404

Atunci când vorbim despre subversiune ne gândim la o activitate, o măsură activă, derulată de către serviciile de spionaj în vederea subminării ordinii de stat. Într-o abordare mai restrânsă ne putem referi la ”un sistem care are capabilitatea de a influența subsisteme ale altui sistem , cu scopul de a le controla evoluția”. Aceasta este una dintre definițiile pe care le-am întâlnit pe fișele de curs de la facultate. Dar plecând de la această definiție și de la realitatea istorică vom vedea că subversiunea nu este ceva specific doar serviciilor de spionaj. De multe ori tindem să omitem felul în care diferite organizații transnaționale sau intrastatale folosesc activități subversive pentru a influența un sistem în vederea împlinirii unor interese proprii.

Pe aceeași fișă de curs menționată mai sus este dat și un exemplu concret în acest sens: Biserica Catolică. Într-adevăr, de-a lungul istoriei papalitatea a derulat fie prin intermediul unor ordine precum cel al iezuiților, fie prin intermediul cadrelor proprii ori a credincioșilor, activități care abordate obiectiv pot să fie considerate subversive. Infiltrarea unui călugăr iezuit în cercurile cele mai apropiate ale unui monarh, lupta continuă a unor credincioși catolici împotriva suveranilor proprii în vederea satisfacerii intereselor Romei. Acestea sunt realități bine documentate istoric, dar care nu țin doar de istorie, ci și de prezent. Nu țin doar de Biserica Catolică, ci și cea de cea ortodoxă, iar aceasta este tema articolului de față.

Dacă în trecut Biserica Catolică desfășura activități cu un caracter subversiv pentru pentru a influența monarhi și state pe drumul dorit de aceasta, Biserica Ortodoxă a jucat o carte diferită. Ea s-a legat într-un mod aparte de entitatea națională contopindu-se cu aceasta și cu cauza naționalistă în spațiul est-european. Ortodoxia a fost în permanență un aliat al puterii. O schimbare foarte interesantă survine odată cu apariția secularizării în acest areal geografic și în special în prezent. Religia este tot mai alungată din spațiul public înspre cel privat. Educația, dreptul, politicul, nu mai sunt dependente de aceasta, dar nici ea nu asistă pasiv.

Cel puțin în cazul României putem vorbi despre exemple concrete. Putem vorbi despre felul în care Biserica Ortodoxă Română, o simplă organizație non-guvernamentală, derulează eforturi considerabile pentru a-și introduce oamenii proprii în funcții cheie. Oameni precum Romeo Moșoiu care lucrează în Ministerul Educației fără a avea nici o legătură concretă cu educația, ci doar cu religia. Dacă nu știați de Romeo Moșoiu acesta este individul care stă în spatele platformelor împotriva educației sexuale în școli, a alianței părinților pentru ora de religie și altele de acest tip. Toată activitatea sa în cadrul învățământului se rezumă, iată, la susținerea religiei și a intereselor BOR în raport cu o lume nouă, aflată în continuă schimbare.

O astfel de activitate se încadrează perfect în definiția subversiunii. Și nu este singurul caz. Oarecum este inevitabil. Biserica Ortodoxă Română simte că este tăiată treptat de orice legătură cu centrul puterii în statul modern și anume politicul. A introduce oamenii proprii în diferite instituții de stat devine un efort natural de conservare, de protejare a unor interese specifice. Tot așa au procedat și catolicii când Anglia devenea un regat protestant sau când alte influențe ”nefaste” apăreau la partenerii lor comerciali de pe continentul asiatic. Problema apare când acest lucru vine în opoziție directă cu interesele statului și ale populației.

Este clar că acești oameni servesc alte interese decât cele ale statului pe care au jurat să-l slujească. Este de la sine evident că ei lucrează după o agendă bine definită încercând să contracareze orice acțiune ostilă intereselor BOR. Doar că o astfel de situație este inadmisibilă când un funcționar public trebuie să fie loial în primul rând țării sale, lăsând la o parte orice alte interese de grup. Cu atât mai mult cu cât opinia publică pare să-și contureze tot mai mult o poziție îndreptată împotriva instituției bisericești și a corupției care a definit-o în ultimii ani. Cu atât mai mult cu cât în contextul amenințării rusești de la granița de est a Europei religia ortodoxă devine, culmea, o vulnerabilitate în fața războiului informațional care se derulează, iar ghidați de o motivație religioasă anumite persoane aleg să acționeze în calitatea de idioți utili ai unui stat ostil intereselor românești.

Nu spun că un creștin-ortodox nu poate să facă politică. În istorie un prinț al Bisericii Catolice a lăsat de-o parte interesele papalității pentru a sluji intereselor coroanei franceze, mă refer la cardinalul de Richelieu. Ceea ce afirm este că cei care lucrează în instituții publice sau care își asumă o vocație politică trebuie să poată sluji interesul național și nicidecum o agendă cu totul diferită. Dacă interesul național îți cere o politică ostilă altor state ortodoxe atunci religia trebuie să fie irelevantă. Dacă interesul național îți cere progresul societății printr-o educație seculară, din nou, agenda religioasă devine irelevantă. Doar că interesul național nu poate să fie slujit atunci când singura ta activitate este de a promova biserica și a lovi în acțiunile ostile acesteia.

Îmi reîndrept atenția către oameni ca Romeo Moșoiu care pe parcursul carierei lor nu s-au distins cu nimic altceva decât cu ieșiri în favoarea pozițiilor Bisericii Ortodoxe Române. Învățământul se află într-o stare degradabilă, dar problema cuiva care ar trebui să-și aducă contribuția la rezolvarea acestei probleme stă în facerea sau nefacerea educației sexuale în școli. O problemă care ține iarăși de interesul cetățenilor, de siguranța și viitorul lor într-o lume cu mult diferită de basmele religioase a dl. Moșoiu, dar de care acesta nu ține cont deoarece este prea ocupat să slujească o agendă decât să observe dovezile concrete.

Ceea ce face BOR prin oameni ca Moșoiu este, de fapt, subversiune în numele Domnului. Își infiltrează proprii oameni în cadrul statului, iar aceștia slujesc ulterior agenda bisericii indiferent de problemele reale. Poate nu pare ceva foarte grav, dar atunci nici infiltrarea unor tovarăși de la răsărit, angajați ai FSB în cadrul MAPN n-ar trebui să fie o problemă. Dar este, nu fiindcă aceștia ar fi ruși, ci fiindcă aceștia slujesc deja un grup de interese, o agendă specifică și nu vor lucra în nici un caz pentru interesul național al României pe care, prin lege, orice funcționar public ar trebui să-l slujească.

Socialism cu miros de mir

trafalet-mir-sova-senat-460x371

Socialismul românesc este mai special. Victor Ponta a ținut să ne dovedească asta la alegeri. Și a reușit. S-a vorbit despre orice, doar despre temele stângii nu. Naționalism a fost, ortodoxism (nu ortodoxie) a fost, feudalism în practică a fost. Nu doar a fost, ci este. Un prieten de-al lui Ponta ne aduce aminte. Așa, în caz că am uitat. E vorba despre Mr. Șova. 

Mr. Șova e preafericit. E preafericit pentru că s-a îmbătat cu mir. Duhnește a mir de la o poștă, aproape ca Vosganian. A recurs la credință confruntat cu amenințarea închisorii. La urma urmei și parlamentarii sunt o mulțime, nu o elită, iar mulțimea este mai degrabă emoțională. Mai ales când se simte amenințată din aceleași motive.

A recurs la credință și a ieșit învingător. Momentan. Pe plan extern România este criticată din nou. Parlamentul nu ne lasă să scăpăm de imaginea de unul dintre ”cele mai corupte state din Europa” (Reuters). Pe plan intern oamenii sunt nemulțumiți. Au și de ce. DNA-ul, noul reprezentant de facto al cetățenilor în cadrul Parlamentului este blocat din a-și face treaba.

Știu că lucrurile astea nu vor dura. Victor Ponta și ei din jurul lui se prind cu toată forța de ultima cracă înainte de a se rupe. Nu se rupe singură, deși greutatea ilegitimității lor e mare. O rup alții, parteneri care au nevoie de un aliat puternic și cetățeni care își doresc altceva, care s-au săturat de Mickey Mouse, zâmbetul său etern și hoția nepieritoare.

În schimb mă întreb, unde-i stânga ? Sunt conservator, n-am nimic cu mirul sau cu tradiția, fie ea și religioasă. Deși nu-și prea are locul în astfel de circumstanțe. Pentru credință e o insultă, ca și pentru Dumnezeul căreia i s-ar închina Mr. Șova. Situația e cu atât mai ciudată cu cât preafericitul Șova este un om de stânga.

Stânga și religia nu se împacă. Doar pe la PSD. De obicei socialiștii sunt progresiști și profund anti-clericali, anti-religie în viața publică. Ăștia sunt mai speciali. La alegeri mizează pe retorica naționalistă și ortodoxistă, iar când sunt în primejdie își aduc aminte de mirul Domnului.

Parcă stânga preia atributele dreptei naționaliste. Mândri că suntem români și unși cu mir din cel mai bun, direct de la patriarhie. Nu pot decât să mă gândesc cum, undeva în istorie, un Robespierre ar plânge dacă și-ar vedea urmașii. Revoluționari… progresiști. Oameni de mare demnitate morală și politică. Victor Viorel și mr. Șova.

Dincolo de conspirații (I): Francmasoneria

Freemasons_2645811b

Majoritatea celor care navighează pe internet sunt la curent cu numărul imens de teorii ale conspirației care apar atât de constant încât zici că oculta conspiratoare imaginară este incapabilă să păstreze un secret. Astfel de teorii se găsesc la tot pasul și reprezintă felul în care omul modern înțelege să-și creeze o nouă forță atotputernică pentru a-i da impresia controlului, pentru a învinge teama că universul este de fapt ceva cu totul haotic. Problema este că teoriile conspirației sunt mai degrabă simple aberații lipsite de orice logică reală, dar în care este frumos să credem fiindcă ne dau un sens sau ne fac să părem mai importanți, internauții care știu totul. Păcat că diferite personalități sau organizații istorice trebuie să sufere la capitolul imagine de pe urma acestor conspirații, iar asta vi încerc să remediez într-o serie de articole despre organizațiile și personajele istorice cel mai des invocate în teoria conspirației.

Evident că nu puteam să încep o astfel de serie decât prin cea mai invocată organizație de acest fel: Francmasoneria. E imposibil să navighezi pe internet fără să auzi ceva despre această fraternitate istorică și influența ei asupra lumii. Pentru istorici ea este de multă ori considerată pozitivă, pentru conspiraționiști nefastă, iar asta spune multe. În orice caz Francmasoneria este asociată cu toate conspirațiile posibile. Caracterul de fraternitate, aura de mister din jurul său, persoanele importante care au făcut și fac parte din rândurile Francmasoneriei întăresc acest lucru. Oamenii sunt captivați de orice lucru secretos, misterios, dar se tem în egală măsură. Se tem de ceea ce nu cunosc, iar acest lucru și se aplică în cazul Francmasoneriei.

O istorie mai puțin misterioasă

Dar ce este Francmasoneria de fapt ? Ce istorie are și care-i sunt valorile, ideile, regulile ? Istoria Francmasoneriei nu începe nici cu Cavalerii Templieri, nici cu Templul lui Solomon, deși în ritualurile masonice astfel de imagini sunt invocate pentru a oferi un sens inițiatului și a-i deschide poarta unui drum inițiatic. Fraternitatea își găsește rădăcinile istorice în vechile ghilde de zidari ale Evului Mediu și în special în cele din Anglia, loc unde avem primele forme de organizare masonică. Aceștia își spuneau zidari liberi (masoni liberi sau francmasoni) datorită faptului că prin contribuția lor la ridicarea de catedrale, castele sau fortificații și prin serviciul adus lorzilor aceștia au câștigat o serie de drepturi în plus față de oamenii obișnuiți ai evului mediu.

Cu timpul francmasonii s-au organizat în diferite loji și au început să dezvolte saluturi secrete și obiceiuri. Motivul este unul relativ simplu. Așa cum afirmă autorul francmason S. Brent Morris aceștia încercau să păstreze ceea ce am astăzi am putea numi secret profesional. Formau mici caste în cadrul cărora împărțeau din cunoștințele lor de zidari, iar prin saluturi și metode de recunoaștere reciprocă evitau împărțirea secretului profesional cu alți zidari. La acest lucru s-a adăugat ajutorul reciproc pe care membri unei loje și-l acordau de câte ori era nevoie și fraternitatea strânsă care se dezvolta între aceștia.

Evoluția Francmasoneriei la statutul de masonerie speculativă, cu ritualuri și un profund caracter filozofic apare mult mai târziu, tot în Anglia. Tot mai mulți oameni aleg să se alăture Francmasoneriei datorită posibilităților și avantajelor care apar aici. Nobili, cavaleri, masoneria și-a deschis porțile tuturor. Dar era destul de greu pentru un nobil să fie un simplu zidar, iar cu timpul această nouă structură masonică și-a dezvoltat ranguri, simboluri și ritualuri mult mai complexe și mai profunde. Francmasoneria se transforma într-un ordin inițiatic, iar odată cu extinderea pe continent, în special în Franța, tot mai multe lucruri i-au fost adăugate și tot mai multe persoane s-au alăturat frăției. Îi putem aminti doar pe Voltaire și Mozart (catolic devotat printre altele).

Ideile și valorile Francmasoneriei

Valorile lor erau și sunt relativ simple. Credința în Dumnezeu ca și condiție pentru aderarea la Francmasonerie (încă existentă în Masoneria regulară, exclusă din Masoneria liberală/continentală cu origini în Franța), caracterul ireproșabil al persoanei care dorește să adere, dorința de a face bine, de a contribui la binele comun și de a te perfecționa. În acest sens putem spune că Francmasoneria era și este o școală de formare. Chiar un motto masonic spune că rolul masoneriei nu este să preia oameni buni pentru a-i face mai buni. Inclusiv simbolistica masonică are o legătură cu acest obiectiv. Echerul și compasul reprezintă uneltele prin care trebuie să ne măsurăm faptele, vorbele și gândurile pentru ca ele să fie în concordanță cu voința Marelui Arhitect și valurile unanim acceptate de cel care se alătură Francmasoneriei.

Credința în Dumnezeu era o condiție pentru aderare. La început aceasta avea un înțeles creștin, totul plecând din Anglia și regulile masonice fiind scrise chiar de un preot protestant/anglican. Evoluția viitoare a fraternității a făcut ca tot mai multe persoane să se alăture, inclusiv persoane de religii și culte diferite. În acest sens Francmasoneria nu a ținut cont de felul în care un om credea în Dumnezeu, ci doar de faptul că el credea și era dornic să devină mai bun pentru a face lucruri bune. Un prim pas spre toleranța religioasă și buna înțelegere între oameni indiferent de natura credințelor religioase la care aderă.

S-a implicat Francmasoneria în politică ? Răspunsul scurt este nu și nici nu se implică. Nici astăzi francmasonii nu pot discuta politică sau religie în lojă, iar în cadrul lojelor masonice se găsesc diferite tipuri de oameni. Catolici, protestanți, ortodocși, musulmani, evrei, budiști, deiști, panteiști, pe plan religios și conservatori, liberali, socialiști, comuniști, chiar și naționaliști democrați pe plan politico-ideologic. Francmasoneria nu poate avansa interesele unora din ideologiile și credințele membrilor săi, în schimb aceasta îi învață pe oameni să se înțeleagă și să contribuie la binele comun. Asta a însemnat de multe ori implicare politică. Chiar dacă Masoneria nu s-a implicat ca și organizație asta nu înseamnă că membri ei nu puteau face acest lucru. Diferiți masoni au fost personalități politice și religioase, s-au confruntat chiar și între ei pentru a-și avansa ideea despre cum arată o lume mai bună. Un lucru normal dacă ne gândim că în orice asociație există oameni cu idei diferite care pe lângă asociație se pot implica și-n alte proiecte, purtând totuși influența ideilor din asociația respectivă.

Conflictul cu biserica

Dacă masonii trebuie să creadă în Dumnezeu și sunt persoane respectabile ale cultelor din care fac parte atunci de ce există o amplă istorie de anateme date de către diferite instituții religioase asupra masoneriei ? Să înțelegem contextu istoric în care Francmasoneria a luat naștere. Ea s-a născut într-o Europă dominată de un conflict între revoluțiile populare profund anti-religioase și lupta dintre diferitele culte și religii pentru adevărul absolut. Pentru marii ierarhi ai bisericilor catolice și ortodoxe, să zicem, era inadmisibil ca un catolic să conlucreze cu un ortodox și să se numească frați, sau cu un musulman for that matter. Masoneria încălca acest taboo, atrăgând critica înaltelor fețe bisericești care încă nu puteam admite o lume în care credincioșii nu se mai urăsc între ei pentru că unul crede că albastrul e mai frumos ca roșul.

Multe figuri masonice au contribuit la dărâmarea acestei realități și au luptat pentru valorile Revoluției Franceze: libertate, fraternitate, egalitate. Intelectuali din rândurile masoneriei au susținut conceptul de stat laic sau secular, separarea bisericii de stat și toleranța față de cultele religioase. Multe lucrări despre drepturile omului și libertățile noastre fundamentale sunt scrise de francmasoni, iar concepte precum națiunea și-au găsit cei mai mari susținător în rândul francmasonilor.

Dincolo de conspirații…

Astăzi Francmasoneria este o fraternitate imensă, dar și dezbinată. Există o masonerie regulară, una liberală și una tradițională. Există loje care se recunosc și nu recunosc altele, iar aici se cam termine orice noțiune de ocultă globală bine închegată. Francmasonii nu sunt sataniști, ci membri respectabili a diferitelor culte religioase din lume care conlucrează pentru a face bine și a învăța unul de la altul. Ritualurile au în cea mai mare parte referințe biblice, iar în cadrul Ritului de York ritualul cavalerului templier este legat strict de simbolistica morții și învierii pentru apărarea adevărului.

Da, ritualurile sunt atât de secrete încât există un număr nelimitat de cărți scrise chiar de masoni despre ritualurile lor, începând cu lucrarea de vârf a lui Albert Pike unde e menționat și Lucifer, glorioasa stea a dimineții. Mă rog, citatul lui Pike este mereu scos din context de către conspiraționiști ca o laudă pentru Lucifer, de fapt citit în ansamblu este un avertisment de la Pike cu privire la felul în care aparențele înșeală, oferind exemplu lui Lucifer care ar fi fost, în concepția biblică, cel mai mare dintre îngeri, dar a căzut în final datorită propriului orgoliu. În masonerie găsim oameni politici, dar și oameni simpli. În general oameni cu o anumită structură psihologică, cu idealuri care se adună la un loc pentru a conlucra. Ce nu găsim în schimb este o forță care conduce lumea.

Rusia și ortodoxismul

Rusia%3A+serviciu+multimedia+interna%C5%A3ional+care+s%C4%83+combat%C4%83+%22propaganda%22+occidental%C4%83_493275

Spațiul virtual colcăie de articole și dezbateri cu privire la legătură dintre Federația Rusă și ortodoxie sau mai exact ortodoxism. Am urmărit câteva discuții interesante în care vedeam cum mulți acuză Biserica Ortodoxă Română că este o susținătoare a Kremlinului, un fel de coloană a nu știu câta, iar pe de altă parte alții afirmă cu nonșalanță că între cultul ortodox și manevrele de război informațional ale Federației Ruse nu există nici o legătură. Opinia mea este că ambele tabere greșesc și au dreptate în egală măsură, ignorând câteva aspecte ale realității din motive mai mult sau mai puțin subiective.

Biserica Ortodoxă Română ca și instituție nu pare să susțină politica Kremlinului, acest lucru mi se pare evident, iar în sânul instituției bisericești există oameni care au scris și au vorbit împotriva lui Vladimir Putin. Într-un mod destul de similar cu ortodoxii ucrainieni. În schimb ortodoxia românească are o legătură cu Rusia, nu prin instituția bisericească, ci prin diferiți teologi/ideologi ortodoxiști care-și asumă un fel de stindard al creștinătății, atacă de dimineața până seara ”occidentul decadent” și laudă politica ”ortodoxă” a Rusiei, ”sora noastră” cu care ar trebui să formăm ”o axă ortodoxă”.

Ar trebui să știu mai bine. Am o lungă experiență cu astfel de oameni și le cunosc ideile, psihologia. Ei nu reprezintă instituția Bisericii Ortodoxe Române, o instituție care rămâne în esență neutră și a cărei angajați se împart în tabere diferite și cu opinii diferite. În schimb reprezintă un curent foarte prezent în rândul creștinilor ortodocși din România și anume curentul ortodoxist, iar prin ortodoxism înțelegem o întreagă ideologie, nu doar credința ortodoxă propriu-zisă.

Oameni precum Dan Puric, Iulian Capsali sau diferiți bloggeri anonimi apără și susțin politica Rusiei, aducând o critică constantă față de tot ce reprezintă occidentul. Motivația lor este relativ simplă și se rezumă la ideea că Rusia apără valorile tradiționale, creștin-ortodoxe, în timp ce occidentul le calcă în picioare. Evident, în politică nu mai există loc pentru altceva. Totul se rezumă la valorile relative ale unui cult religios printre multe altele. Concepte precum interesul național nu au importanța în opinia domnilor mai sus menționați, ci doar faptul că lui Putin nu-i plac homosexualii, iar lui Merkel da.

Când politica se reduce la așa ceva este trist, mai ales că astfel de oameni au în jurul lor un nucleu de simpatizanți și au totuși o influență în rândul cultului religios de care aparțin, chiar dacă nu una oficială. Dar cred că ar trebui să fac o mică paranteză și să pun în discuție și problema legăturii lui Putin cu ortodoxia. Lui Vladimir Putin îi displac homosexualii ? Sincer, nu știm. Dar îi place puterea, îi plac voturile, iar într-o țară cu o populație profund homofobă nu poți face politică fiind pro-LGBT.

De fapt pentru Putin valorile religioase nu contează deloc, iar acest lucru a fost dovedit în repetate rânduri. Nu a părut să-i pese de faptul că Georgia este o țară cu o populație majoritar ortodoxă, sau de faptul că Ucraina este o țară majoritar ortodoxă. Nu l-a interesat nici că divorțul reprezintă un păcat în teologia creștin-ortodoxă. În schimb Putin ne-a arătat că politica sa se reduce la ceea ce consideră drept interes național/strategic/geopolitic. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Cu totul altă mentalitate decât cea a bieților teologi de carton de la noi, care au devenit peste noapte și politologi.

Din fericire acești teologi nu reprezintă instituția bisericească într-un mod oficial, dar fac partea din ea. La fel cum fac parte și oameni respectabili precum Mihail Neamțu, a căror opinii pro-occidentale și anti-rusești sunt cunoscute. Nu există o legătură oficială și absolută între BOR, cultul ortodox și Federația Rusă, iar a spune altfel mi se pare o exagerare, dar la fel de exagerată și naivă este asumpția că în rândul cultului ortodox nu există oameni care susțin Rusia și îi fac servicii, voluntar sau involuntar, în acest război informațional, iar ortodoxia nu este folosită, de fapt, ca și o unealtă propagandistică. Un război informațional în care Federația Rusă se folosește de tot ce are la îndemână: ideologii politice, credințe religioase, temeri identitare,etc.

România este o țară cu o populație majoritară creștin-ortodoxă. Evident, mai mult nepracticantă, dar asta nu taie foarte mult din influența unui discurs religios peste sutele de oameni care, deși nu-și trăiesc religia, au o sensibilitate psihologică pentru aceasta. Organele de propagandă moscovită încearcă să folosească această realitate, iar ortodoxia devine o simplă unealtă propagandistică (nu o valoare a statului rus cum crede dl. Capsali) cu sau fără voia clerului ortodox din România.

Mai interesant este totuși faptul că susținătorii ortodoxiști ai Rusiei sunt gata să calce pe interesul național și alte valori în favoarea a ceea ce ei consideră interesul cultului de care aparțin. Să facă ce vor, e dreptul lor. Totuși să nu asume că statul are obligația de a servi interesele unuia din cultele prezente pe teritoriul său. Statul urmărește doar două tipuri de interese: cele naționale și cele individuale, ale cetățenilor care compun totalitatea unei națiuni. În momentul de față nici unul din aceste două tipuri de interese nu impun o viziune moscovită și nu, drepturile comunității LGBT nu sunt o problemă serioasă când vine vorba de relațiile internaționale. Statul român are alte interese decât tradiționaliștii ortodocși și alte valori decât cele religioase.

Putin pare să înțeleagă aceste lucruri cel mai bine. Face alianțe cu Coreea de Nord, un stat comunist și ateu, cu China sau cu lumea islamică. Religia contează pentru el în măsura în care este utilă ca unealtă politică pe plan intern, respectiv extern, iar acesta este cazul la majoritatea oamenilor politici. Dacă politica s-ar face exclusiv pe baza credințelor religioase trebuia să trăim într-un singur imperiu ortodoxist pus pe a cuceri lumea ”păgână”. Statul român și-a asumat alte valori, seculare și liberale, iar interesele sale naționale nu sunt în conformitate cu cele ale Rusiei, mai ales când vorbim de suveranitate, prosperitate economică, situația Basarabiei și așa mai departe.