Cine se bucură de Brexit ?

Trăim un moment istoric. Prima dată în istoria relativ scurtă a Uniunii Europene când o țară a decis să abandoneze acest proiect invocând articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. Mă rog, momentan nu a decis nimic. Doar cetățenii Marii Britanie și-au exprimat opinia pentru a părăsi UE într-un referendum consultativ fără nici o obligație legală. Dar din acest moment orice încercare de a ignora referendumul devine un gest de sinucidere politică.

Multe întrebări se ridică. Rezultatul este de natură să afecteze atât Marea Britanie, cât și Uniunea Europeană. Pe multe căi, pozitive și negative deopotrivă. Pentru UE cel mai important aspect ține de precedentul care ia naștere și o posibilă contagiune printre țările UE. Din fericire geografia și istoria țărilor de pe continent diferă mult de situația Marii Britanii care, de-a lungul istoriei, s-a izolat constant de problemele Europei. Pentru Marea Britanie se ivesc serioase semne de întrebare privind clivajele care au ieșit la suprafață cu ocazia acestui referendum. Scoțienii se pregătesc să iasă din Regatul Unit pentru a rămâne în UE și de data asta scenariul Scotquit devine foarte probabil. Tinerii au votat pentru UE, în timp ce bătrânii și oamenii cu o educație scăzută, în principiu clasa muncitoare, a optat pentru a părăsi UE și a ”rezolva” astfel o presupusă problemă a imigrației.

Despre posibilele consecințe ale unui Brexit am scris într-un articol anterior. Nu am să stăruiesc asupra subiectului. Asta deși sunt multe lucruri de adăugat. În principiu sper ca UE să înțeleagă nevoia de reformă internă și afirmare externă ca soluție la vulnerabilitățile cu care se confruntă. În schimb vreau să abordez alt subiect. Dacă la Londra și la Bruxelles se ivesc griji cu privire la gestionarea situației, în alte părți se bea șampanie sau vodcă, după caz. Se ridică întrebarea: cine se bucură de Brexit ?

Cu siguranță că primul nume care ne vine în minte este cel al Federației Ruse și al elitei conducătoare, în frunte cu fostul ofițer KGB (specializat deci în arta complexă a subversiunii) Vladimir Putin. Marea Britanie rămâne un stat membru NATO. Așa că implicațiile securitare sunt relativ reduse, ridicând probleme doar pe partea de securitate politică și economică a Uniunii ca întreg. Dar tocmai astfel de probleme sunt de natură a-l bucura pe conducătorul autoritar de la Kremlin.

În primul rând deoarece UE s-a dovedit o provocare pentru ”interesele” de politică externă și securitate ale Federației Ruse. Așa cum le percepe elita conducătoare și o populație îndoctrinată. Forța economică a Uniunii Europene este cea care a sancționat Rusia prin importante mijloace economice atunci când aceasta s-a decis să invadeze Ucraina. Din acest punct de vedere orice lovitură adusă proiectului european este un câștig pentru Rusia, cu atât mai mult cu cât ridică probleme de instabilitate economică și parteneriatele cu Rusia redevin atrăgătoare, dar și instabilitatea politică poate genera un avânt forțelor naționaliste, în principiu asociate Moscovei și susținute de aceasta, care să vulnerabilizeze poziția de negociere a Uniunii Europene.

În al doilea rând deoarece Marea Britanie reprezenta un pol de putere aparte în cadrul UE. Fără aceasta construcția europeană rămâne dominată de influența economică și politică a celor două mari puteri europene, Germania și Franța, ambele manifestând o disponibilitate de compromis cu Federația Rusă. Îndeosebi prin ministrul de externe al Germaniei, dl. Steinmeier și fostul președinte francez (cu șanse destul de mari în a-și recăpăta poziția), dl. Sarkozy. Dacă Marea Britanie acționa ca o portavoce a SUA în cadrul UE și un prieten al țărilor din Europa de Est, acum Polonia și România ocupă o poziție privilegiată (de care sper că vom profita) în raport cu SUA prin apartenența la UE.

Teza este veche și cunoscută. Propusă prima dată în lucrările lui Alexander Dughin, interesul național al Rusiei este prezentat drept o dezbinare pe baze subversive a Europei, o disociere a ei de Statele Unite și o susținere constantă a formațiunilor naționaliste. Bucuria este dublată și de modul în care un Brexit ar corespunde, de facto, viziunii despre lume a Rusiei. O lume a statelor dezbinate, a interesului național în termeni de putere și a conflictului. O lume în care Rusia sigur ar avea avantajele sale.

Bucuria aceasta nu este doar a Rusiei. Internetul este o sursă inestimabilă de informații. Unele false, unele adevărate. Unele irelevante, altele relevante. Dar multe. Tot navigând am găsit câteva știri interesante cu privire la comunicate ale ISIL în care se prezintă o aprobare a Brexit-ului și mai ales a modului în care aceasta mișcare scutură stabilitatea economică europeană. Până la urmă este unul din scopurile urmărite de ISIL, ca prin atacuri teroriste să slăbească solidaritatea țărilor occidentale. Într-un alt articol am prezentat terorismul drept o amenințare existențială pentru viitorul UE. Alături de criza refugiaților. Iată și de ce.

Probabil că și China se bucură. Deși cu oarecare indiferență. Rezultatul deschide noi oportunități pe piață. În special dacă statele UE s-ar decide să sancționeze Marea Britanie pentru a preveni o propagare a curentului.

În schimb sunt destui cei care nu se bucură. În primul rând cetățenii britanici. Sau o bună parte dintre ei. Statistic vorbind nu se bucură cei educați, tinerii, populațiile din Scoția și Irlanda de Nord, cetățenii europeni ce locuiesc pe teritoriul Marii Britanii. Pentru aceștia din urmă găsesc imperativă negocierea unor tratate clare și oportune cu Marea Britanie, având în vederea siguranța lor. Nu se bucură nici țările UE, evident. Noi românii nici atât (estul Europei având de profitat de pe urma liberei circulații), dar nici măcar americanii care, iată, și-au pierdut o voce importantă în cadrul UE.

Asta e. Dacă în Ucraina oamenii mor pentru dreptul de a intra în UE și în NATO, în perfidul Albion populismul și ignoranța își spun cuvântul. Ignoranța față de imaginea de ansamblu și modul în care un Brexit afectează nu doar ordinea internațională sau viitorul UE, ci mai ales interesele și puterea în termeni de influență a Regatului Unit. Poate chiar și denumirea de regat unit devină învechită. Asta ținând cont că liderii politici ai Scoției au ales să vorbească despre un nou referendum cu drapelul UE și cel scoțian lângă, dar fără cel britanic.

Apropo. Ce urmează pentru britanici ? S-au lăsat ghidați de teamă și populism. Mai departe ? Nigel Farage chiar nu are nici o viziune pentru Marea Britanie în afară de ieșirea din UE și respingerea imigranților. Bine, i se face loc lui Boris pentru funcția de premier. Boris, ce nume adecvat. Dar pentru noi ? Ne eliberăm de o țară privilegiată, de un veșnic gică-contra. Procesul de integrare poate să meargă mai departe, ar spune câțiva. Deși ignoră aparent țări precum Ungaria sau Polonia. Poate ar fi timpul să punem în discuție și deficitul de democrație la nivelul instituțiilor UE și nevoia consolidării unei identități europene.

Anunțuri